Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
paleocreştine din Pécs. Cu toate acestea, o astfel de investiţie financiară este rareori asumată, iar datorită procesului lent de luare a unei decizii, daunele vor fi aproape sigur mai mari decât ar fi în cazul unor extrageri rapide. După extragerea de pe perete, ne aflăm la aproximativ jumătatea procesului de restaurare. Pictura murală îndepărtată de pe perete fie se transpune pe un nou suport, fie este replantată pe perete după o posibilă intervenţie de conservare. în cele din urmă, pictura trebuie adusă la un nivel estetic pentru a i se asigura coerenţa şi aspectul plăcut. De asemenea, trebuie asigurată calitatea prezentării. Din păcate, printre tratamentele de după extragere, sunt puţine acele proceduri, care servesc de fapt la supravieţuirea pe termen lung a operelor îndepărtate de pe zid. în cazul suporturilor folosite mai demult, obiectele de artă fie s-au distrus repede, fie erau dificil de manipulat. Poate s-au prezentat ambele situaţii deodată. în prezentul studiu vom prezenta câteva cazuri dintre acestea, respectiv şi anumite proceduri care dau speranţă ca operele să rămână în stare bună pentru timp îndelungat şi fac posibilă prezentarea lor exigentă. După dezvoltarea metodei strappo, numărul extragerilor a crescut. Prin această metodă, picturile murale se pot extrage cu uşurinţă, rapid şi ieftin, fiind totodată şi metoda care distruge opera de artă în modul cel mai drastic. Esenţa metodei constă în a smulge de pe perete doar stratul de pictură. Principiul extragerii este foarte simplu: un material textil fin este ataşat de suprafaţa picturii cu un adeziv puternic, la care stratul de pictură aderă mai bine decât la tencuiala de dedesubt. Odată cu îndepărtarea sau smulgerea materialului textil de pe perete, se extrage şi stratul de pictură. în mod tradiţional, pictura extrasă în acest fel a fost lipită pe o pânză cu un adeziv natural. în majoritatea cazurilor, pictura transpusă pe pânză a fost întinsă pe un şasiu, schimbându-şi complet caracterul suprafeţei, fiindcă tencuielile au fost realizate manual şi au o tratare a suprafeţei, caracteristică pentru fiecare epocă şi cultură aparte. în cazul picturilor murale extrase prin metoda strappo, suportul de tip textil nu este îndepărtat de obicei nici astăzi. în acest sens, utilizarea ţesăturilor din fibră de sticlă, fibre sintetice sau de carbon, care sunt mai durabile decât pânza folosită de obicei, poate constitui singura îmbunătăţire. însă fixarea acestora de versoul stratului de pictură se poate realiza doar cu un adeziv pe bază de răşină sintetică, ceea ce înseamnă că viitorul picturii murale extrase depinde de durabilitatea adezivului. Un factor şi mai important este locul unde va ajunge pictura, adică în ce condiţii se va păstra şi cum va fi îngrijită pe viitor. Sarcina restauratorului este de a alege soluţii care să asigure supravieţuirea pe termen lung a picturii chiar şi în condiţii precare. Interacţiunea dintre suporturi şi frescele extrase în general, restauratorii acordă mai puţină importanţă suporturilor decât ar fi indicat. Acestea sunt proiectate în primul rând pe baza unor considerente utilitare, fără a conştientiza faptul că suportul în sine ar putea fi o sursă de degradări suplimentare. Ansamblul alcătuit din suport, adeziv şi tencuiala de frescă sau stratul de pictură original constituie o unitate activă, iar conlucrarea acestor elemente influenţează în mod decisiv supravieţuirea frescelor extrase. Tencuiala originală poate părea un dat, dar materialele utilizate în cadrul intervenţiilor de conservare pot schimba foarte mult proprietăţile acesteia. Interacţiunea adezivilor şi a structurilor de suport/susţinere este un domeniu încă prea puţin cercetat. Extrase din literatura de specialitate privind cerinţele impuse suporturilor Potrivit lui Paolo Mora, caracteristicile unui suport optim sunt: • Adaptabilitate la dimensiunea, forma şi structura suprafeţei pictate. Să păstreze denivelările şi imperfecţiunile picturii murale. • Flexibilitate uşoară pentru a contracara şocurile la care este supusă tencuiala rigidă. • Stabilitate dimensională. Dilatarea termică să fie similară cu cea a tencuielii. Alţi factori (de exemplu, umiditatea aerului) să nu-i modifice dimensiunile. • Conductivitate şi capacitate termică scăzută. • Structură închisă. Să fie impermeabil la umiditate (din direcţia peretelui). • Simplitate, preţ mic. Restauratorul să poată lucra cu acesta. • Reversibilitate. • Greutate mică. • Să fie rezistent la apă şi la solvenţi. • Să nu fie prea gros. • Să reziste împotriva efectelor de mediu adverse (căldură, radiaţie, umiditate a aerului ridicată). • Să reziste împotriva efectelor biologice adverse. Frohberg, referindu-se în parte la Mora, afirmă următoarele: • Reversibilitate, pictura murală să se poată îndepărta de pe acesta. • Să nu se deformeze, să fie suficient de rigid. • Grosimea acestuia să fie apropiată de cea a tencuielii originale, spatele să se muleze pe „relieful” peretelui original (ia în considerare replantarea in situ a picturii murale). • Să se păstreze caracterul mural şi denivelările originale. • Să izoleze stratul de pictură de fluctuaţiile de temperatură şi umiditate ale zidăriei. • Să fie uşor, precum şi uşor de transportat. • Să fie uşor flexibil pentru a rezista la şocuri, lovituri mai mici.4 4 Frohberg 1994. pp. 148-157. 154
