Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 16. (Székelyudvarhely, 2016)
Sor Zita: Digitális nyomatok a gyűjteményekben
Obiecte de cositor din colecţia Muzeului National de Istorie 9 9 a Transilvaniei Mária-Márta Kovács Expoziţia cu titlul Arta cositorului transilvănean (sec. XVI-XIX). Funcţiune şi iconografie\ organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în toamna anului 2014, a prezentat publicului larg o ramură uitată sau puţin cunoscută până în prezent a artei meşteşugăreşti, care producea una dintre cele mai numeroase şi populare categorii de piese din cultura materială premodernă a Transilvaniei. Obiectele de cositor au reprezentat o parte semnificativă a obiectelor din gospodăriile secolelor XVI-XVIII, inventarele curţilor nobiliare, ale parohiilor protestante şi ale breslelor relatează despre un număr mare de vase de cositor. Erau utilizate în trei domenii sociale principale, cu mai multe funcţiuni: în familii erau utilizate ca veselă şi obiecte decorative, în bisericile protestante aveau funcţiune liturgică, iar cănile şi farfuriile de breaslă, folosite ca veselă la ocazii speciale (adunări prilejuite de alegerea noii conduceri etc.)2, au depăşit cu mult atribuţiile lor de uz comun. Din numărul mare de vase de cositor care figurează în inventarele curţilor nobiliare, s-a păstrat doar o mică parte până în zilele noastre. Deşi Transilvania avea renumite centre meşteşugăreşti de confecţionare a cositomlui, recunoscute şi pe plan european (dintre centrele săseşti amintim Sibiul, Braşovul, Sighişoara, Bistriţa şi Clujul), piesele de cositor s-au bucurat de o apreciere mai scăzută faţă de cele de orfevrărie, datorită calităţii inferioare a materiei prime şi datorită tehnologiei de prelucrare. Cauza principală a faptului că majoritatea acestor piese nu s-au păstrat până în zilele noastre, este topirea pieselor deteriorate şi refolosirea materiei prime. Decăderea artei cositorului se datorează şi marilor schimbări petrecute în cultura materială a secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, răspândirea faianţei, descoperirea europeană şi răspândirea pe arii largi a porţelanului. Toate acestea au condus la înlocuirea pieselor de cositor în uzul cotidian, în secolul al XVIII-lea cositorul a fost înlocuit de faianţă şi de ceramica dură în cercurile aristocraţiei şi a nobilimii, respectiv, începând cu secolul al XIX-lea, în mediul burghez şi în bresle.3 Astfel, înainte de marele val al fondării de muzee în Transilvania (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) majoritatea pieselor laice s-au distrus, iar în colecţiile muzeelor au ajuns în mare parte vasele diferitelor bresle. 1 Curatorul expoziţiei a fost Mihály Melinda, istoric de artă muzeograf al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. 2 Vida 2013. Vezi http://onedenyek.neprajz.hu/neprajz.02.03. php?bm= 1 &kr=A_51 _%3D%2202%22 (Accesat în 29 februarie 2016). 3 Kovács 201 la. p. 187. Colecţia de cositor a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei între colecţiile muzeelor din Transilvania, colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei este una dintre cele mai semnificative atât cantitativ cât şi calitativ, numărând 213 de piese. Cu toate acestea, în afara câtorva obiecte de breaslă şi piese aparţinând secolului al XVI-lea, majoritatea lor este nestudiată, neprelucrată şi nepublicată, ele fiind rar expuse pe parcursul timpului. Expoziţia menţionată a avut menirea, printre altele, de a umple acest gol, prezentând o selecţie diversă şi bogată din colecţia muzeului. Baza colecţiei actuale de cositor a muzeului este constituită din obiectele de cositor ale Societăţii Muzeului Ardelean, Colecţia de Numismatică şi Antichităţi, înfiinţată din donaţii şi achiziţii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Piesele de cositor au fost achiziţionate la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea de la colecţionari renumiţi, cum ar fi Resch Adolf din Braşov, Csallner Adolf din Bistriţa sau Grünblatt Benő din Sibiu, în primele patru decenii ale secolului al XX-lea, colecţia a continuat să crească prin moştenirea lăsată de contesa Wass Ottilia din Cluj-Napoca şi de sibianul Biró Albert, prin obiecte transferate de la fostul Muzeu al Industriei din Cluj-Napoca, prin achiziţiile Societăţii Carpatine Ardelene, prin donaţiile breslelor clujene şi achiziţii de la diferite parohii protestante din Transilvania.4 La începutul secolului al XX-lea din cauza dificultăţilor financiare (dificultăţi în întreţinerea clădirilor) multe parohii protestante au fost nevoite să-şi vândă obiectele de cult şi textilele-5 Vasele de cositor neutilizate ale parohiilor au intrat de multe ori în custodia muzeului, altele au fost schimbate cu obiecte noi. Directorul Colecţiei de Numismatică şi Antichităţi a Societăţii Muzeului Ardelean, Posta Béla, s-a angajat cu drag în demersurile acestor schimburi, în primul rând pentru îmbogăţirea colecţiilor muzeale, în al doilea rând pentru salvarea obiectelor de cult ieşite din uz.6 Multe parohii (ca Ileanda)7 au dat în custodie clenodiile neutilizate, altele (Târgu Mureş, Tirimia, Pava)8 au făcut schimb cu obiecte noi, dar majoritatea comunităţilor le-au vândut muzeului (Abmd, Oraşu Nou, Biborţeni, 4 Mulţumiri curatoarei Mihály Melinda pentru datele de achiziţie şi de inventar. 5 Kovács 2011b. p.732. 6 Vincze 2009. pp. 88-89. 7 Ibidem, p.89. 8 ArhConsSupr I. 30/1903. III/24 86