Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 17. (Székelyudvarhely, 2017)
Domokos Levente - László Károly: A berethalmi evangélikus templom sekrestyéjében álló kandalló restaurálása
Grilaj, plasă şi sticlă de protecţie - posibilităţi de protejare a vitraliilor Éva Mester Cauzele degradării vitraliilor Vitraliile şi geamurile decorative sunt expuse multor riscuri de degradare în fiecare anotimp şi loc. Factorii fizici şi chimici determină, în aceeaşi măsură, degradarea continuă a stării acestora. Probleme din ce în ce mai serioase constituie condiţiile climatice nefavorabile şi poluarea aerului, aflată în continuă creştere, prezentă aproape pretutindeni. în zonele de climă temperată ale Europei, ciclurile de îngheţ-dezgheţ zilnice - chiar şi mai multe pe zi - în lunile de iarnă, au un efect deosebit de distructiv asupra bunurilor culturale compozite, formate din sticle plate şi metale. Apa pluvială acumulată la îmbinarea şinelor subţiri din plumb cu plăcile de sticlă, se dilatează volumetric în urma îngheţului şi se contractă volumetric în timpul dezgheţului. Efectul de degradare al gerului, al radiaţiei solare şi al ploilor torenţiale este mult mai semnificativ în contact direct cu geamurile. Acest fapt este demonstrat de apariţia petelor albe pe partea exterioară a sticlelor - deranjante din punct de vedere estetic -, care în anumite cazuri au o strălucire umedă - fenomenul fiind denumit de către chimiştii specializaţi în silicaţi „transpirarea sticlelor”.1 în zilele noastre, efectele dăunătoare ale motorizării şi ale poluării industriale, praful şi substanţele chimice de granulaţie mică, determină degradarea accelerată a geamurilor. Acest pericol creşte concomitent cu factorul de timp: cu cât mai veche este o fereastră de sticlă, cu atât mai variate şi complexe pot fi modificările, care pot avea loc şi în structura interioară a materialului (foto 1). Straturile picturale de pe suprafeţele exterioare şi interioare, în special cele de contur, de grisaille, de nuanţare şi de email, sunt expuse în cea mai mare măsură diferitelor efecte negative (foto 2). Acestea sunt foarte sensibile, deoarece nu intră în reacţie chimică cu sticla plată la ardere, astfel nu se înglobează/ nu se integrează în structura sticlei. Modificarea materialului de bază al sticlei, eventual devitrificarea în cazul sticlelor de sute de ani, pot cauza schimbări fizice grave, de exemplu exfolierea straturilor amintite. Pierderea valorii estetice se manifestă în modul cel mai deranjant prin pierderea treptată a transparenţei. Acte de vandalism au existat în fiecare epocă şi au determinat distrugerea multor vitralii şi geamuri decorative, în decursul istoriei au avut loc numeroase întâmplări; invaziile mongole şi ocupaţia turcă timp de 150 de ani, au 1 Boros 1970. p. 33. însemnat nimicirea acestor elemente decorative ale clădirilor în Ungaria medievală; pe celelalte teritorii ale Europei numărul acestora a scăzut în urma diferitelor curente iconoclaste şi a războaielor mondiale. în zilele noastre, în cazul săvârşirii furturilor prin efracţie, de multe ori, hoţii pătrund în interiorul clădirilor prin spargerea geamurilor decorative, compuse din elemente de dimensiuni mai mici. Procesele de degradare apar în mod încetinit în cazul sticlelor topite cu nisip la temperaturi înalte, cu un conţinut ridicat de dioxid de siliciu, şi scăzut de impurităţi. în comparaţie putem aminti panourile de sticlă, romane, executate în Panonia de-a lungul secolelor II—III, care deţin un aspect estetic excelent; abia găsim piese înbrunite, ori care şi-ar fi pierdut caracterul sticlos. Strălucirea lor se datorează în mare parte depunerilor superficiale de oxizi de fier, formate pe suprafaţa obiectelor în decursul timpului petrecut sub pământ. Dezvoltarea sticlăriei până la un nivel ridicat, a necesitat răbdare, cunoştinţe tehnice şi abilitate manuală crescută, care s-au datorat spiritului de disciplină şi caracterului excepţional de organizare al Imperiului Roman, militar, orientat spre cucerire. Cunoştinţele acumulate au supravieţuit pentru o anumită perioadă în centrele europene vechi (regiunea Rinului) şi după căderea Imperiului Roman. Fragmentele din vitraliile corului bisericii de pelerinaj din Zalavâr-Mosaburg, datând din a doua parte a secolului al IX-lea, au fost descoperite în pardoseala corului. Portretele şi reprezentările de mâini, respectiv inscripţiile în limba latină, au rămas clar vizibile şi după o perioadă de mii de ani, petrecută sub pământ. Piesele de sticlă colorate sunt transparente, iar culorile de contur s-au integrat în structura sticlei, datorită conţinutului de argint; au rămas intacte, nu s-au exfoliat, în contrar cu culorile pe bază de oxid de fier ale geamurilor de abia o sută de ani. Pastele de sticlă topite în glăjăriile mănăstirilor medievale, panourile de ferestre pregătite în atelierele de vitralii călugăreşti, nu mai reflectă aceste cunoştinţele tehnice, după pierderea tradiţiilor romane. Pe lângă edificiile religioase, se răspândeşte umplerea golurilor de fereastră cu sticlă şi în clădirile laice. Membranele din vezică de bou, menite să acopere golurile de fereastră, au fost înlocuite în multe locuri cu sticlă.2 Calitatea produselor executate în ţară şi a celor provenite din stăinătate, prezintă diferenţe majore. în cazul sticlelor realizate în ţară, adeseori sesizăm procese de degradare accelerate; 2 H. Gyűrki 1998. 147
