Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
Investigaţiile materialelor3 Caracterul analizelor pe artefacte este definit în primul rând de către personalul care execută săpătura arheologică. înainte de conservare prin tehnici analitice se poate încerca datarea, identificarea materialelor componente, sau a stării de descompunere a obiectului etc.6 Analizele amintite sunt costisitoare, necesită aparate speciale şi experienţă. însă în cazul artefactelor din piele sunt posibile câteva analize nedistructive sau necesitând doar cantităţi mici de probe, necostisitoare şi realizabile cu puţină experienţă, în oricare atelier de restaurare obişnuit dotat. Aceste teste simple oferă în general destulă informaţie pentru alegerea metodei potrivite de curăţire şi de conservare. O parte din analize (măsurarea ph-ului, analiza substanţei de tăbăcire) pot fi efectuate deja înainte de conservare. Relevarea oportună a tehnicii de execuţie se realizează după curăţirea şi conservarea pielii, când resturile de pământ nu acoperă urmele caracteristice. Analizele senzoriale prealabile ajută la studierea culorii, flexibilităţii şi elasticităţii pielii, respectiv a gradului de coeziune a fibrelor de piele, cum şi a stabilităţii stratului de epidermă. Analizele microscopice pot fi folositoare la identificarea tipului de animal şi la studierea temeinică a semnelor de degradări superficiale. Ceea ce priveşte prima amintită, din păcate la identificarea pieilor scoase din pământ rar există un rezultat neechivoc. Suprafaţa descompusă şi murdară a pielii, respectiv foliculii pilare umplute îngreunează identificarea tipului de animal. Prin măsurarea pH-ului pielii verificăm dacă valoarea este potrivită, adică este înjur de 5. Analiza se efectuază pe suprafaţă folosind pH-metm digital, ori hârtie cu indicator de pH (la care nu migrează colorantul indicator), respectiv prin înmuierea într-o eprubetă cu indicator a unei probe mici prelevate. Prin analiza tipului de tăbăcire putem identifica substanţa de tăbăcire vegetală sau cea de alaun (în ultimul caz intervenţiile umede trebuie evitate!). Diagnosticul se face cu ajutoml testelor micro-chimice sub microscop sau lupă, folosind câteva fibre de piele. Tăbăcirea vegetală poate fi demonstrată cu soluţia de sămri de fier III , iar cea cu alaun cu reagentul alizarinsulfonat de sodiu care semnează existenţa ionilor de aluminiu din alaun.3 * 9 5 Descrierea detaliată a investigaţiilor poate fi citită la Kissné Bendefy 2002. pp. 66-68. 6 Datarea cu radiocarbon (carbon-14), identificarea firelor de păr cu Microscopul Electronic cu Scanare, analiza coloranţilor cu cromatografie lichidă de înaltă performanţă- în eng. HPLC. Este important ca probele să fie separate înainte de conservare, pentru că agenţii de tratare pot modifica rezultatul analizelor. 7 Aşezăm pe lame de sticlă câteva fibre de piele, apoi le picurăm cu FeNH4(S04) x 12 H20 (alaun de fier) sau cu soluţia de 1% de FeCl3 (clorură de fier) şi studiem decolorarea sub microscop. Schimbarea fibrelor de piele într-o culoare închisă arată prezenţa substanţelor vegetale de tăbăcire. 8 Aşezăm pe lame de sticlă câteva fibre de piele, apoi le umezim cu o picătură de soluţie de IM hidroxid de amoniu, urmat de o picătură de Gradul de degradare a pieilor de valoare istorică se defineşte în general prin măsurarea temperaturii de contracţie a pielii, a cărei valoare scade împreună cu descompunerea proteinei. în cazul artefactelor umede de piele această metodă nu este adecvată, măsura degradării nu se află în proporţie cu valoarea temperaturii de contracţie a pielii. ’ Explicaţia probabilă este că în pielea aflată sub pământ între lanţurile de proteină a fibrelor de piele şi compuşii anorganici (produşii de coroziune, săruri din sol etc.) se creează legături chimice, care micşorează abilitatea de contracţie a pielii şi atunci când colgenul se află deja într-o stare precară de descompunere. De asemenea măsurarea cantităţii de umiditate şi de grăsime prin metoda tradiţională de măsurare a greutăţii este inutilă. Pielea scoasă din pământ conţine numeroase substanţe anorganice, care completează greutatea pielii şi astfel modifică rezultatul măsurării. Tratarea artefactelor arheologice10 11 Pregătirea planului de conservare trebuie să fie anticipată de definirea scopului restaurării şi de relevarea limitelor acesteia. Este visul tuturor arheologi şi restauratori ca din fragmentele descoperite să se creeze câte o încălţăminte, toc sau gaică, în forma lor originală. Acesta este posibil doar atunci, când toate piesele componente esenţiale ale unui obiect sunt descoperite, iar pieile sunt destul de flexibile şi puternice pentru recoasere." în cazul în care artefactul de piele descoperit nu conţine elemente neechivoc colerate între ele, scopul principal de urmat rămâne ca semnele, datele prezente pe obiect să fie păstrate şi interpretate. Investigaţiile materialelor arheologice ale atelierului de încălţăminte dezvelit în 2006-2007 în strada Retel din Sárospatak12 au dovedit faptul că toate fragmentele care conţin urme de cusut -şi cele care par nesemnificative- merită să fie păstrate şi conservate. Acestea pot reprezenta numeroase informaţii despre tehnica de execuţie.13 Desfacerea artefactelor, curăţire mecanică Solul, resturile vegetale, respectiv rămăşiţele umane se îndepărtează mecanic cu spatule şi pensule. Pentru protejarea sănătăţii noastre se recomandă folosirea mănuşilor de cauciuc şi a măscilor protectoare. în cazul în care obiectul arheologic ajunge în atelierul de restaurare împreună cu resturi de pământ, momentele desfacerii trebuie să fie documentate scris şi prin înregistrări macro şi microscopice. Restaurasoluţie de 0,1% alizarinsulfonat de sodiu. După câteva minute picurăm pe probă IM soluţie de acid acetic. Decolorarea fibrelor în roŞu demonstrează prezenţa aluminiului. 9 Chahine 2000. pp. 101—110. 10 Descrierea detaliată a tratamentelor vezi la Bakay Perjés 2003. pp. 44-47. 11 Posibilităţile de prezentare a artefactelor vezi în capitolul: „Restaurare: îmbinarea în diferite nivele a fragmentelor obiectelor” 12 Săpătura condusă de arheologul Ringer István, MNM Muzeul Rákóczi. 13 Ringer et al. 2010. pp. 217-221. 115
