Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

III. Feudalimsul dezvoltat

echiparea unui anumit efectiv de oşteni, sub propriile steaguri. Acest sistem al “steagurilor” echipate de “seniorii banderiali” asigura o formă de organizare militară modernă şi relativ ieftină.

Folosindu-se de slăbirea papalităţii, a pus impozit pe veniturile papale şi a numit în principalele funcţii ecleziastice oameni devotaţi lui. în politica externă se sprijinea pe alianţa ceho-polonă, pornind în acelaşi timp lupta pentru dobândirea tronului napolitan. Autoritatea centrală consolidată, considerabilele venituri erariale permanente au făcut din regatul ungar o importantă putere a Europei. Viabilitatea acestei puteri a fost pusă la încercare de fiul său, Ludovic I. (cel Mare) (1342-1382). El a fost ultimul mare “rege cavaler” şî singurul suveran ungur, care a binemeritat de la posteritate atributul de “cel Mare”. La curtea sa lucrau pictori, sculptori, orfevrari; domnitorul colecţiona cărţi (cea mai importantă piesă a acestei colecţii fiind superba Cronică Pictată, comandată de el), iar la Pécs a fondat o universitate. La curtea sa se desfăşurau turnire şi serbări cavalereşti.

Contemporanii i-au acordat atributul de “cel Mare” datorită războaielor sale de cucerire. De-alungul domniei sale de patru decenii el a pornit 16 campanii, în alte 13 trimiţându-şi căpeteniile de oşti. Sub pretextul că răzbună asasinarea fratelui său, soţul reginei napolitane Iohanna, a condus mai multe campanii în Italia, adevăratul său scop fiind însă dobândirea tronului de la Neapole. Aceste campanii, rămase fără rezultat în ciuda eforturilor susţinute, au impus imense sacrificii materiale şi umane, armata ungară petrecând ani întregi pe pământul Italiei. L-a obligat în schimb la prestarea jurământului de credinţă pe voievodul Ţării Româneşti, a condus cu succes o campanie împotriva Veneţiei, în scopul ocupării oraşelor dalmate, a purtat lupte victorioase în Balcani împotriva turcilor. (Totuşi în 1371 aceştia au reuşit să pătrundă pe teritoriul Ungariei.) în 1370 a ocupat tronul polonez moştenit din partea mamei. Cele două ţări nu s-au unit, realizându-se doar o uniune personală, destrămată la moartea sa. (Drept care este exagerată constatarea că “ hotarele Ungariei erau scăldate de trei mări”.)

31