Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
XI. Perioada contrarevoluţiei
detronarea casei de Habsburg — pentru a treia oară în istoria ţării, dar de data aceasta în mod irevocabil. (Independent de aceasta, “problema regală”, chestiunea ocupării tronului a rămas una din problemele centrale în politica internă.) In 1926 s-a reuşit stoparea inflaţiei printr-un împrumut extern: a apărut noua monedă naţională; pengő (pengeul). La acea dată se realizase deja stabilitatea vieţii economice: graniţele ţării erau protejate de un nou sistem vamal. în a doua jumătate a deceniului al treilea se înregistra un avânt moderat al industriei: atunci s-au dezvoltat anumite ramuri economice — de exemplu industria textilă —, care nu putuseră propăşi în condiţiile uniunii vamale din vremea dualismului. Procentul modest de 12% al creşterii volumului producţiei industriale din 1929, faţă de 1913, indică mai degrabă o modestă stabilizare, decât o adevărată conjunctură — pe care în curând criza economică o repune sub semnul întrebării. în schimb dezvoltarea agriculturii s-a împotmolit în lipsa posibilităţilor de valorificare — iar populaţia satelor nu reuşea să-şi găsească de lucru în industrie. în ţara cu o populaţie de aproape nouă milioane, se vorbea de “trei milioane de cerşetori”, acesta fiind numărul aproximativ al proletarilor agrari lipsiţi de pământ şi al posesorilor de proprietăţi minuscule. Politiceşte, consolidarea a fost ce-i drept încununată de succes, înregistrând rezultate şi în domeniul economiei — dar nu se putea mândri cu o dezvoltare meritorie şi cu realizări serioase. Tocmai de aceea fundamentării ideologice a regimului i-a revenit un rol de seamă. Puterea îsi etala în mod deschis si cu mândrie caracterul > > contrarevoluţionar, etichetând orice problemă nerezolvată drept moştenire a culpabilelor revoluţii, respectiv a dezmembrării Ungariei istorice; dealtfel — potrivit unei argumentaţii eronate, dar larg acceptate — dezmembrarea era considerată şi ea o urmare nefastă a revoluţiilor. Regimul îşi acorda deci dezlegare până la revizuirea ce avea să vină. în locul liberalismului damnat se proferau valorile “naţional-creştine”, deviza creştinătăţii exprimând adesea nu atât apartenenţa la Europa, cât mai degrabă antisemitismul. în sens juridic 114
