Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
IX. Epoca dualismului
stare de noi eforturi. Apoi, în noiembrie 1917, revoluţia bolşevică a decretat pacea imediată. Au început tratativele, terminate prin pacea de la Brest-Litovsk, favorabilă puterilor centrale. în scurt timp a survenit însă dezastrul de pe frontul de vest, iar forţele armate ale antantei au străpuns şi fronturile secundare — în Italia şi în Balcani, înfrângerea militară a Monarhiei Austro-Ungare era fapt împlinit. Destinul Imperiului Habsburgic l-a decis năzuinţa de autodeterminare a popoarelor sale şi scopurile militare ale puterilor antantei învingătoare. Iniţial, antanta nu plănuia desfiinţarea totală a imperiului, ci doar trunchierea acestuia. împotriva ţarismului prăbuşit nu mai era însă nevoie de o contrapondere, iar Germania aflată în pragul înfrângerii nu mai conta ca factor al puterii, aşa că învingătorii s-au decis pentru îmbucăţirea Monarhiei, trasând noile graniţe de la bun început în aşa fel, încât noile state să le fie îndatorate. în loc de o împărţire echitabilă, situaţia spaţiului în cauză s-a rezolvat printr-un dictat imperialist. Cercurile conducătoare vieneze şi budapestane, conştiente de realitatea înfrângerii, şi lipsite de forţe militare care să li se supună, nu au putut, şi nici n-au vrut să se opună transformărilor. însuşi regele Carol al IV-lea şi-a îndemnat supuşii să formeze acele consilii naţionale care, odată constituite, au decretat rând pe rând, în octombrie 1918, desprinderea de Monarhie. în curând au decis la fel şi naţionalităţile din Ungaria. Monarhia Austro-Ungară, şi odată cu ea Ungaria istorică nu mai exista. Domnitorul a abdicat; atât în Austria cât şi în Ungaria întreaga moştenire falimentară a trebuit să şi-o asume revoluţia. Dar nu a încetat doar sistemul dualist, ci s-a destrămat şi forma de coexistenţă din imperiu, veche de patru secole. Ceea ce mai rămăsese din Ungaria, şi-a redobândit independenţa; şi cu toate că o mare parte a ţării, ba chiar — vremelnic — toată ţara a ajuns sub ocupaţie militară, până la urmă noul stat maghiar a trebuit să-şi găsească el însuşi locul în Europa. 105