Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

XI. Perioada contrarevoluţiei

ca adversari ai devierii spre dreapta, dar au ales ei înşişi acest drum. S-a proferat programul înarmării, s-a îngrădit printr-o nouă lege libertatea presei. în 1938 posibilităţile de afirmare ale evreilor au fost limitate printr-o lege bazată pe criterii confesionale, pentru ca în 1939 discriminarea să se facă de-acum pe criterii rasiale. Orientarea spre politica externă germană se contura din ce în ce mai puternic, iar comunitatea de interese izvorâtă din obiectivele revizioniste i-a determinat pe politicienii unguri să uite de riscurile implicate alianţelor cu statele fasciste.

în anii 1930 au început să se organizeze şi forţele antifasciste. Comuniştii, renunţând la izolarea lor sectariană, enunţau de-acum o politică de front popular, în timp ce social-democraţii năzuiau la alianţa cu burghezia. în 1937 a luat naştere Frontul din Martie, mişcarea politică a scriitorilor poporanişti, şi a început reorganizarea Partidului Micilor Agrarieni, implicând treptata sa deplasare spre stânga. Sub semnul culturii europene şi al umanismului, mişcările literare şi artistice ale intelectualităţii au făcut şi ele opoziţie spirituală curentelor de dreapta.

Totuşi, poziţiile de forţă ale guvernelor deviate spre dreapta au rămas ferme. Ba chiar, deoarece — datorită alianţei cu Germania —, revendicările lor teritoriale revizioniste erau încununate de succes, popularitatea le-a sporit, pe când tonul criticilor ce li se adresau, se estompa. Visul restaurării Ungariei Mari părea realitate. Iluzia succesului năucea masele dezinformate şi depolitizate. “Sporul ţării” izbutea pe cale paşnică. în 1938, după dezmembrarea Cehoslovaciei prin tratatul de la München, a luat naştere primul dictat de la Viena, care îi adjudeca Ungariei teritoriile slovace locuite de maghiari. în 1939 a fost ocupată Ucraina Subcarpatică. în 1940, prin al doilea dictat de la Viena, se recupera nordul Transilvaniei cu o populaţie majoritar maghiară, iar în 1941, după ce s-a lăsat târâtă în ocuparea Iugoslaviei, Ungaria a obţinut o parte din regiunea sudică (Délvidék).

S-a găsit un singur politician de înaltă ţinută, care să fie conştient de pericolul ce emana din această politică: contele Teleki Pál. El n-a fost un exponent al opoziţiei, ci — din 1933 — prim ministru. A

116