Antal G. László: Situaţia minorităţii etnice maghiare în România - Múzeumi füzetek 6. (Székelyudvarhely, 1993)
Múzeumi füzetek Chiar fără o analiză amănunţită, cifrele demonstrează un interes sporit faţă de toate categoriile de şcoli în rîndurile ungurilor, ei fiind însă depăşiţi net de către români la rubrica absolvenţilor de universităţi şi de institute de învâjămint superior. Explicaţia este principiul „numerus clausus” aplicat la examenele de admitere în universităţi — nerecunoscut însă oficial —, care menţine numărul studenţilor maghiari mult sub cel normal, dacă avem în vedere numărul maghiarilor raportat la întreaga populaţie a României. Examinînd raportul numeric al absolvenţilor de universităţi în cadrul populaţiei rrbane, respectiv rurale din punctul de vedere al naţionalităţilor, iese la iveală un sistem discriminativ al repartiţiei posturilor: Tabelul nr. 2. Numărul absolvenţilor de universităţi şi institute de învăţămînt superior români — respectiv maghiari, raportat la 10.000 de locuitori români respectiv maghiari de peste 12 ani şi cu mai mult de 6 clase. pe ţară români maghiari mediu urban 471 494 255 mediu rural 40 39 52 total 216 219 150 Observare: cifrele sínt rotunjite Din tabelul nostru reiese că pătura maghiarilor posesori de diplomă universitară la oraşe e mult mai subţire decît în cazul românilor majoritari. Toate acestea oglindesc deja rezultatele evoluţiei politice de după 1944: în 1966 82,4% din posesorii de diplomă universitară erau cei ce şi-au încheiat studiile după 1948. Referitor la perioada de după 1966 nu putem continua şirul cifrelor de mai sus, deoarece sursele oficiale ne lipsesc cu desăvîrşire, dar o serie de informaţii de altă natură confirmă cu tărie continua scădere a ponderii intelectualităţii minoritare în viaţa economică, socială şi culturală, iar de la mijlocul anilor ’80 sîntem martorii unei înrăutăţiri vertiginoase a situaţiei acesteia. Pe baza datelor publicate sporadic în legătură cu învăţămîntul universitar românesc al anilor 1970—1980 (cf. tabelul nr. 3) se poate observa că numerus clausus aplicat faţă de unguri în aceşti ani varia între 5,38 si 5,60% Potrivit recensămîntului însă, proporţionalitatea lor pe ţară în 1966 era de 8,6%, în 1977 de 7,9% dar o estimare de altfel foarte prudentă o consideră a fi în 1977 mai degrabă în jur de 9,3%, ceea ce înseamnă că numerus clausus aplicat reprezintă doar 60% din numerus clausus raportat la masa reală a populaţiei maghiare (cf.: Anexa; tabelele nr. 1, 6 şi 16). Asta înseamnă că potrivit proporţionalităţii reale a populaţiei maghiare din 16
