Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

XI. Perioada contrarevoluţiei

mâinile fasciştilor unguri din Partidul Crucii cu Săgeţi. Trupele sovietice stăpâneau deja teritoriile din stânga Tisei.

In esenţă, dominaţia noului regim se limita la capitală şi câteva judeţe transdanubiene. întregul teritoriu al ţării deveni teatru de operaţiuni, războiul impunea noi sacrificii fără rost, ţara se distrugea, iar în capitala împresurată se dezlănţuia teroarea fascistă. Sacrificiile umane şi materiale erau agravate prin rolul nefast acceptat de statul maghiar în ultima fază a războiului; şi nu era primul caz din istoria maghiară, când consecinţele politice şi morale treceau iarăşi în sarcina regimului democratic de după cel anterior, ajuns la faliment. E incontestabil că nu exista nici o şansă de a se asigura, fie şi numai parţial, sporurile teritoriale realizate cu ajutorul lui Hitler în apropierea graniţei etnice: soarta acestora se decisese mult mai devreme prin atitudinea adoptată de marile puteri (dar atunci încă nedată publicităţii). Frontierele noii Ungarii rămâneau cele fixate în 1920.

Vechiul regim s-a compromis total în lunile descompunerii sale; nici vorbă nu putea fi de vreo continuitate legală. Pe când dincolo de Dunăre se purtau încă lupte, în părţile din stânga Tisei începea deja să se organizeze puterea de stat nouă, democratică. Perioada ordinei statale burgheze degenerată în fascism se încheiase: istoria Ungariei intra într-o fază nouă.

120