Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
Gelul agar7 Agárul este o substanţă care se găseşte în pereţii celulari ai speciilor aparţinând familiei de alge marine Agarophytes, componentele ei principale fiind două glucide, agaropectină şi agaroză. în starea lor naturală, se găsesc în peretele celular într-un raport de masă de aproximativ 1:2 = agaropectină:agaroză, care variază uşor de la specie la specie. Dintre cele două componente ale agarului brut, agaroza este fracţia care se gelifică; după prelucrare, ea este teoretic complet pură şi neutră, insolubilă în apă la temperatura camerei. Gelul agar disponibil comercial este, de obicei, parţial rafinat, deci conţine şi agaropectină.8 9 Datorită gmpărilor ionizabile din structura agaropectinei aceasta generează sarcini negative în soluţie apoasă şi este uşor acidă. Se poate obţine un gel chiar şi dintr-o dispersie cu concentraţie foarte mică (1%); gelul astfel obţinut se solidifică formând un bloc rigid şi uşor opac. Pentru prepararea gelului, pulberea se amestecă cu apă rece, apoi se încălzeşte la o temperatură de peste 85 °C (cel mai simplu, într-un cuptor cu microunde, la o treaptă medie de încălzire, scoţând şi amestecând în mod repetat); amestecul se toarnă şi se lasă să se răcească. Punctul de gelificare (temperatura la care gelul începe să se solidifice) depinde de raportul dintre cele două componente, fiind de obicei între 32-45 °C. Rezistenţa gelului este determinată de pH, de concentraţia de agar, precum şi de glucidele şi ionii adăugaţi. Agárul este un gel termoreversibil, ceea ce înseamnă că materialul solidificat trece în stare lichidă la încălzire, iar dacă lichidul se răceşte, materialul se solidifică din nou, proprietăţile solidului rămânând neschimbate. Scăderea pH-ului (sub aproximativ 5) distruge structura gelului, precum şi temperaturile constant ridicate; acesta rămâne stabil în medii uşor alcaline. Gelul este utilizat pentru tratarea artefactelor la concentraţii între 2-6%. Pe măsură ce concentraţia de agar creşte, diametrul porilor în gel scade, încetinind astfel eliberarea de solvent a materialului. Poate fi amestecat într-un anumit procent cu solvenţi miscibili cu apă, de exemplu, cu alcool etilic, acetonă, etilenglicol, propilenglicol. Gelul gellan’ Gelul gellan este o polizaharidă cu greutate moleculară mare, solubilă în apă, produs de bacteria Sphingomonaselodea prin fermentare. Este utilizat în special în industria alimentară ca agent stabilizant, emulsionant, de îngroşare şi gelifiant.10 * în lanţurile sale liniare se repetă urmă7 Wolbers2017.pp. 381-382. 8 Este utilizat pe scară largă în industria alimentară ca agent de îngroşare şi ca aditiv pentru sporirea consistenţei, se poate procura sub formă de pulbere (E 406). 9 Wolbers2017. p. 386. 10 Gelul gellan a fost folosit pentru prima dată în industria alimentară din Japonia în 1988. Astăzi, este utilizat şi de industria cosmetică şi farmaceutică din întreaga lume şi este considerat o substanţă non-toxică; este disponibil sub formă de pulbere (E 418). toarele patru unităţi de monozaharide: ß-D-glucozä, acid ß-D-glucuronic, ß-D-glucozä, B-L-ramnoză. în forma sa naturală, de prima unitate de ß-D-glucozä se pot lega două grupări: acetat şi glicerat. Aceste grupări (aşa-numitele grupări acil) au un efect puternic asupra proprietăţilor gelului. Gelul cu un număr mare de grupări acil (HAGG) este moale, flexibil şi opac, în timp ce gelul cu un număr mic de grupări acil (LAGG) este rigid, inflexibil, fragil, dar translucid.11 Gelul Gellan se prepară în acelaşi mod ca şi gelul agar. După dizolvarea pulberii dispersia trebuie încălzită la 85-95 °C, după care se toarnă şi se solidifică pe parcursul răcirii. Punctul de gelificare este cuprins între 80 °C şi temperatura camerei, în funcţie de compoziţie.12 Gelul rezultat nu este termoreversibil. Gellanul formează un gel mai moale sau mai dur în funcţie de conţinutul său de ioni de Ca şi Mg, dar în orice caz, rezultatul este un gel rigid şi translucid, care se poate tăia. Similar cu gelul agar, gelul gellan este utilizat la concentraţii între 2-6%, eliberarea de solvent scade odată cu creşterea concentraţiei. Rezistenţa sa la solvenţi este slabă, de fapt funcţionează adecvat doar cu apa; în acelaşi timp, îşi păstrează structura de gel atât într-un mediu uşor acid, cât şi unul slab alcalin (foto 1). Rolul hidrogelurilor în restaurare şi mecanismul lor de acţiune Gelurile sunt utilizate în principal în scopul curăţării (dizolvarea şi îndepărtarea depunerilor şi a produselor de degradare), pentru a înmuia şi elimina adezivi şi pelicule, precum şi pentru a aplica agenţi de tratament. Scopul fiecărui proces menţionat este acela de a introduce un solvent în materialul tratat şi apoi de a elimina produsele dizolvate de acesta. Pătrunderea solvenţilor şi dizolvarea substanţelor care urmează a fi eliminate sunt determinate de structura poroasă a hârtiei şi a pielii, respectiv de proprietăţile chimice coloidale ale acestora; de asemenea, de anumite procese fizice (osmoză, presiune capilară, gravitaţie), de dimensiunea şi polaritatea moleculelor implicate, precum şi de anumiţi parametri de mediu (pH, temperatură, umiditatea aerului). Pentru a înţelege procesele chimice coloidale complexe, merită să aprofundăm mecanismul de acţiune a gelurilor, precum şi structura şi absorbţia de apă ale hârtiei şi pielii. Gelurile solide apoase sau cu solvenţi joacă un rol nu numai în îngroşarea solventului şi astfel în încetinirea şi localizarea pătrunderii acestuia în materialul poros, ci şi în mecanismul procesului de curăţare. Teoretic, au loc două procese diferite: difuzia ionică şi osmoza13 care 11 HAGG: high acil gellan gel, LAGG: low acil gellan gel. Maitland 2020. p. 5. 12 în prezenţa ionilor de Ca şi Mg, structura gelului este modificată, gelificarea are loc la o temperatură mai scăzută, astfel încât utilizarea apei de la robinet poate fi avantajoasă. Nickerson şi colab. 2003. pp. 577-583. 13 Osmoză: soluţie de concentrare inegală, separată de două membrane semipermeabile sau, în cazul unui solvent şi a unei soluţii, difuzia mo-194
