Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 19. (Székelyudvarhely, 2019)
Pápay Kornélia: Beszámoló a műtárgyak esztétikai szempontból zavaró szőrmehiányainak pótlására tett kísérlet tapasztalatairól
lucrare rezultă o trecere în revistă a tipurilor de structuri de pe cuprinsul unui areal continuu.16 Pe teritoriul judeţului Covasna de astăzi şarpantele bisericilor şi caselor de rugăciune reformate pot fi tratate de noi începând din secolul al XVI-lea, deoarece cea mai timpurie şarpantă datează din secolul amintit, şi aceasta se află peste corul bisericii din Bodoc. în baza anului de debitare a materialului lemnos, această structură este datată în 1525;17 ea înfăţişează caracteristicile şarpantelor contemporane: cuprinde mai multe niveluri, are îmbinări prin cuie de lemn şi/sau teşire pe jumătatea secţiunii în formă de coadă de rândunică, rigidizările - mai cu seamă la stâlpi/popi - sunt făcute pe cele trei direcţii spaţiale, iar structura în ansamblu formează o unitate indivizibilă (foto 8). Tot biserica din Bodoc este dată ca unicul exemplu pentru şarpantele păstrate din secolul al XVII-lea. Şarpanta deasupra navei datează din 1651,18 care în mod sigur a fost realizată pe parcursul renovării bisericii, finanţată de Miklós Mikó.19 Cu toate că această şarpantă este de factură medievală, totuşi prezintă relaţii cu concepţii structurale modeme. Deşi poartă toate caracteristicile unei structuri medievale, totuşi se poate observa separarea fermelor principale şi secundare şi apariţia primară a structurii baroce cu arbaletrieri/scaun cu popi înclinaţi. Panta/înclinaţia acoperişului (în jur de 60 grade), respectiv stejaml ca material utilizat, denotă caracteml medieval al acestei structuri (foto 8). Un grup de şarpante de aceeaşi vârstă şi păstrate în număr mare, apare şi în regiunea Trei Scaune la edificiile realizate - deloc surprinzător - în perioada imediat următoare declarării Edictul de Toleranţă, respectiv după cutremurul din 1802. Şarpantele bisericilor din Bodoş (1788-1794), Etfalău (1802-1085) şi Bita (1808) reprezintă câteva tipuri specifice. în zona Baraolt/Ţinutul Pădurii, biserica din Bodoş este exemplul caracteristic sfârşitului de secol XVIII, pentm modul în care se ridică o şarpantă peste bolţi (foto 9). în acest caz, împingerile laterale ale şarpantei sunt preluate de structură prin elemente oblice, iar traversa superioară este rigidizată la colţuri, soluţie practicată încă din evul mediu. Biserica din Bita este un exemplu din epoca modernă, dar care poartă o serie de caracteristici ale structurilor anterioare (foto 9). în regiunea Trei Scaune nu este un caz unic structura construită dintr-un şir de ferme identice, fiecare fermă dispunând de căpriori, coardă, colţare şi bară de agăţare; cu excepţia prezenţei panelor de talpă şi a planului înclinat al acoperişului la cele două capete, rigidizarea structurii în direcţie longitudinală este foarte slabă sau lipseşte cu desăvârşire. în unele cazuri distanţa de rezemare a fermelor este mică, respectiv secţiunile ele16 Tóth 2017. 17 Tóth 2017. pp.115-122. 18 Tóth 2017. pp.115-122. 19 în memoria renovării şi a finanţatorului Miklós Mikó se păstrează o placă de piatră inscripţionată, deasupra intrării vestice în biserică. mentelor sunt reduse - mai ales având în vedere risipa de material, specifică epocii baroce. Biserica din Etfalău (foto 9) poate fi interpretată ca o variantă dezvoltată a exemplului din Bita, deoarece în mod univoc apar antretoaza, elementele scaunului cu popi înclinaţi, pana mediană cu secţiune trapezoidală, pe lângă toate celelalte caracteristici (colţar, bară de agăţare, alcătuirea identică a fermelor), pe care le prezintă şarpanta de comparaţie. Aceste două tipuri de şarpante din urmă şi variaţiile lor sunt soluţiile structurale cel mai des întâlnite la ansamblul bisericilor reformate din Trei Scaune, care nu pot fii încadrate în niciun tip „curat”, mai degrabă pot constitui exemple de sine stătătoare. La mijlocul sec. al XIX-lea au apărut acele structuri, care se aflau în acord din ce în ce mai mult cu tendinţele universale, şi în care se reflectă o atitudine mai inginerească şi un joc mai simplu, mai curat al forţelor. Lângă tumul medieval târziu al bisericii din Bicfalău, în 1836 s-a construit o navă nouă, a cărei şarpantă este un bun exemplu pentm structurile epoci istorismului, combinate cu dispozitive de tensionare-suspendare (foto 10). Proiectul de reconstruire a bisericii din Aita Medie din 1901, este lucrarea arhitectului Győző Gyárfás din Sfântu Gheorghe (foto 11). Acest exemplu este deosebit fiindcă, conţine nu numai proiectul şarpantei pe scaune, care stă şi astăzi, ci şi desenul şarpantei anterioare - probabil de la sfârşitul secolului al XIX-lea - care se înrudeşte cu tipul de şarpantă de la Etfalău şi Bita. La Voineşti se află o structură construită în 1931, care de fapt poate fi interpretată deja ca soluţie contemporană. Din cauza existenţei bolţii, împingerile laterale ale şarpantei nu au fost contracarate de elemente introduse în planul situat deasupra panelor inferioare, ci a fost necesară introducerea unor bare metalice oblice de tensionare, care într-un fel se aseamănă cu soluţiile anterioare din lemn (foto 10). Coifuri şi clopotniţe Asemenea şarpantelor, ar fi necesară trecerea în revistă a structurii coifurilor şi stabilirea tipologiei acestora, dar lucrarea de faţă nu-şi poate asuma această sarcină, parţial din cauza întinderii. Merită însă să ne referim la un fenomen unic în ţinutului Trei Scaune. Datorită legăturilor geografice, economice şi spirituale strânse cu Ţara Bârsei, influenţa coifurilor caracteristice în special bisericilor evanghelice săseşti, s-a extins şi asupra bisericilor reformate învecinate din Trei Scaune. De fapt astăzi doar biserica din Măghemş - eventual cea din Chiuruş - păstrează formele „săseşti” la coifuri, care în cazuri mai modeste se caracterizează prin introducerea unui corp cilindric la mijlocul coifului care putea fi utilizat ca loc de panoramă; forma coifurilor mai pretenţioase este generată de alternanţa în plan a pătratului şi a octogonului. Se pare că, odinioară aceste forme au fost mai extinse pe teritoriile sudice ale ţinutului Trei Scaune, 164
