Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
Guzik. în studiul său5 din 1992, acesta analizează aşa-numitele structuri sandvici ca fiind, în opinia sa, cele ideale. Cerinţele pe care le stabileşte: • Rigiditate • Grosime mică • Greutate mică • Posibilitate de a fi transportat uşor Unele completări la cele expuse mai sus în ceea ce priveşte dilatarea termică: materialele poroase îşi modifică dimensiunile chiar şi la schimbări ale umidităţii aerului şi aceasta poate duce la o tensionare nedorită a suportului rigid. Astfel, dacă, potrivit celor expuse de Mora, realizăm un suport cu o dilatare termică similară cu tencuiala originală, încă nu am rezolvat protejarea faţă de efectele dilatării induse de umiditate. Structura închisă (asimetrică) poate fi chiar şi dăunătoare, fiindcă nu este adevărat că, prin izolare faţă de perete, putem ţine la distanţă efectele nocive. Acestea pot fi cauzate şi de interacţiunea dintre condensul format în structura interioară a frescei, schimbările de temperatură şi materialele componente ale frescei. Nici greutatea mică nu este atât de importantă. Frescele sunt de obicei extrase pe bucăţi şi apoi asamblate din bucăţi, ale căror dimensiuni permit manipularea lor. Dacă structura este mai uşoară, se pot monta unităţi mai mari. Adică structura uşoară poate duce la crearea unor unităţi de dimensiuni mari, a căror manipulare, mutare şi expunere poate fi mai complicată şi mai periculoasă, decât în cazul elementelor mai mici, dar mai grele. Aceste opere nu sunt mutate frecvent, iar dacă totuşi apare această situaţie, atunci nu greutatea constituie cea mai mare problemă, ci dimensiunea deschiderilor din clădiri. Din experienţa autorului, mobilitatea picturilor murale extrase în bucăţi mari este asigurată cel mai bine de structura modulară. O posibilă relocare se poate rezolva prin elaborarea celei mai simple tehnologii de asamblare şi dezasamblare. Restaurarea frescelor din mitraeum-ul de la Óbuda, realizată sub îndrumarea autorului prezentei comunicări, a fost efectuată conform acestui principiu (foto 3-6). Concepţia a funcţionat perfect. Dacă nu s-ar fi realizat în acest fel, frescele n-ar fi putut fi transportate la Muzeul Gallo-Roman din Lyon pentru a fi expuse acolo şi apoi aduse acasă6 (foto 7-8). Faptul că după extragere tencuiala frescelor era degroşată se explică prin nevoia de a reduce greutatea. Astăzi se practică degroşarea doar în măsura necesitată de siguranţa operei. Nu dorim să eliminăm material original în mod inutil. în 1998, Niccolo Caldararo scria pe o pagină de internet pentru schimb de informaţii profesionale, numită 5 Guzik 1992. pp. 103-113. 6 Restauratorul a realizat asamblarea structurii şi restaurarea estetică practic singur, în două zile. Despre expoziţie: Facsădy - Zsidi 2002. pp. 48-50. Conservation DistList7 că, împreună cu mai mulţi colegi, încercase ani de zile să adune materiale şi informaţii despre efectele pe termen lung ale suporturilor asupra picturilor murale de pe acestea. S-a dovedit că până atunci nimeni nu făcuse cercetare în această privinţă, în principal pentru că nu s-a putut obţine sprijin financiar pentru acest scop. De asemenea, foarte puţini specialişti au fost capabili să evalueze după trecerea unui timp mai îndelungat, eficacitatea propriilor lucrări anterioare.8 La evaluarea preliminară a proprietăţilor suporturilor, profesioniştii fac greşeli similare ca acum câteva decenii, privitor la evaluarea fixativilor produşi din răşini sintetice. S-a presupus despre aceştia că sunt adecvaţi dacă materialul lor este stabil şi îşi păstrează pe termen lung proprietăţile iniţiale. Cu toate acestea, în curând s-a dovedit că problemele ar putea fi cauzate nu doar de reticularea şi îmbătrânirea materialelor utilizate pentru fixarea stratului de pictură, respectiv de modificările proprietăţilor chimice şi fizice ale acestora, dar şi de interacţiunea lor cu materialul original.9 Procesele care au loc sunt foarte complexe. Practica curentă evită, pe cât posibil, utilizarea agenţilor de întărire şi a fixativilor din răşini sintetice în conservarea pietrei şi a picturii murale. Situaţia suporturilor este similară. Anterior, specialiştii credeau că suporturile - dacă ele sunt stabile şi durabile — sunt, de asemenea, adecvate. Doar întâmplător s-a pus problema conlucrării suporturilor cu opera păstrată pe suprafaţa lor. Până în prezent s-a investit puţin pentru a se studia interacţiunea dintre acestea. Dintre proprietăţile prezentate mai sus, doar cerinţa de dilatare termică şi conductivitate termică scăzută sugerează că s-ar fi ivit această idee în trecut. Proprietăţile dezirabile ale suporturilor şi consideraţiile de proiectare în lumina experienţei şi cercetărilor autorului prezentei comunicări • Picturile murale extrase au o relaţie activă cu mediul lor înconjurător. Procesele nocive vor avea loc în acestea chiar dacă încercăm să le izolăm. • Umiditatea pătrunde în picturile murale prin condensare capilară sau termică, eventual prin săruri higroscopice, chiar şi în cazul utilizării unui suport „izolant”. • Săruri solubile în apă sunt prezente în toate picturile murale. Carbonatul de calciu în sine, una dintre materiile de bază ale tencuielii, este - deşi în cantitate mică - sare solubilă în apă. • Interacţiunea componentelor unei structuri complexe slab proiectate - tencuială originală - adeziv - suport - consol idant - fixativ pentru stratul de culoare - completări - poate agrava efectul factorilor dăunători. Structura este prea complexă pentru a putea prezice în mod sigur funcţionarea ei. Prin urmare, este im-7 începând din 2019 materialele Conservation DistList (1987-2019) sunt accesibile prin următorul link: https://cool.culturalheritage.org 8 Caldararo 1998. 9 Manaresi 1976., Lehmann 2004. pp. 71-90. 155
