Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
II. Feudalismul timpuriu
muntele cetăţii de la Buda. A sprijinit oraşele deja existente, acordându-le privilegii. Printr-o lege emisă în 1267 a recunoscut nobilitatea servienţilor regali şi existenţa instituţiei lor de autoguvernare: comitatul nobiliar. A căutat să atragă în exercitarea puterii statale pe membrii noii stări în curs dte omogenizare: nobilimea de rând. A renunţat la recuperarea domeniilor cetăţilor regale, donând el însuşi importante teritorii. în politica externă s-a străduit să asigure ţării o poziţie stabilă, consolidată. Invazia mongolă nerepetându-se, Béla al IV-lea a putut lăsa urmaşilor o ţară înfloritoare. Succesul muncii de reconstrucţie, continuarea dezvoltării era de-acum în măsură să fortifice rezultatele multiseculare. Numărul locuitorilor depăşea în secolul al XIII-lea cifra de un milion, populaţia asigurându-şi traiul prin extinderea agriculturii. La început gospodărirea nu se desfăşura în cadru familial, ci în unităţile de producţie numite PRAEDIUM, preluându-se parţial modelul vilelor rustice din epoca romană. în praedii munceau slugi, persoane aservite, soartă ce-i aştepta şi pe indivizii liberi decăzuţi, care însă păstrându-şi libertatea personală, erau obligaţi la prestarea anumitor servicii. Din populaţia de rând şi slugi s-a omogenizat încetul cu încetul clasa iobagilor. Noua categorie înseamnă totodată şi modificarea structurii de producţie: praediile dispar, fiind înlocuite prin gospodării familiale reunite în sate. Reţeua de sate formată în secolul al XII-lea, şi-a atins densitatea maximă în secolul al XIV-lea. Producţia se desfăşura pe două planuri: exista un lot separat, cultivat în folosul exclusiv al feudalului; iar pentru nevoile proprii familia mai gospodărea şi un alt lot, din recolta căruia trebuia achitată dijma bisericească şi predată partea ce se cuvenea feudalului, după 1351, cea de a doua zeciuală a recoltei, deci a noua parte (nona) rămasă după zeciuiala bisericească, a fost generalizată pe întregul teritoriu al ţării. Pe lângă aceasta iobagul mai era împovărat cu obligaţii de cărăuşie, daruri ocazionale şi plată în bani. Clasa iobagilor din ce în ce mai unitară reuşi în schimb să obţină dreptul de liberă strămutare. Acest sistem al producţiei feudale se promova doar în părţile centrale, mai intens populate ale ţării. Secole 25
