Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
Posibilităţi de aplicare a gelurilor în restaurarea hârtiei şi pielii Katalin Orosz - Zsuzsanna Várhegyi Curăţarea cu solvenţi, îndepărtarea depunerilor, a adezivilor, a peliculelor printr-un tratament apos sau cu solvent organic este o procedură de restaurare frecvent folosită, care reprezintă totodată şi un risc semnificativ. In ultimele decenii au fost realizate o serie de studii cu scopul de a elabora metode blânde, respectiv pentru a examina eficacitatea tratamentelor. In conformitate cu principiile „chimiei verzi”, se doreşte, pe de o parte, utilizarea unor solvenţi mai puţin periculoşi atât pentru mediu, cât şi pentru persoana care efectuează tratamentul, pe de altă parte, se vizează reducerea cantităţilor de substanţe chimice utilizate. Astfel, atenţia a fost direcţionată către utilizarea gelurilor în procesele de restaurare. Cea mai mare parte a experienţei în acest domeniu a fost acumulată în restaurarea picturilor, domeniu care dispune deja de o vastă literatură de specialitate pe această temă. In domeniul restaurării hârtiei şi a pielii informaţiile publicate cu privire la utilizarea gelurilor sunt relativ puţine. în ceea ce urmează autorii prezentei comunicări îşi publică propriile experienţe în domeniu, completate de date relevante din literatura de specialitate disponibilă. Proprietăţile generale ale hidrogelurilor Gelurile sunt dispersii coloidale cu vâscozitate ridicată în care interacţiunea dintre particulele coloidale (polimeri, macromolecule) este suficient de mare pentru ca dispersia să adopte o formă fizică mai mult sau mai puţin solidă. Gelurile formează o tranziţie între starea solidă şi cea lichidă.1 în funcţie de natura forţelor de interacţiune între particule, gelurile se clasifică în geluri fizice şi geluri chimice. în gelurile fizice - precum gelatina, gellanul şi agarul - macromoleculele sunt ţinute laolaltă prin forţe secundare, de natură fizică (de exemplu, forţele van der Waals, legăturile de hidrogen), fenomen potenţat şi de încâlcirea lanţurilor lungi ale moleculelor. Gelurile fizice se prepară de obicei din soluţia de polimer, prin răcire - temperatura critică de gelificare fiind temperatura la care soluţia trece în stare de gel tridimensională.2 1 Termenul sol (soluţie coloidală) şi gel se referă la cele două extreme ale concentraţiei coloidale: solurile sunt concentraţii foarte mici de coloizi şi proprietăţile lor sunt foarte apropiate de cele ale lichidelor, gelurile sunt foarte concentrate, solide şi nu curg. 2 Csetneki 2006. pp. 3-5. în gelurile chimice, particulele sunt unite prin legături chimice puternice, formând o reţea tridimensională, ca şi în cazul Carbopol-ului folosit în curăţarea picturilor.3 Gelurile chimice sunt preparate din monomerül lor, prin polimerizare, în una sau două etape, sau prin combinarea a două reţele tridimensionale (geluri de interpenetraţie, IPN), un exemplu fiind materialul numit Nanorestore. Astfel, gelurile sunt formate dintr-o fază solidă şi una lichidă. în cazul în care lichidul este apă, gelul se numeşte hidrogel, iar dacă lichidul este un solvent organic, gelul este numit organogel.4 Conform compoziţiei lor chimice, gelurile folosite de restauratori pot fi glucide (numite şi zaharide sau carbohidraţi, n.t., de exemplu, gellan, agar, xantan5), derivaţi de celuloză (metilceluloză, carboximetilceluloză, etilhidroxietilceluloză), polimeri sintetici (alcool polivinilic, polivinilpirolidonă etc.) şi silicaţi (de exemplu, silicatul de litiu şi magneziu). Pe baza consistenţei lor, distingem geluri rigide poroase şi geluri vâscoase. Gelurile rigide (agar, gellan) pot fi tăiate şi îşi păstrează forma; gelurile vâscoase curg greu, unele fiind tixotropice.6 Derivaţii de celuloză au fost folosiţi de mult timp de către restauratorii de hârtie, ca şi comprese locale, de exemplu, pentru înmuierea adezivului, profitând de faptul că o dispersie densă (asemănătoare unei paste) încetineşte absorbţia solventului în hârtie, astfel încât umezirea hârtiei poate fi controlată. Cu toate acestea, dezavantajul gelurilor vâscoase constă în faptul că acestea rămân în golurile suprafeţei materialelor poroase, putând fi îndepărtate numai cu un solvent. In practică, acest lucru înseamnă că după o astfel de compresă de gel, suportul de hârtie trebuie supus unui tratament umed sau cu un solvent. Pe de altă parte, conform cercetărilor, gelurile rigide pot fi complet eliminate de pe suprafaţa tratată, astfel încât utilizarea lor este mai avantajoasă în cazul obiectelor din hârtie, sensibile la tratamentele umede. în curăţarea materialelor poroase, se utilizează cel mai des agarul şi gellanul; în continuare vom oferi o prezentare detaliată a acestora. 3 Carbopolul este un polimer chimic de carboxivinil format din polimerizarea şi reticularea acizilor acrilici. 4 Csetneki 2006. pp. 6-7. 5 Xanthan este un excipient în produsele alimentare şi cosmetice (E 415). 6 Tixotropia este o proprietate a gelului, conform căreia structura solidă care se formează pe parcursul unei perioade de repaus mai lungi sau mai scurte, se dezintegrează sub acţiune mecanică (de exemplu, tăiere, amestecare rapidă), devine lichidă şi apoi se reconstruieşte în repaos. 193
