Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
Atrage atenţia că exemplele prezentate până acum pot fi grupate, conform clasificării lui E. Woytowitsch şi Pare, într-o categorie anume, în grupul aşa-zis al carelor purtătoare de vas/recipient (gefäßtragende Wagen).'4 Răspândirea exemplarelor din epoca Hallstatt (secolele VIII-V î.e.n.) se concentrează în Italia Mijlocie şi de Nord, respectiv în ’’avanscena” de Sud-Est a Alpilor.14 15 Locul de descoperire, necunoscut, al roţilor din colecţia Delhaes cu toată probabilitatea trebuie căutat în aceste regiuni. Formarea carelor cu vas, într-o anumită măsură, mai ales în baza elementelor figurale asemănătoare piesei din Strettweg, şi a vasului decorat cu nervuri al carului din Ca’morta, oglindesc gustul Mediteranei Orientale16, dar pot fi identificate în cazul lor şi tradiţiile Epocii de Bronz târzii.17 Se cere menţionat că acele care din epoca Hallstattiană care poartă vase, în Italia de Nord şi în zonele din Alpii de Sud-Est au apărut în morminte bogate, caracterizabile prin anexe de arme, unde mai mult ca sigur au ajuns ca parte din garnituri de vase.18 Funcţia lor poate fi apropiată de ceremoniile sacrale ce se pot lega de aristocraţie, de ritualurile de libaţie.19 Prezentarea obiectelor Cele patru roţi cu spiţe din colecţia Delhaes, în baza celor prezentate mai sus constituiseră iniţial părţi ale unui car-recipient, ale cărui elemente, suprastructuri, s-au pierdut. Roţile de aceleaşi dimensiuni (0: 14 cm) şi de aceeaşi construcţie sunt împărţite prin câte 8 spiţe, care leagă, radial, obada aflată în partea exterioară a roţii de butucul de roată conic, aflat în mijlocul obiectului. Spiţele se lărgesc treptat către butuc. Butucul roţii este traversat de o gaură longitudinală, axele au legat probabil prin aceasta roţile paralele. Gaura dintr-o parte a capătului butucului prezintă o amplasare asimetrică faţă de cealaltă parte. Diametrul butucului în partea mijlocie, legată de spiţe, este mai mare, decât la capetele exterioare formate inelar. Tehnica de realizare a obiectelor în baza aspectului produselor lor de coroziune roţile au fost realizate dintr-un aliaj de cupru, prin turnare. Din cele patru roţi20 două bucăţi s-au păstrat în întregime (roţile nr. 1 şi 2, foto 2-3), o bucată desfăcută în trei părţi cu lipsuri mai mici (roata nr. 3, foto 4), iar la a patra s-au păstrat doar axul şi mici fragmente ale obezii şi spiţelor (roata nr. 4, foto 5). La primele trei obiecte se poate observa bine că poziţia spiţelor, distanţa dintre ele precum şi poziţia găurii 14 Woytowitsch 1978. pp. 56-57., Pare 1987. p. 225. 15 Woytowitsch 1978. p. 56. 16 Woytowitsch 1978. p. 56., Pare 1987. p. 225., Guggisberg 1996. p. 184. 17 Egg 1996. p. 31. 18 Egg 1991. p. 199., Egg 1996. p. 33. 19 Egg 1991. p. 200. 20 Roata nr.l a fost restaurată de Julianna Máté, roata nr. 2 de Rebeka Kovács, roata nr. 3 de Annamária Fazekas, iar tratarea roţii nr. 4 a fost efectuată de Emőke Baranyai. care trece prin axă sunt identice. Identitatea formală a roţilor sugerează folosirea unei matriţe identice. Rezumatul rezultatelor analizelor elementale Cu ajutorul analizelor elementale realizate prin spectroscopie fluorescentă Roentgen (p-XRF)21 am căutat răspuns la întrebarea dacă roţile au o compoziţie asemănătoare sau diferită, în condiţiile în care au fost turnate, ipotetic, în aceeaşi formă. Am cercetat roţile la obezi, la spiţe şi la butuci, alegând suprafeţe unde metalul de bază poate fi identificat printr-un produs minimal de coroziune. Datele numerice obţinute pe parcursul evaluării analizei elementale, efectuată după restaurare, arată rezultate similare în cazul roţilor nr. 1 şi 2 (în medie 85% Cu, 5% Sn, 10% altele), respectiv în cazul roţilor nr. 3 şi 4 (în medie 75-78% Cu, 10-15% Sn). Rezultatele sunt de caracter orientativ, însă se poate citi din ele, fără echivoc, că metalul de bază al roţilor este cupru aliat cu cositor, adică un bronz de staniu. Descrierea stării roţilor, inventarierea tratamentului unei restaurări mai vechi Suprafaţa roţilor fusese acoperită de o coroziune inegală, verzuie-brună. Stratul de coroziune în anumite locuri s-a desprins, şi în aceste zone a apărut pe metalul de bază un strat de oxid de culoare roşietică. La trecerea în vedere a tuturor pieselor am constatat stratificarea în plăci a straturilor de coroziune. Se poate spune în general, că muchia exterioară a obezilor în unele locuri s-a deteriorat sau a prezentat lipsuri. Mai demult obiectele trecuseră deja printr-o intervenţie a restauratorilor22, fapt ce reieşea din stratul de protecţie uşor lipicios pe bază de ceară, pe a cărui suprafaţă s-au lipit poluanţi atmosferici solizi, conferind roţilor o colorare optică mai închisă. Roţile nr. 3 şi 4 (foto 4-5) au ajuns în faţa studenţilor în stare incompletă, desfăcute în câte două fragmente mai mari, asamblate la rândul lor din mai multe bucăţi. Pe parcursul tratamentului mai vechi toate fragmentele au fost lipite între ele, lipiturile în unele locuri au fost întărite cu brăţări de alamă care au fost fixate de bucăţile originale prin lipitură moale. Spiţele originale erau fisurate în mai multe locuri, acestea nu fuseseră reparate pe parcursul intervenţiei. în cazul roţii nr. 4 s-a dovedit că două treimi din obiect a fost completare (foto 6), materialul de bază al completării consta din elemente de alamă, care fuseseră fixate între ele şi de piesele originale printr-o cantitate mare de material de lipit pentru lipire moale. Golurile mai mici sau mai mari au fost umplute cu acest material din urmă. Pe parcursul desfacerii am găsit, introdusă într-o 21 Măsurătorile şi evaluarea rezultatelor au fost efectuate de Eszter Tóth cu aparatul Olympus Vanta „C” series, proprietate a MKE. Despre analize XRF realizate în domeniul arheologiei, vezi pe larg Kumar 2017. 22 Intervenţia mai veche, observabilă pe roţi, a avut loc probabil în anii 1910 (informaţie verbală primită de la Dr. János Gábor Tarbay). 140
