Antal G. László: Situaţia minorităţii etnice maghiare în România - Múzeumi füzetek 6. (Székelyudvarhely, 1993)
Múzeumi füzetek continuînd şi azi într-un ritm susţinut. în concluzie: în partea vestică a României se întîlnesc trei civilizaţii concretizate în moduri de viaţă diferite din mai multe puncte de vedere: cea a creştinismului răsăritean românesc, cea a creştinismului apusean unguresc şi cea germană. — Sistemul politic din România şi minorităţile nationale De patruzeci de ani încoace evoluţia situaţiei minorităţilor etnice din România e determinată de regimul totalitar de tip stalinist, cu caracter etnocrat, care perpetuează fundamentaţia naţionalistă a regimului politic premergător celui de al doilea război mondial. Valabilitatea remarcelor referitoare la caracterul etnocrat al sistemului de conducere din România postbelică nu e diminuată de perioadele de destindere bine conturabile în timp, ale politicii naţionale duse de guvemămîntul român (de exemplu majoritatea anilor şaptezeci), şi nici de faptul că în a doua jumatăte a anilor ’40 s-a creat cadrul constituţional şi instituţional — mai puţin juridic — al egalizării nationale, demn de toată consideraţia chiar şi sub raport internaţional. Soarta acestor realizări a fost similară cu cea a promisiunilor din 1918, de la Alba Iulia. Constituirea acestui sistem instituţional cu adevarăt exemplar a fost posibilă datorită dezideratelor internaţionale fără apel şi antecedentelor istorice locale nemijlocite. Precum se ştie, retorica politică a aliaţilor învingători la sfîrşitul războiului era dominată de idei democratice, iar aplicarea lor în perioada de tranziţie (pînă la încheierea păcii) în privinţa ungurilor din România a fost asigurată mai mult sau mai puţin de către Uniunea Sovietică. în Transilvania de Nord, retrocedată de Hitler în 1940 Ungariei, s-au continuat tradiţiile întrerupte în 1918, constituindu-se un larg sistem de instituţii culturale. în situaţia nou creată, reluînd teritoriul, statul român s-a văzut confruntat cu acest potenţial spiritual şi uman. în condiţiile unei politici democratice — de altfel singura posibilă în conjunctura respectivă — instituţiile culturale aparţinînd minorităţii etnice maghiare au putut fi transferate în noul regim. în această vreme statul român recunoştea şi apartenenţa la etnia maghiară a ceangăilor moldoveni, şi pentru prima dată în istoria lor multiseculară a deschis în beneficiul acestora o întreagă reţea de şcoli, asigurind şi funcţionarea unei şcoli pedagogice maghiare la Bacău. Pe lingă efervescenţa vieţii lor culturale, ungurii şi-au putut asigura şi o largă reprezentanţă politică. In condiţiile restrîngerii vertiginoase a drepturilor cetăţeneşti însă, garanţiile de principiu şi instituţiile constituite sub raportul unei democraţii minoritare, s-au degradat în scurt timp în simplu cadru fără conţinut, şi ca atare au fost asimilate. Binecunoscutul mecanism al puterii — prin desfiinţarea totală a bazelor economice de sine stătătoare şi a instituţiilor culturale şi politice autonome, şi parţială a cadrului confesional — a redus posibilitatea opoziţiei comunităţilor etnice exclusiv la nivelul individului. Cu toată fragilitatea lor, rezultatele obţinute în primii ani postbelici au jucat un rol important chiar dincolo de problema minorităţii maghiare, şi în relaţiile dintre poporul român şi cel maghiar. Toate acestea au constituit premise pentru o posibilă politică naţională de mult necesară în Ardeal (cel puţin din 1848), şi care în 8
