Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 17. (Székelyudvarhely, 2017)
Domokos Levente - László Károly: A berethalmi evangélikus templom sekrestyéjében álló kandalló restaurálása
expuse şi colecţii de arme şi diferite obiecte care prezintă istoria şcolii reformate. Colecţia etnografică completată cu tablourile vechi şi cu colecţia de numismatică şi de obiecte vechi a colegiului a devenit proprietatea statului în anul 1949. Primul director al instituţiei care a dobândit statutul de Muzeu Raional a devenit pensionarul Haáz Rezső care şi-a îndeplinit această funcţie până în anul 1952. în anul 1953 muzeul a obţinut un sediu propriu, mutându-se la parterul imobilului situat pe strada Kossuth Lajos nr. 29. în 1959 muzeul a fost mutat în subsolul Casei de Cultură proaspăt construită, însă din cauza condiţiilor nefavorabile în anul 1968 colecţia a fost remutată la sediul iniţial, iar de data aceasta i-a fost pusă la dispoziţie întreaga clădire. După un deceniu, în 1978, muzeul s-a dezvoltat, obţinând clădirea Galeriei de Artă. De asemenea în anii 1970, după lungi pregătiri, s-au înfiinţat sălile memoriale ale muzeului. în iulie 1972 s-a deschis sala memorial Tompa László, în septembrie 1972 s-a deschis casa memorială a lui Tamási Aron în Lupeni, iar în iunie 1973 s-a înfiinţat sala memorială a scriitorului şi umoristului Tomcsa Sándor. Mai târziu, această din urmă sa desfiinţat din cauza solicitării imobilului de către moştenitori. Adunând valorile lăsate în urmă de geologul şi cercetătorul apelor minerale Bányai János, în sediul central al muzeului în anul 1974 s-a deschis o nouă sală memorială. O dezvoltare semnificativă a colecţiei s-a înregistrat în ultimul deceniu al secolului trecut. în 1990 s-a reunit cu Biblioteca Ştiinţifică a oraşului - care dispune de 76.000 de volume - din care s-a născut iniţial muzeul. în 1994, instituţia a avut noi posibilităţi de dezvoltare atunci când s-a destrămat reţeaua de muzee din judeţul Harghita, şi a revenit în subordinea oraşului, fiind o instituţie independentă, cu personalitate juridică. în acelaşi an - la recomandarea directorului muzeului Zepeczaner Jenő - muzeul a fost numit după fondatorul acestuia, Haáz Rezső. Unităţi externe Din istoricul muzeului rezultă că acesta nu dispune de 0 colecţie tematică, ci are obiecte de artă variate. Analizând structura muzeului din Odorheiu Secuiesc putem declara că una dintre caracteristicile acestuia este faptul că a administrat/administrează mai multe unităţi externe. A funcţionat ca un fel de catalizator profesional căruia 1 s-au alăturat alte colecţii mai mici cărora le-a oferit servicii culturale. în cazul unora dintre acestea putem vorbi despre relaţii de dependenţă şi din punct de vedere juridic, însă de asemenea de-a lungul anilor s-au dezvoltat şi relaţii care s-au bazat pe asumarea responsabilităţii motivată de angajament profesional. Asumarea responsabilităţii a devenit un fel de tradiţie din partea instituţiei. Din cauza necesităţii îndeplinirii condiţiilor juridice actuale, au dispărut relaţiile administrative cu colecţii din afara teritoriului administrativ al oraşului. Casa memorială Tamási Aron s-a înfiinţat în anul 1972 în casa în care s-a născut scriitorul secui renumit, o casă secuiască de 150 de ani cu trei încăperi. Din 1994 a fost administrată de muzeul din Odorheiu Secuiesc3, iar în anul 2006 (sub îndrumarea lui Birck Edit) a fost reînnoită sub forma unei expoziţii dezvoltate care prezintă viaţa literară, în 2016 legătura formal administrativă cu Muzeul Haáz Rezső a încetat, dreptul de proprietate al casei memoriale cuvenindu-se conducerii locale a comunei Lupeni. Una dintre valorile satului învecinat - Bisericani - o reprezintă casa etnografică de pe lângă Nicăul Alb care oficial şi-a deschis porţile în 1977. Colecţia etnografică, realizată pe baza activităţilor entuziasmate ale pedagogului pensionar Balázsi Dénes, a fost expusă în casa acoperită cu şindrilă, cu trei încăperi, construită în secolul al 19-lea.4 Administratorul casei este fondatorul acesteia, deoarece anul trecut relaţia formală cu această unitate externă trebuia de asemenea încetată. Datorită eforturilor directorului de muzeu, pensionar, Zepeczaner Jenő, în 2006, în Poloniţa s-a înfiinţat sala memorială Orbán Balázs. Expoziţia informativă cu panouri, care are loc într-una dintre încăperile conacului Orbán, situat pe proprietatea familială de odinioară, s-a realizat în memoria lui Orbán Balázs. Deşi iniţierea şi realizarea ţin de muzeul din Odorheiu Secuiesc, pedagogii instituţiei şcolare au avut grijă ca această cameră memorială să poată fi vizitată. Luând în considerare faptul că un muzeu nu trebuie să aibă grijă doar de obiectele mobile păstrate în cadrul colecţiei, ci trebuie să fie responsabil şi pentru patrimoniul construit aflat în jurul lui, - paralel cu limitarea unităţilor externe - s-a dezvoltat competenţa administrativă a instituţiei în privinţa obiectelor istorice aflate în oraş. Sala memorială Tompa László a fost înfiinţată în memoria poetului, redactorului şi traducătorului născut în regiunea Odorhei. Expoziţia realizată în anul 1972 (str. Tompa László nr. 10) s-a limitat la o singură cameră. Din cauza unor litigii, în ultimele decenii, spaţiul amenajat a fost redus la jumătate. Camera memorială reamenajată în anul 2010 (sub îndrumarea lui Vécsi Nagy Zoltán) reprezintă în acelaşi timp atât o expoziţie informativă cu panouri, cât şi o expoziţie de tip interior. Pe lângă biblioteca lui Tompa László putem de asemenea vedea corespondenţele şi obiectele sale personale, precum şi tablouri, grafici şi sculpturi realizate de artişti renumiţi.5 Vizitatomi poate ajunge la mormântul lui Orbán Balázs, aflat la Băile Seiche (Szejkefürdő), trecând pe sub cincisprezece porţi secuieşti. Amplasarea porţilor vechi a început în anul 1973 şi - cu pauze mai mici sau mai mari - s-a terminat în 2009. Kovács Mihály, fostul inspector şcolar a iniţiat această procedură, însă şi pedagogul Vofkori György a contribuit în mod semnificativ la această iniţiere. Odată cu amplasarea porţii care a fost ridicată în 1888 de către Orbán Balázs în faţa gospodăriei sale din Băile Seiche şi care a fost păstrată în muzeu, a început înfiinţarea „muzeului de porţi secuieşti”. Acesta funcţionează ca o expoziţie în aer liber, iar administrarea 3 Miklósi-Sikes 2002. pp.88-89. 4 Miklósi-Sikes 2002. pp. 105-106. 5 Miklósi-Sikes 2002. p. 116. 109
