Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
XI. Perioada contrarevoluţiei
păstrat într-o anume măsură posibilităţile de manevră, dar ocupanţii îşi exercitau puterea independent de ei. PRĂBUŞIREA VECHII ORÂNDUIRI 9 Odată cu ocupaţia germană a început dezintegrarea vieţii statale şi sociale. Germanii arestau politicieni şi deputaţi şi dispuneau în mod nemijlocit de administraţia ungară. Au instituit ghetourile, apoi a început deportarea evreilor. După transportarea a sute de mii de evrei din provincie în lagărele de exterminare, guvernatorul — datorită presiunilor internaţionale şi temându-se că va trebui să dea socoteală după război — a ordonat sistarea deportărilor, evreii capitalei rămânând în ghetou. Datorită superiorităţii forţelor de ocupaţie, cât şi depărtării la care se afla frontul, nu a existat o mişcare considerabilă de partizani, dar s-au format totuşi câteva focare de rezistenţă armată. A luat fiinţă, ca organ politic al solidarităţii antifasciste, Frontul Maghiar. Se organizau însă în acelaşi timp şi adepţii din ţară ai fascismului total, care le propuneau germanilor îndepărtarea lui Horthy. Guvernatorul şi anturajul său au trebuit să-şi dea seama că mai devreme sau mai târziu vor fi nevoiţi să se confrunte cu germanii. Era de-acum incontestabil că ţara avea să fie ocupată de către trupele sovietice, devenind teatru de operaţiuni, dacă nu iese din război. După ieşirea României la 23 august 1944, frontul se apropia tot mai mult. Oamenii guvernatorului au luat legătura cu sovieticii, încheind la 11 octombrie un acord provizoriu de încetare a focului, care însă îi obliga să se întoarcă împotriva germanilor. Horthy a proclamat armistiţiul la 15 octombrie, fără o pregătire prealabilă suficientă. Armata a refuzat să se conformeze, iar germanii, pregătiţi pentru acest pas, au acţionat rapid. Guvernatorul a fost constrâns să abdice, iar puterea a trecut în 119
