Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 17. (Székelyudvarhely, 2017)
Domokos Levente - László Károly: A berethalmi evangélikus templom sekrestyéjében álló kandalló restaurálása
acestuia a fost asigurată întotdeauna de Muzeul Haáz Re-6 zso. Paleta programelor culturale oferite de fosta staţiune balneară a fost îmbogăţită cu încă un obiectiv cultural de către muzeul din Odorheiu Secuiesc în anul 2008. înfiinţarea Muzeului Apelor Minerale a fost încurajată de Zepeczaner Jenő, directorul instituţiei, până când şi-a deschis porţile noua unitate externă a muzeului într-o clădire ridicată cu acest scop, care prezintă istoria apelor minerale şi cultura balneară a Ţinutului Secuiesc.6 7 Aici sunt expuse ulcioarele şi căruţele trase de bivoli, caracteristice Băilor Seiche. Expoziţia îl rememorează de asemenea şi pe fostul proprietar al gospodăriei, Orbán Balázs, de asemenea prezintă informaţii şi obiecte din moştenirea marelui geolog al regiunii, Bányai János. Asumarea responsabilităţii pentru valorile comunităţii reprezintă şi în continuare una dintre obiectivele muzeului. în anul 2012 Muzeul Haáz Rezső a îndeplinit o cerinţă a comunităţii prin asigurarea posibilităţii vizitării „Capelei Isus” aflat la ieşirea sudică al oraşului, care astfel poate fi vizitată conform orarului muzeului. Putem vorbi de o împletire norocoasă a serviciilor oferite de muzeu deoarece în prima etapă a avut loc cercetarea arheologică ştiinţifică a obiectivului urmată de prezentarea rezultatelor noi la faţa locului.8 Proprietarul, Parohia Romano-catolică Szent Miklós face eforturi pentru obţinerea resurselor externe în vederea restaurării capelei. O noutate, este faptul că activităţile de restaurare se află în faza de pregătire. Sperăm că după renovare, Capela Isus va sta în continuare la dispoziţia vizitatorilor. Cel mai vechi monument istoric al oraşului Odorheiu Secuiesc este cetatea Székelytámadt situată în centrul oraşului. Interesul muzeului faţă de cetate, respectiv faţă de imobilul aflat în curtea cetăţii (sediul Colegiului Tehnic Eötvös József) nu este o noutate. încă din anul 1970 a fost menţionată această locaţie ca un loc ideal pentru expunerea colecţiei muzeale a oraşului. în lipsa unui consens politic necesar pentru o astfel de decizie administrativă, până astăzi nu s-a realizat acest lucru. însă colectivul de muncă al muzeului încurajează restaurarea zidurilor cetăţii prin activităţi de lobby şi profesionalism. Ca un prim pas în 2009, mai apoi din 2013, în fiecare an am efectuat săpături arheologice pentru ca renovarea viitoare să poată avea loc cunoscând deja date reale şi autentice. Contribuind la organizarea programelor culturale legate de cetate, instituţia a devenit din ce în ce mai legată de acest monument istoric. în anul 2014, printr-o decizie a Consiliului Local, Muzeul Haáz Rezső a dobândit dreptul de administrare a zidurilor cetăţii. Iar în anul 2017 a dobândit şi dreptul de administrare a incintei fiecărui bastion din cetatea Székelytámadt. Pe secţiunile degradate ale zidului au început lucrările de restaurare şi paralel se încearcă şi obţinerea unor resurse din proiecte 6 Kovács 2012. 7 Katona 2012. pp. 78-79. 8 Sófalvi 2012. extrabugetare. Pe lângă panourile informative care prezintă informaţii referitoare la construirea obiectivului, în anul curent am realizat şi o expoziţie unică de clopote (în bastionul Bânffy). Obiectivul strategic de lungă durată este înfiinţarea unui centru cultural care oferă servicii de calitate şi care ar integra şi colecţia muzeală a oraşului. Ultimul imobil, obţinut de muzeu printr-o decizie a conducerii locale, care poate fi considerat o unitate externă a muzeului, este clădirea cunoscută sub numele de Vila Nyíró. Nu este o noutate intenţia ca în vila ridicată în anii 1920 de scriitorul Nyírő József- care a locuit acolo în perioada 1936-1941 să se înfiinţeze o casă memorială literară. Acest lucru este demonstrat şi de placa memorială din bronz aşezată de conducerea muzeului.9 Cu un deceniu mai târziu muzeul a dobândit dreptul de administrare a vilei şi ca un prim pas a comandat realizarea planurilor necesare pentru restaurare. Ca rezultat parţial, merită să menţionăm faptul că Vila Nyírő a fost construită prin utilizarea unuia dintre planurile arhitectului Toroczkai Wigand Ede. Astfel am reuşit să dezminţim idea dezbătută de către opinia publică, conform căreia vila a fost proiectată de Kós Károly. Prin lucrările de restaurare, planificate pe anul 2018, scopul nostru este realizarea unui spaţiu public activ. Bineînţeles în prim-plan se vor afla activităţile literare ale lui Nyírő József. De asemenea, spaţiul memorial asigură posibilitatea cunoaşterii biografiei unor personalităţi literare din regiunea Odorhei care au fost contemporanii emblematici ai fostului locuitor al vilei. Dezvoltarea instituţiei a fost împiedicată în primul rând de problemele grave legate de imobil. Retrocedarea imobilului care prin naţionalizare a devenit proprietatea statului, şi care a fost sediul muzeului, a dus la pierderea acestuia. Această problemă a avut efecte şi asupra altor domenii, respectiv şi-a pus amprenta pe procesul de dezvoltare a instituţiei. în aceste circumstanţe, scopul a devenit asigurarea existenţei, încât nu am putut vorbi despre dezvoltare în timp ce siguranţa colecţiilor nu era garantată. De ceva timp, viitorul imaginar a devenit mai optimist. A devenit posibil ca muzeul din Odorheiu Secuiesc să-şi schimbe perspectiva. în 2012 conducerea locală a cumpărat vila Haberstumpf cu scopul de a asigura Muzeului Haáz Rezső un sediu decent. Planificarea, obţinerea resurselor şi pregătirea procesului de restaurare au durat ani la rând, iar până la urmă, la data de 27 mai 2016, şi-a deschis porţile noul muzeu al oraşului. Noul cămin al culturii De la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea, la ieşirea oraşului către Beclean (Bethlenfalva), s-a înălţat o clădire neconvenţională care - deşi avea un stil străin - a stârnit admiraţia oamenilor. Stilul vilei Haberstumpf diferă de stilul celorlalte clădiri contemporane din Odorheiu Secuiesc. Mai multe imobile din Odorhe-9 Zepeczaner 2005. p. 18. 110
