Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 18. (Székelyudvarhely, 2018)

Mester Éva: Az ólmozott üvegablakok és üvegfestmények rekonstrukciójának kockázatai

Restaurarea unui qalyan (pipă cu apă / narghilea)

persan, emailat

Edit Pelles

Introducere

Pipa cu apă, de secol XIX, provine din Iranul1 de astăzi şi a fost restaurată ca lucrare de diplomă, în anii 2016-2017, la Universitatea de Artă din Budapesta, Catedra de Restaurare Obiecte de Artă Aplicată, Specializarea Metal-orfevrărie. Piesa este proprietatea Muzeului Déri din Debrecen. Scopul restaurării a fost consolidarea structurii obiectului şi restabilirea unităţii estetice pentru a putea fi expusă şi înţeleasă, interpretată.

Descrierea obiectului

Forma piesei nu se încadrează printre narghilelele clasice, în sensul cunoscut în zilele noastre, din cauza fonnei speciale a vasului pentru apă; funcţia şi mecanismul de funcţionare însă nu diferă (foto 1.).

Piesa se compune din mai multe părţi care pot fi asamblate, la fel ca narghilelele de astăzi, dar s-au păstrat doar vasul pentm apă şi creuzetul pentru tutun; coloana de Ilim, decoml terminal şi furtunul lipsesc (fig. /.). Este confecţionată din cupru şi decorată aproape integral în tehnica email, culorile dominante fiind: albastru (albastru palid, închis şi turcoaz), verde, alb, roşu şi negru. O parte din emailurile incrustate sunt monocrome, dar majoritatea lor sunt decorate în tehnica emailului pictat, cu motive florale sau portrete (foto 2.); chenaml acestora precum şi alte suprafeţe rămase vizibile din metalul de bază, au fost aurite. Atât vasul cât şi creuzetul pot fi divizate în trei părţi (foto 1., 13.). Intre partea inferioară şi partea superioară se intercalează un registru cu alveole verticale delimitate de benzi decorative asemănătoare unor şiruri de mărgele, perle aurite.

Repere istorice

Fişa de obiect descrie piesa ca o narghilea de secol XVXVI. Literatura de specialitate2 menţionează numeroase denumiri şi forme întâlnite; termenul de narghilea desemnează acel obiect care are vasul confecţionat din coajă de nucă de cocos. Totodată, piesa datează din timpul Dinas-1 Persia sau Iran: din punct de vedere lingvistic ambele denumiri sunt corecte, de aceea în studiu vor fi folosite ca sinonime.

2 Gink 1982.

tiei Qajar3, deci nu din secolele XV-XVI, ci din secolele XIX-XX.

Arta prelucrării metalelor şi emailarea

Materialele şi tehnicile folosite de arta islamică în domeniul prelucrării metalelor s-au schimbat foarte puţin de-a lungul secolelor. în Iran, în epoca Qajar, au fost confecţionate din cupru produse similare cu cele din Evul Mediu. Arta emailării în Persia şi-a atins apogeul în secolul al XVIII-lea; în secolul al XX-lea cunoaşte o perioadă de declin.4’5 Vasele acoperite cu email pictat se răspândesc începând din secolul al XIX-lea. Mai târziu se realizează şi imagini reprezentând portrete, figuri animaliere sau decor vegetal. Antecedentele acestora se consideră a fi portretele miniaturale europene, pictate pe suport metalic, ajunse în ţară ca şi daruri oferite cu ocazia unor misiuni diplomatice. Creaţiile realizate în tehnicile email opac sau transparent au un suport metalic din aur, argint sau cupru.

Formarea narghilelei

Pe teritoriul Persiei consumarea cafelei sau a ceaiului era deseori asociată cu fumatul, răspândit începând din secolul al XVII-lea. S-au format două modalităţi de a fuma tutunul: din pipă tradiţională de ceramică (copoq) şi filtrat prin apă. Vasul primelor pipe cu apă a fost făurit din nucă de cocos, de unde provine şi denumirea de narghilea (’’coajă de cocos”) folosită şi în prezent, în special în Turcia, Liban, Siria şi Grecia. în India este denumită hukka, hooka; în Egipt shisha, în Pakistan huqqa. Termenul gályán sau qalyan este folosit pe teritoriul Iranului şi înseamnă ”a clocoti” sau ’’bule de aer.”

Principiul de funcţionare a pipei cu apă (qalyan) a fost cunoscut înainte de introducerea tutunului în Asia; se presupune că provine din India, unde era folosit pentru fumatul haşişului şi opiului. Prima reprezentare a obiectului apare în opera pictorului persan Reza Abbasi6, iar varianta actuală, modernă şi-a căpătat-o în Iran. Pipele

3 Persia a fost unită de membrii dinastiei Qajar la sfârşitul secolului al XVIII-lea (1796). Dominaţia lor a ţinut până în primele decenii ale secolului al XX-lea (1925).

4 http://www.iranicaonline.org/articles/enamel.

5 Zebrowsky 1997.

6 J. Keall 1993. http://archnet.org/publications/4322.

117