Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
torul, care nu este destul de experimentat în recunoaşterea şi interpretarea urmelor tehnicii de execuţie este de sfătuit să se consulte cu un expert. Artefactele rigide, şifonate pot fi muiate alocuri pentru uşurarea accesului la suprafeţe mai mari, folosind umidificator cu ultrasunete ori membrane semipermeabile (Gore-tex, Sympatex14) (foto 2). în timpul curăţirii mecanice trebuie să relevăm starea de conservare a obiectelor şi să studiem detaliile esenţiale, care urmează a fi păstrate (resturi de fir de cusut, zone pictate, decoraţii realizate cu os, prin broşare ori prin alte metode, căptuşeli, fragmente metalice, de lemn sau de textile). în acest stadiu urmeză să împărţim artefactele în funcţie de tipul şi gradul de curăţire umedă, eventual de dezinfectare necesară. Acest releveu ajută la planificarea intervenţiilor şi la pregătirea bugetului. în cazul unei stări grave de mucegăire, curăţirea uscată trebuie să fie evitată pentru a împiedica proliferarea sporilor de mucegai şi a micotoxinelor în aer. Degradarea poate fi oprită prin pulverizarea obiectelor cu soluţie de 70% alcool izopropilic sau etilic în apă, iar intervenţiile ulterioare pe obiecte atacate necesită multă atenţie. Curăţire umedă Resturile de pământ şi sămrile solubile în apă rămase după curăţirea uscată se îndepărtează din pielea tăbăcită vegetal cu tratament apos. Pieile tăbăcite cu alaun, nerezistente la apă, pot fi tratate în special cu tampoane înmuiate cu emulsie de solvenţi organici, în timp ce artefactele arheologice de pergament şi de piele netăbăcită trebuie să fie curăţite doar uscat. Planul intervenţiilor trebuie să se adapteze la faptul că după curăţirea umedă pieile trebuie să fie menţinute umed până la încheierea conservării, câteodată pe durata mai multor săptămâni. Din această cauză este important să lucrăm deodată cu o astfel de cantitate, ce se poate trata şi depozita cu siguranţă. Depunerile pe artefactele fragile pot fi îndepărtate parţial înainte de etapa băii de apă, dacă obiectele sunt suportate de ţesătură de sită, iar apoi aşezate pe o placă de sticlă strâmb pusă şi pulverizate liniştit cu apă (foto 3). în aşa fel starea pielii poate fi verificată permanent, iar tratamentul ulterior umed poate fi prescurtat. Artefactele aflate în stări precare de conservare şi compuse din mai multe bucăţi, înainte să fie aşezate în baia de apă, trebuie să fie cusute între două straturi de tul, care împiedică desfacerea lor (foto 4-6). Timpul şi banii pot fi economisite prin spălarea comună într-o singură baie a mai multor materiale. Piesele numerotate identic pot fi tratate împreună, împachetândule între straturi din materiale neutre (de ex.: pungi de polietilén perforate) împreună cu numărul lor de identificare (foto 7). Numerotarea se recomandă să fie scrisă cu crePrin membranele semipermeabile apa trece doar sub formă de aburi şi nu în stare lichidă. Gore-tex-ul conţine membrán de poli(tetrafluoretilenă), iar Sympatex-ul prezintă membránul copolimer de poliester şi polieter. ion, pe carton puternic, rezistent la apă, pentm că cerneala pixului sau a stiloului cu vârf de pâslă s-ar putea solubiliza şi decolora pielea la o eventuală tratare cu solvent. în cazul spălării încălţămintelor cu structuri compuse, studierea tehnicii de execuţie şi pregătirea documentaţiei pot uşura identificarea pieselor corelate între ele. în cazul cel mai potrivit, spălarea este efectuată într-un vas plastic, de sticlă ori din oţel inoxidabil. Baia conţine apă de la robinet, substanţă tensioactivă neionică aprox. 1% (de ex.: Prenol 10)15 şi puţină metilceluloză.16 Depunerile de murdărie înmuiate pot fi îndepărtate mecanic prin pensulare fină, în baia de apă în cazul pieselor neambalate şi după spălare la cele ambalate. Curăţirea este urmată de clătiri repetate cu apă de la robinet/apă potabilă. După tratamente umede se recomandă îndepărtarea apei de pe suprafaţă prin tamponare cu vată de hârtie, împiedicând diluarea substanţelor aplicabile în următorul pas. în cazul în care conservarea imediată a tuturor pieselor nu este posibilă (de ex.: cantităţi mari de artefacte), acestea pot fi menţinute în apă după spălare, într-un loc întunecat şi răcoros până la începutul tratamentelor. Curăţire chimică Sărurile insolubile în apă care rigidizează pielea şi produşii de coroziune se îndepărtează câteodată cu agenţi chimici (agenţi de complexare, răşini schimbătoare de ioni). Datorită acestora materialul obiectului devine mai elastic şi mai puţin fragil. însă, prezintă dezavantajul de a favoriza solubilizarea substanţelor de tăbăcire vegetală, ori a substanţelor de apretură (grăsimi, cemri etc.). Dintre agenţii de complexare cea mai des folosită este soluţia de concentraţie 4% de dihidratul sării disodice a acidului etilen-diamin-tetraacetic (Selecton B2) ori de citrat de triamoniu. Acestea se aplică în baia de apă ori local, sub formă păstoasă, compusă din agentul de complexare şi metilceluloză, în cazul straturilor groase de coroziune. Tratamentul este urmat de clătiri repetate, de lungă durată (foto 8-9). Dintre răşinile schimbătoare de ioni se aplică cele cationice, anionice şi amestecul acestora. Procesul de curăţire este destul de lent, dar şi blând. Dezavantajul lui este consumarea timpului şi necesitatea unui control permanent, de aceea această metodă se foloseşte în special la curăţirea obiectelor organice foarte sensibile, combinate cu metal.17 Cea mai sigură metodă de curăţire a pieilor este folosirea răşinilor schimbătoare de cationi. Conservare Informaţiile purtate de obiect (substanţa originală de tăbăcire, colorantul, substanţele de gresare etc.) s-ar păstra cel 15 Nonilfenol poliglicol eter. 16 Rolul metilcelulozei este de a înceta resedimentarea murdăriei plutitoare pe piele. La 10 litri de apă se adaugă o linguriţă de metilceluloză. 17 Bakayné Perjés-Kissné Bendefy 1992. pp. 139-151. 116
