Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 18. (Székelyudvarhely, 2018)
Mester Éva: Az ólmozott üvegablakok és üvegfestmények rekonstrukciójának kockázatai
tele de susţinere sunt pictate cu imitaţie de marmură roşie. Sunt decorate cu volute sculptate, frunze de acant şi urne aurite. Laturile cilindrului sunt decorate cu ghirlande de flori. în partea superioară este încoronată de o scenă figurativă, sculptată, cu personaje de culoare albă. în carcasă este amplasat un ceas mecanic cu repetiţie la sfert de oră, cu calendar şi eşapament Clement, mecanism cu arc şi organ regulator cu pendul7 8 (foto 7-8.). Pe cadranul emailat sunt marcate orele cu numere arabe şi o inscripţie cu numele meşterului şi locul execuţiei: Mathias Samwald in Mischkolz (foto 9.). Deţine trei arătătoare, indicând orele, minutele şi calendarul. îndepărtând capacul cilindrului devine vizibilă o inscripţie incizată: Joseph Graff Prag N210 (foto 10.). Cadranul a fost acoperit de un geam bombat. Luneta geamului a fost montată pe structura de susţinere cu balamale şi fixată cu un ştift metalic. Compoziţia figurativă de pe obiect Scenele figurative care decorează carcasa prezintă lipsuri semnificative. Statuetele albe de dimensiuni mici amintesc de statuile, sculptate în piatră, de dimensiuni mari, amplasate pe frontoanele bisericilor. Pictura cu imitaţie de marmură, structura, planul semicircular, concav al soclului evocă altarele bisericilor în stil baroc. Pe altarul lateral al bisericii prepoziturii premonstratense din Jászó, vedem figura Mariei Magdalena, desculţă, cu veşmânt bogat în falduri; ea este aşezată într-o poziţie şezândă, asemănătoare cu poziţia figurilor de pe obiectul restaurat; presupunem că personajele de pe cornişa ceasului reprezintă apostoli. Decoraţiile sculptate ale bisericii au fost realizate în 1761 de meşterul Johann Krauss, de origine bavareză, format la Viena. Amplasarea statuilor de pe coronamentul altarelor precum şi a altor sfinţi este determinată de liturghie. Pe parcursul cercetărilor efectuate pentru a găsi analogii cu ceasul de restaurat, am ajuns la concluzia surprinzătoare că piesa noastră se află într-o relaţie formală mult mai apropiată de altarele baroce, decât de ceasurile de şemineu, tip portic, realizate în stil empire (foto 13-14.). S-a ivit întrebarea dacă acesta are legătură cu mobilierul bisericesc? La confecţionarea mobilierului din sacristia fostei bisericii iezuite din Székesfehérvár, sub conducerea lui Bernât Baumgartner între anii 1764-1767, meşterul Johann Hyngeller, călugăr paulin, le-a dat dulapurilor o formă asemănătoare altarelor şi a realizat copia miniaturală sculptată a tablourilor de altar ale bisericii, sacristia devenind astfel o machetă a bisericii/ Asemănător exemplelor din Székesfehérvár şi acest ceas putea fi parte a unui ansamblu de mobilier de sacristie ca şi copia miniaturală a unui altar al bisericii. August Strindberg, în cartea sa intitulată ’’Miniaturi istorice,” 7 Comunicare verbală din partea lui Huba Vályi, meşter ceasornicar şi specialist judiciar. 8 Igaz 2007. pp. 123-127. aminteşte de un ceas amplasat în sacristie: ’’întrucât uşa sacristiei era deschisă, iar înăuntru pe perete ticăia ceasul liniştit şi sigur, câte unul în fiecare secundă.”1' Dacă ceasul cu coloane era păstrat într-o sacristie, agăţat pe pereţi, s-ar putea explica rolul orificiilor de pe partea inferioară şi laturile soclului, precum şi uşoara înclinare a mecanismului în faţă, spre privitor, pentru a fi vizibil cadranul şi în cazul în care ceasul este montat puţin mai sus. Conform unei interpretări posibile, figurile aşezate pe marginea coronamentului ar putea reprezenta apostoli, dintre care se păstrează doar două, respectiv amprentele a încă două statuete pierdute. Personajul din dreapta parcă se uită în jos şi urmăreşte evenimentele. Reprezentarea lor desculţă sugerează umilinţă, chelia şi barba lungă vârsta lor înaintată precum şi virtutea cuvenită, înţelepciunea. în câmpul situat deasupra cadranului, se vede reprezentarea lui Iisus binecuvântând cu mâna dreaptă, cum se apleacă pe fereastra unei case a cărei uşă este închisă (foto 15.). Casa poate înfăţişa Casa Domnului, căreia în corespunde Biserica, fereastra deschisă poate fi comuniunea prin rugăciune cu Dumnezeu, iar uşa închisă sugerează diferenţa, limita dintre cele două lumi. în stânga lui Iisus un soldat roman ţine lancea, simbolul puterii; puterea lui este însă cea a unei lumi trecătoare, învinse de Iisus. Lancea pătrunsă în coasta lui Iisus este şi un simbol al Patimilor. în partea dreaptă sunt trei oameni care se sfătuiesc între ei, fiind probabil discipolii. Scena este flancată de doi copaci neobişnuiţi, cu frunze asemănătoare celor sculptate şi aurite de pe soclu, unde li se alătură şi ciorchini de struguri. Copacii reprezintă probabil viţa, despre care Iisus spune: ” Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul. Orice mlădiţă care n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod” (Evanghelia după loan 15, 1-11). în partea superioară a scenei sunt oameni aşezaţi pe stânci, în aşteptare; femeie, copil şi bătrâni, cu privirile ridicate în sus, un copil arată în jos, către Iisus. Cu excepţia copilului, figurile din ambele registre se uită în sus. Pe coronamentul lacunar era reprezentată, probabil, scena Schimbarea la Faţă ori înălţarea Domnului (foto 16.). Compoziţia este plasată într-un peisaj stâncos. Prin calităţile sale stânca reprezintă stabilitatea, durabilitatea, nemurirea şi viaţa statică. De vreme ce aceste elemente formează împreună decoraţia unei carcase de ceas, se stabileşte o legătură între mesaj şi funcţia obiectului; între împărăţia lui Dumnezeu şi măsurarea timpului, despre care învăţătura lui Iisus spune: „S-a împlinit vremea şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Evanghelia după Marcu, 1, 15.). Componentele ceasului de şemineu cu coloane Găsirea executantului şi a comanditarului a fost îngreunată de faptul că în secolul al XVIII-lea, în Ungaria, piesele de mobilier erau rareori prevăzute cu semnături sau mărci de manufactură, ori cu semne de inventar în cazul 9 Strindberg 2016. p. 80. 112
