Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
Ce se întâmplă după extragerea picturilor murale? István Bóna Introducere In practica noastră, o proporţie semnificativă a extragerilor picturilor murale se realizează nu din motive profesionale, ci din alte considerente. De exemplu, extragerea unei picturi murale periclitate de umiditate costă mai puţin decât izolarea adecvată, profesionistă a clădiri.1 O pictură murală se poate extrage şi din cauza faptului că stă în calea unei „dezvoltări”, precum s-a întâmplat la Gödöllő, în cadrul reconstrucţiei teatrului castelului, unde în subteran, în locul în care s-a proiectat construcţia ascensorului de marfa, a fost descoperită o pictură murală barocă, de dimensiuni mari (foto 1). Aici, autorul prezentei comunicări a propus modificarea proiectului, astfel ca pictura murală să fie inclusă în ansamblul subteran şi să fie posibilă vizitarea sa. Decizia, însă, a fost ca proiectul să nu fie schimbat, şi în consecinţă pictura murală trebuia înlăturată. Extragerea a fost efectuată în cele mai nefavorabile condiţii posibile. Picturile murale extrase prin tehnica stacco a massello, adică împreună cu o parte din zidărie, au stat într-un depozit timp de opt ani şi nu se ştia dacă vor fi vreodată prezentate publicului.1 2 Mai târziu, în cadrul unei aplicaţii pentru finanţare, personalul muzeului a reuşit să găsească o soluţie pentru a expune fresca. Publicul larg are acces la aceasta din anul 2010, deşi din punct de vedere al protecţiei şi expunerii obiectelor de artă, prezentarea frescei este discutabilă. Se află în aşa-numita sală de fumători a actorilor, aşezată în spatele unor coloane, unde aerotermele suflă aerul cald şi poluat direct pe suprafaţa sa. Pe de altă parte însă, cel puţin se află într-un loc frumos şi poate fi vizitată într-o manieră uşor accesibilă (foto 2). Un număr mare de extrageri, în primul rând în Italia, au fost efectuate din considerente legate de conservarea operelor. Experţii italieni susţineau că factorii ce cauzează degradarea picturilor murale trebuie căutaţi întotdeauna 1 Precum s-a întâmplat, de exemplu, la Hajdúdorog, în altarul catedralei greco-catolice, unde după lucrările de izolare a pereţilor, nivelul de umiditate s-a ridicat cu aproximativ un metru şi a ajuns la pictura murală barocă, de dimensiuni mici care până atunci era uscată. Aici autorul prezentei comunicări a propus reevaluarea soluţiei de izolare, dar până la urmă s-a optat pentru extragerea picturii. Nu avem informaţii privind rezultatul extragerii sau soarta picturii murale. 2 Extragerea a fost realizată de autorul prezentului articol. Demolarea zidăriei şi transportarea elementelor grele au fost efectuate de angajaţii firmei Achitekton. în zidărie, adică, în cazul în care pictura este separată de perete, aceşti factori vor fi eliminaţi.3 Această poziţie este fundamental greşită, căci experienţa pe termen lung arată exact opusul: peretele şi tencuiala sunt cele mai stabile şi durabile suporturi pentru picturi. Cunoaştem un număr mare de picturi murale din antichitate, însă aproape niciun tablou nu ni s-a păstrat din această epocă, cu toate că ştim că s-au realizat în număr extrem de mare. Picturile murale pot supravieţui subteran sau sub tencuială, eventual sub văruire. Păstrarea pe termen lung a suporturilor organice, cum ar fi lemnul, pânza, pielea sau hârtia, se poate realiza doar printr-o depozitare atentă, iar restauratorii ştiu că aceste opere trebuie îngrijite în mod regulat chiar dacă sunt depozitate în condiţii optime. Picturile şi fragmentele de picturi murale descoperite în timpul săpăturilor arheologice constituie o categorie specială de obiecte de artă, care pot fi expuse prin metode similare cu cele utilizate după extragere. In cazul acestor picturi murale apare cel mai frecvent reversul consideraţiilor menţionate mai sus, adică: în pofida unei justificări profesionale ferme în favoarea extragerii, se încearcă păstrarea in situ a acestora. Această soluţie se încheie întotdeauna cu eşec, iar extragerea are loc, de obicei, numai când opera a suferit deja deteriorări grave şi ireversibile. Deciziile privind extragerea, datorită importanţei lor deosebite, sunt luate întotdeauna în comun de către părţile implicate, dar, din păcate, majoritatea celor care decid nu sunt în măsură să judece şansele prezervării in situ. Putem declara cu certitudine, mai ales în cazul picturilor murale descoperite pe faţade şi cu ocazia săpăturilor: acestea nu se pot prezerva in situ. Clima din Bazinul Carpatic este mult prea nefavorabilă, iar operele de pe faţade, realizate în tehnici tradiţionale, nu vor rezista mult timp la o asemenea solicitare din partea mediului înconjurător. Condiţiile de sub sau aproape de nivelul solului au, de asemenea, un efect atât de dăunător asupra picturilor murale descoperite în timpul săpăturilor, încât nici acestea nu vor rezista mult timp. în acest caz nu trebuie ezitat în a se decide pentru extragere. Riscurile unei extrageri, existente Iară îndoială, sunt totuşi semnificativ mai mici decât cele ale unei distrugeri aproape sigure pe faţadă, respectiv pe pereţii din apropierea solului sau sub pământ. Este adevărat, putem încerca, cu mari sacrificii financiare, să salvăm aceste lucrări la faţa locului ca, de exemplu, în cazul mormintelor 3 Borsook 1986. pp. 60-67. 153
