Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
mai bine prin nefolosirea agenţilor chimici după curăţire. Pe de altă parte evitarea tratării poate cauza contracţia şi rigidizarea pielii. Cauza acestor fenomene este evaporarea apei a cărei tensiune superficială este destul de mare şi de aceea contrage fibrele de piele, care în urmă se lipesc. Uscarea fără tratare este recomandată doar în cazul fragmentelor urmate să fie analizate. Scopul conservării este redarea elasticităţii şi a conţinutului de umiditate a pielii. în favoarea acestuia sunt folosite substanţe care după uscarea obiectului împiedică lipirea fibrelor şi stabilizează cantitatea de apă în piele. Acest rol îndeplinesc alcoolile polivalente, higroscopice. în timpul tratării pieile sunt înmuiate în soluţia de concentraţie 15-30% de polietilen-glicol (PEG 400, 600) sau de glicerină în apă, pe durata de 2-10 zile în funcţie de grosimea şi starea de conservare a obiectelor (foto 10). Piesele scoase din soluţia de conservare sunt temeinic tamponate, surplusul de apă fiind îndepărtată printr-o o sită ţesută (foto 11-12). Literatura internaţională de specialitate recomandă în special utilizarea polietilén glicolului, la care în antiteză cu glicerina posibilitatea de mucegăire a pieilor este mai scăzută. Dacă din cauze financiare se alege totuşi glicerina18, atunci în documentaţia de restaurare neapărat trebuie să apară propunerea de depozitare potrivită cu valori de umiditate realtivă maxim. 40-45%. Uscare După curăţirile lungi umede şi conservare urmează uscarea artefactelor arheologice. Scopul uscării este îndepărtarea surplusului de apă în aşa fel încât pielea să-şi păstreze mărimea şi flexibilitatea. Alegerea metodei depinde de starea de conservare a obiectului şi de posibilităţile restauratomlui. în general se aplică două metode: liofilizare sau uscare la temperatura camerei sub condiţii controlate.19 Liofilizare După cunoştinţele actuale liofilizarea (uscarea prin congelare) este cea mai bună metodă de extragere a apei din piele. Procesul se desfăşoară în următorul fel: pieile conservate (cu polietilén glicol-PEG 400, 600 sau cu soluţia apoasă de glicerină de 20%) sunt răcite rapid în congelator la -20-30°C. Datorită congelării rapide se creează gheaţă microcristalină, care nu distruge structura de fibre a pielii. Pieile congelate sunt aşezate în aparatul de liofilizare, unde gheaţa sublimează în vacuum (foto 13). Datorită sublimării, apa nu se îndepărtează în stare lichidă şi în aşa fel tensiunea superficială nu contractă fibrele de piele, care în urmă rămân flexibile.20 Achiziţia unui aparat de li-18 Polietilén glicolii sunt mult mai scumpe decât glicerina. 19 în studiul lui Bakayné Perjés Judit apare uscarea cu solvenţi, urmată de grăsare. în cei 10 ani petrecuţi de atunci s-au demonstrat dezavantajele acestui tratament. 20 Comparaţia diferitelor agenţi de conservare şi a metodelor de uscare vezi la Karsten et al. 2010. pp. 595-610. Studiile în limba maghiară ofilizare depăşeşte posibilităţile financiare multor muzee, de aceea au experimentat alternativa aplicării acesteia. Karsten şi partenerii săi au descoperit că sublimarea apei se realizează şi în cazul în care pieile congelate după conservare sunt aşezate în frigidere în care umiditatea aerului este redusă treptat folosind silicagel uscat.21 Uscare în temperatura camerei, în condiţii controlate Această metodă se recomandă în lipsa sistemului de liofilizare. Pieile umede se impregnează la fel cu una din soluţiile sus amintite, apoi se aşează potrivit formei obiectului şi se înconjoară din toate laturile cu vată de hârtie, în urmă se acoperă cu folie de polietilén şi se lasă să se usuce treptat. Pieile nu se întind, nu se presează, doar se fixează uşor cu greutăţi mici cu scopul de a păstra forma tridimensională şi urmele folosirii obiectului (foto 14). Dacă uscarea s-ar efectua prea rapid, stratul de vată poate fi pulverizată uşor cu alcool etilic în concentraţie de 50%. Prezenţa alcoolului este importantă pentru împiedicarea mucegăirii. O altă posibilitate de uscare în condiţii controlate este păstrarea pielii intr-un spaţiu închis cu soluţii de sare, la care umiditatea relativă este redusă treptat.22 însă în cazul unei cantităţi mari de artefacte această metodă este greu de realizat. în cazul în care pieile scoase din baia de conservare, apoi deshidratate parţial, se înmoaie pentru 20 de minute în amestecul de 1500 ml de terţ butii alcool şi de 20 ml de alcool laurilic, atunci o parte din apă se schimbă la compuşi cu tensiuni superficiale mai reduse.'3 însă această înmuiere poate solubiliza o parte a substanţei de tăbăcire. Pieile pregătite astfel pot fi uscate la temperatura camerei, în condiţii controlate (vezi mai sus). Investigarea tehnicii de execuţie şi a urmelor folosirii artefactelor conservate Stilul, tehnica de execuţie şi ornamentaţia obiectelor de piele reflectă atât meşterul, cât şi proprietarul, reprezintă semne importante tehnico-istorice şi cultural-istorice. Din acest punct de vedere încălţămintele sunt de o deosebită importanţă, oferă informaţii despre genul, vârsta, statutul social şi despre eventualele anomalii ale piciorului purtătorului.24 Analiza tehnicii de execuţie a artefactelor este realizată în mod oportun după conservare şi înainte de coaserea pieselor individuale. în cazul încălţămintelor, genţilor şi îmbrăcămintelor urmele cusăturii, poziţia căptuşelilor legate de liofilizarea pieilor: Chahine - Vilmont 1988 pp. 11-22. şi Wouters - Chaidron 1988 pp. 23-30. 21 Karsten et al 2012. p. 21. 22 Karsten et al 2012. p. 6. 23 în reţetele mai vechi apare ca adaos şi uleiul de copită. în actualitate acest ulei nu se mai găseşte în calitate bună, de aceea folosirea lui nu se recomandă. 24 Karsten et al 2012. p. 6. 117
