Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
X. Anii revoluţiilor
principiul continuităţii juridice, s-a proclamat sufragiul universal, s-au enunţat libertăţile politice, şi reforma agrară radicală. Guvernul însă nu stăpânea efectiv nici în acest moment întregul teritoriu al ţării. Croaţia s-a declarat independentă, iar guvernul şi opinia publică au luat deopotrivă act de desprinderea ţării asociate. Totuşi, durerosul proces al dezmembrării Ungariei, considerată în sens mai restrâns, era perceput doar ca un act al violenţei externe. Cu toate acestea, la 30 octombrie Consiliul Naţional Slovac reunit la Turócszentmárton (Martin) a proclamat desprinderea teritoriilor locuite de slovaci (şi unirea lor cu Cehia); la 25 noiembrie scupcina populară sârbească de la Novi Sad a decis separarea Voivodinei; la 1 decembrie impunătoarea adunare populară românească de la Alba Iulia declara desprinderea Transilvaniei şi a celorlalte teritorii cu populaţie românească ale Ungariei, hotărâre susţinută şi de către saşi. E adevărat, aceste hotărâri ale naţionalităţilor nu se bazau pe promovarea consecventă a principiului autodeterminării, nu doreau consfinţirea prin plebiscit, şi nu stabileau nici linii de demarcaţie exacte, dar exprimau incontestabil în mod fidel intenţia separatistă a diferitelor naţionalităţi, întreţinută acum — pe lângă vechea năzuinţă a unităţii naţionale — şi de dorinţa afilierii la învingători. Guvernul ungar nu a luat la cunoştinţă aceste acte de separare şi propunea tratative care nici măcar n-au început, ori s-au soldat prin eşec. Decizia asupra teritoriilor le-a revenit astfel armelor, adică puterilor învingătoare. La 13 noiembrie guvernul Károlyi a încheiat armistiţiul de la Belgrad, care trasa o linie de demarcaţie cât de cât corespunzătoare graniţelor etnice, rezervând tratatului de pace dreptul deciziei finale. Convenţia de la Belgrad a şocat pur şi simplu opinia publică, încă tot nelămurită asupra urmărilor politice ale înfrângerii din război. Trupele franceze şi sârbe din Balcani ale antantei, respectiv forţele armate româneşti au încălcat curând această linie demarcatională, ceea ce a dus la izolarea politică internă şi externă a guvernului. Aprovizionarea publică a devenit tot mai catastrofală; din teritoriile ocupate se revărsau sute de mii de oameni în părţile centrale ale ţării. De 107
