Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 16. (Székelyudvarhely, 2016)
Sor Zita: Digitális nyomatok a gyűjteményekben
Şansele de supravieţuire ale vitraliilor istorice din Transilvania Éva Mester Scurt istoric Fiecare operă de artă valorează - din punct de vedere estetic şi material - atât cât putem păstra din ea pentru urmaşi. Valoarea unor opere nu se exprimă în bani; aceasta este definită de deosebita lor importanţă istorică şi însemnătate spirituală. în această categorie pot fi incluse şi ferestrele simple, cu împărţire geometrică, fără decor. în privinţa ferestrelor medievale de pe teritoriul Ungariei istorice, printre care existau şi vitralii ornamentate, deţinem informaţii din documente scrise şi dări de seamă de epocă. în urma distrugerilor produse de războaie, acestea au dispărut cu desăvârşire nu numai din catedrale, cât şi din biserici săteşti, din palate regale sau castele din provincie. Vestigiile arheologice fragmentare oferă cercetătorilor un număr redus de repere istorice şi implicit un cadru limitat pentru orientare şi comparaţii în domeniu. începând cu epoca renaşterii, a scăzut treptat interesul pentru vitralii. Interioarele fastuoase ale renaşterii târzii şi ale barocului, cu picturi iluzioniste reprezentând bolta cerului şi mulţimile de sfinţi, cu picturi murale dinamice şi altare aurite, exclud pretenţiile pentru vitralii colorate. Treptat, culorile îşi pierd intensitatea, tonurile devin palide, estompate, decorurile se simplifică. Necesităţile sunt impuse de ambianţa arhitecturală dintotdeauna şi preferinţele estetice ale vremii. închiderea golurilor ferestrelor, excluderea frigului şi accesul luminii au fost mereu aspiraţii reale, oportune ale oamenilor. în clădirile primăriilor, în cetăţi şi în case de locuit, vezica de bou a fost înlocuită treptat cu sticla, începând din secolul al XV-lea.1 Panourile puteau fi confecţionate din unităţi mici, de exemplu din ochiuri de vitraliu (discuri de sticlă, în germană: Butzenscheibe), sau din sticlă plată. Elementele erau asamblate în rame de lemn, demontabile. în cazul unor deschideri şi tâmplării uniformizate, aceste panouri de fereastră puteau fi mutate dintr-o clădire în alta, conform pretenţiilor proprietarului, în lăzi cu sertare, confecţionate special pentru acest scop. Construirea unor ferestre din panouri de sticlă plată, a fost mai dificilă. Sticla realizată prin suflare a fost mai fragilă, prezentând deseori tensiuni. Mai uşoară s-a dovedit a fi îmbucăţirea pieselor de dimensiuni mari şi asamblarea panourilor din elemente geometrice mai mici, tăiate cu şabloane. în lipsa unor panouri de sticlă de dimensiuni mari, cu grosimea necesară şi de calitate bună, suficient de rezistente pentru a acoperi 1 H. Gyürky 1998. o deschidere întreagă pe termen lung, în toată Europa s-au răspândit ferestrele cu subdiviziuni. Formele cele mai frecvente erau - şi în Bazinul Carpatic - rombul, hexagonul (formă de fagure) şi dreptunghiul. Aceste elemente, ale căror margini se terminau în linie dreaptă, au fost asamblate prin şine rigide, cu conţinut ridicat de cositor. Din forme identice sau din ornamente compuse din varietatea diferitelor motive de bază, s-au obţinut piese foarte durabile, precum panourile compuse din elemente de formă rotundă (discuri). Ochiurile de sticlă erau asamblate prin reţele de şine din plumb, care se potriveau remarcabil pentru alăturarea exactă a elementelor arcuite (rotunde) cu cele terminate în linie dreaptă; conţinutul ridicat de plumb a condus însă la vătămarea mai uşoară a acestor suprafeţe. Meşteşugul sticlăriei se putea practica şi în provincie. Repararea ferestrelor a fost efectuată de sticlari ambulanţi (vitripar, Glaser).2 Plumbul topit, casant, putea fi transportat uşor sub formă de suluri. în fiecare hută, glăjerie, se obţineau produse de sticlă cu proprietăţi diferite, deoarece calitatea sticlei este influenţată în mod decisiv de compoziţia materialelor de bază folosite la procesul de topire. Cel mai important component a fost nisipul, care, datorită greutăţii, a fost procurat de regulă dintr-o carieră apropiată. Cele mai multe tipuri de nisip conţin impurităţi sub formă de oxizi de fier, în cantităţi diferite; proporţional cu acestea se modifică caracterele fundamentale ale sticlei: transparenţa, claritatea culorilor şi durabilitatea.3 Cu ajutorul analizelor nano-tehnologice se pot stabili exact componentele nisipului folosit la topire, care, la rândul lor, oferă indicii pentru identificarea carierei din care provine nisipul. Pe baza metodelor de analiză comparativă se pot trage concluzii privind datarea şi locul de fabricaţie a sticlei. Şinele de metal poartă de asemenea informaţii importante: compoziţia lor, plumbul, cositorul şi materialele de sudură, ce au caracteristici individuale, specifice anumitor ateliere. însumând datele şi rezultatele, ele pot contura caracteristicile specifice atelierelor de sticlărie, active în anumite teritorii. Urmările schimbărilor ideologice din secolul al XlX-lea şi celor din trecutul apropiat în a doua parte a secolului al XlX-lea, în epoca istoricismului şi a eclectismului, ferestrele cu împărţire geome-2 H. Gyürky 1998. 3 Mester 1997. 118
