Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
cum şi a cusăturilor fixatoare sunt observabile doar în partea interioară, de aceea responsabilitatea restauratorului în documentarea precisă a detaliilor este deosebit de mare. Cele mai multe informaţii sunt oferite de analiza microscopică. în funcţie de tipul de material studiem următoarele caracteristici: forma liniilor de croială, poziţia, dimensiunea şi distanţa găurilor împunsăturilor, închinarea spre exterior sau spre interior a marginilor cusăturii, urmele pe piele, caracterul încreţiturilor, ornamentaţia, resturile de fir, piesele metalice, urmele de argintare, aurire. Trebuie luat în considerare că valorile măsurate nu coincid neapărat cu dimensiunile originale a pielii, datorită contracţiei şi uzurii marginilor tăiate a pielii. Pentru identificarea fragmentelor mici de piele trebuie cunoscute forma şi modul de execuţie a încălţămintelor folosite în perioada respectivă. Interpretarea semnelor tehnologice este ajutată de analogiile istorice, arheologice şi etnografice25 (foto 15). Uniformitatea şi realizarea cusăturii oglindesc rutina meşterului. Din forma găurilor de împunsătură se poate dovedi tipul uneltei de coasere (sulă, ac). în caz fericit în găuri se păstrează resturi de fir de cusut, care pot fi identificate cu microscop (foto 16). Urmele folosirii pot fi observate pe piesele încălţămintelor- în special pe talpă- sub forma de deformări, uzuri, lipsuri. Cu ajutorul acestora experţii pot deduce modul de viaţă şi eventualele boli ai proprietarului.26 Decoraţiile cele mai frecvente sunt: croiala, ornamentarea cu os, broşarea cu curea de piele, broderie, pictare, aurire, garnituri metalice, ferecături. Metalele au mai căpătat şi rolul de fixare (închizătoare etc.), de protejare (colţar, cuie pentru talpă) şi de alte feluri (de ex.: pinten). Artefactele arheologice pot prezenta şi semne ale activităţii atelierului. Resturile cu formă arcuită specifică rămăşiţelor căzute în urma croitului şi prezenţa celor păroase se referă la execuţia de încălţăminte (foto 17). Dacă pe lângă acestea găsim şi margini de cusătură tăiate şi petice folosite la reparaţii, înseamnă că în atelierul respectiv s-au preocupat pe lângă coaserea produselor noi şi cu reparaţia încălţămintelor minate, respectiv cu refolosirea, reciclarea acestora.27 Restaurare: îmbinarea în diferite nivele a fragmentelor obiectelor Nivelul reîmbinării fragmentelor individuale ale unei încălţăminte, genţi etc. reiese după conservare. în funcţie de integritatea, rezistenţa statică a pieselor există mai multe posibilităţi de prezentare şi de interpretare a acestora pentm cercetători şi vizitatori. în cazul în care s-au păstrat toate piesele esenţiale ale unui obiect şi pieile sunt destul de elastice şi puternice pentm recoasere, atunci forma originală poate fi recreată 25 Gáboiján 1957. pp. 543-574., Goubitz et al 2001. 26 Grew - de Neergaard 1988. 27 Ringer et al p. 221. prin coaserea în găurile originale de împunsătură. Tehnica originală de coasere în stare întoarsă a pielii (după coasere se reîntoarce pielea) în cazul pieselor arheologice este nepotrivită, acestea neputând rezista tensiunea cauzată de mişcarea pielii. în aceste cazuri coaserea se realizează pe partea din faţă a pielii, iar pentm un acces mai bun la găuri, împunsăturile sunt lăsate lejer şi doar la sfârşit trase şi fixate pas cu pas (foto 18). La această operaţiune ne străduim să folosim tipul original de coasere (de ex.: coasere cu ac dublu, împunsătură răsucită etc.). Rupturile pielii trebuie lipite înainte de îmbinare, dar lipsurile se completează doar atunci când acestea sunt necesare din motive statice (excremităţi degradate, lipsuri ale cusăturii). Găurile de uzură (de ex.: uzura pe talpă) sau lipsurile mici pe locul clinurilor, care nu au rol de susţinere, nu se integrează. în anumite cazuri merită să fie cusute şi piesele unei încălţăminte cu multe lipsuri, în aşa fel detaliile interioare rămân vizibile, iar structura obiectului poate fi analizată mai profund (foto 19). Există şi cazuri în care avem numeroase piese de încălţăminte, dar pielea nu rezistă recoaserea. în astfel de situaţii pot fi pregătite modele, suporturi cu forma labei piciomlui din polistirol acoperit cu un material neutru pe care se fixează piesele (fără coasere) cu ace subţiri, inoxidabile (foto 20). Se pot realiza reconstrucţii tridimensionale sau desene de reconstmcţie pentm artefacte cu multe lipsuri pe baza analogiilor. Depozitare Depozitarea pieilor arheologice restaurate necesită multă precauţie. Colagenul se află într-o stare parţial descompusă, cum substanţele de tăbăcire care înconjoară fibrele şi le protejează sunt deja parţial solubilizate, descompuse. Datorită folosirii materialelor higroscopice la conservare (PEG-polietilen glicol, glicerină etc.) obiectele devin destul de sensibile la oscilaţiile umidităţii relative şi a temperaturii şi mucegăiesc mai repede. De aceea se recomandă să fie depozitate şi expuse la o temperatură în jur de 18-22°C şi la umiditate realtivă 40-50%. Limitarea iluminării este importantă, cum şi protecţia împotriva prafului prin cutii de hârtie neacidă sau prin val japonez. Obiectele tridimensionale cu rezistenţă mecanică scăzută se recomandă să fie umplute, sprijinite cu hârtie neacidă sau textile. Se preferă cutii înzestrate cu deschideri de aerisire, împiedicând astfel dezvoltarea unui microclimat neadecvat. în cazul obiectelor compozite trebuie să fie luat în consideraţie şi sensibilitatea celorlalte materiale (metal, textil, lemn). Mulţumiri Autoarea îşi exprimă recunoştinţa faţă de fosta colegă, Bakayné Perjés Juditt, împreună cu care au conservat şi analizat pieile arheologice. Mulţumiri aduce lui Orosz Katalin şi Nyíri Gábor pentm efectuarea fotografiilor, lui 118
