Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
Restaurarea roţilor de bronz 9 ale unui car-recipient din Epoca Fierului Eszter Tóth - Bence Soós - Emőke Baranyai - Annamária Fazekas Rebeka Kovács - Julianna Máté Introducere Studiul prezintă restaurarea a patru roţi din bronz, care făcuseră cândva parte dintr-un car-recipient din Epoca Fierului. Lucrarea a fost realizată în anul II al învăţământului de restauratori-artişti de arte aplicate, organizat în comun de către Muzeul Naţional Maghiar (MNM) şi Universitatea Maghiară de Artă (MKE), în anul şcolar 2018-2019. Pe lângă procedurile de restaurare sunt descrise şi observaţiile preliminare şi rezultatele analizelor materialelor. Lucrările practice au fost conduse de către Eszter Tóth şi Melinda Nagy, restauratori ai MNM, iar intervenţiile asupra obiectelor au fost executate de către Emőke Baranyai, Annamária Fazekas, Rebeka Kovács şi Julianna Máté. Pe parcursul practicii ne-a ajutat Dr. János Gábor Tarbay, arheologul-muzeograf al MNM, dându-ne informaţii şi date legate de cadrul istoric al obiectelor, acest capitol al studiului este scris de Bence Soós (arheolog, MNM). Cadrul istoric al obiectelor La sfârşitul secolului al XlX-lea şi la începutul secolului al XX-lea Muzeul Naţional Maghiar s-a îmbogăţit cu mai multe colecţii particulare de anvergură. Printre acestea iese în evidenţă - cum a subliniat şi presa din epocă1 - lăsământul pictorului István Delhaes2, ajuns în Muzeu în anul 1901. Printre obiecte s-au aflat şi patru roţi cu spiţe3, de dimensiuni mici, realizate din bronz, despre care vizitatorii puteau afla că sunt „fragmente ale unui vas simbolic de bronz”.4 Definiţia provenită din 1912 este destul de exactă, asemenea roţi pot fi identificate pe carele-recipient (Gefäßwagen) ale Epocii de Fier timpurii. In urma apariţiei lor, probabilă în etapa timpurie a culturii câmpurilor de urne (secolele XIII-XII î.e.n.) precum şi a răspândirii lor în Europa de Nord şi Centrală5, după secolul al VlII-lea î.e.n., carele-recipient apar mai ales în zonele limitrofe de miazăzi ale Alpilor şi în Italia, şi spre deosebire de exemplarele din Epoca de Bronz târzie sunt 1 1848 Pest - 1901 Bécs. 2 Vasárnapi Újság 1902. pp. 785-786. 3 Neinventariate. 4 Láng 1912. p. 51. 5 Pare 1989. p. 82. caracterizate de o variabilitate foarte mare a formelor.6 Totodată realizarea roţilor din colecţia Delhaes - având în vedere numărul spiţelor, lăţimea obezii şi forma butucului roţii - prezintă o asemănare pregnantă cu roţile unuia din exemplarele cele mai emblematice ale acestui tip de obiect, carul din Strettweg (foto 1). La roţile carului provenind dintr-un mormânt ce poate fi datat la sfârşitul secolului al Vll-lea î.e.n.7 plin de figuri de oameni şi de animale, asemănător obiectelor discutate, butucul şi obada roţii sunt legate prin câte opt spiţe cilindrice.8 Se poate considera ca element identic şi îngroşarea de formă inelară, aflată la capătul exterior al butucilor, respectiv forma cilindrică, puţin conică a butucilor roţilor.9 Din mormântul din Radkersburg (Gomja radgona) provenită tot din Ştiria, databilă la sfârşitul secolului al VlII-lea - începutul secolului al Vll-lea î.e.n. (prima jumătate a perioadei Ha C) s-au ivit patru roţi de dimensiuni şi formare identică10 11 care, în baza singurei reprezentări disponibile, pot fi comparabile atât cu roţile din mormântul din Strettweg, cât şi cu cele din colecţia Delhaes, fiind mai apropiate în privinţa diametrului (13,55 cm), de cele din urmă, decât de piesele din Strettweg (o: 13,1 cm.). Din păcate în acest caz nu avem posibilitatea comparării formei butucilor, din lipsă de reprezentări. A fost prevăzut cu roţi similare şi carul-recipient databil la sfârşitul secolului al Vll-lea - începutul secolului următor11, provenind din mormântul „B” din Sesto Calende12, care în privinţa formei butucilor sunt foarte apropiate de roţile carului din Strettweg, deşi sunt mai mici decât acelea (o: 10 cm). Cu toate acestea, roţile colecţiei Delhaes devin unice prin faptul că aici spiţele se sprijină pe o parte cilindrică, relativ lată, despărţită în mod profilat de partea conică. Acesta trimite cel mai mult la tipul Vilsingen, diferenţiat de către C.F.E. Pare în baza descoperirilor arheologice de care din epoca Hallstatt.13 6 Egg 1991. p. 197., Egg 1996. p. 31. 7 Egg 1996. p. 245. 8 Egg 1996. p. 16., Abb. 7.1. 9 Egg 1996. p. 32. 10 Pratovebera 1853. p. 238., Egg 1986. p. 214. 11 de Marinis 2009. p. 201. 12 Woytowitsch 1978. Taf. 25. Abb.131. >3 Pare 1992. pp. 75-77. 139
