Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)

Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása

tului acesteia, a radiaţiilor UV. Hârtiile cu conţinut ridicat de lignină, preparate cu clei de răşină, sunt foarte fragile, şi devin foarte uşor acide.

Hârtiile ornamentale lăcuite sunt mai rar întâlnite

Lacurile folosite erau preparate din răşină naturală. Deteriorarea lor se manifestă prin închiderea la culoare, ridigizarea, ffagilizarea acestora. Pentru a le reface, în unele cazuri — după o analiză prealabilă aprofundată a materialelor, culorilor - este necesară o intervenţie radicală de îndepărtare completă urmată de aplicarea unui lac nou.

Hârtii ornamentate, glasate şi lustruite, sau materialele de bază a hârtiilor tipografice (icoane)

Materialul de bază precum şi pigmenţii glazurii acestuia pot fi de mai multe feluri. O parte sunt rezistenţi la acizi, iar alţii sensibili la aciditate, iar lianţii lor, pot fi rezistenţi la apă, sau pot să se gonfleze, sau să se dizolve în apă. Problematica tratării lor şi riscul tratamentelor aplicate, depăşeşte cadrul acestei lucrări.

Culori de tipar sensibile, utilizate pe hârtiile ce îmbracă ieslele

Culori metalice (argintii, aurii, sau de cupru). Pigmenţii argintii se închid la culoare (înnegresc), cei aurii şi cei de cupru păstrează nuanţa roşcată a oxidului de cupru, sau se înnegresc, sau, apar nuanţe rezultate din coroziunea cuprului, verzui, albăstrui.

Pe suprafaţa hârtiei stratul de culoare este foarte subţire, pe de altă parte, nici materialul hârtiei nu permite o curăţare chimică. Este foarte important ca înaintea curăţării de orice fel a hârtiei, să alegem judicios materialele pentru tratamentul optat, evitând materiale clorurate, sulfuroase sau oxidative care afectează culorile metalice.

Culorile de tipar cu albastru indigo: în timpul restaurării hârtiei, acestea se pot degrada decolorându-se în urma tratamentelor de reducţie (ex. îndepărtarea petelor de apă). Fenomenul poate fi uneori remediat printr-un proces de oxidare locală (prin aplicarea soluţiei de peroxid de hidrogen).

Culorile de tipar albastru de Prusia sau turcoaze (albastru de cian, albastru berlinez) suferă degradări în cursul procesului de restaurare, ca urmare a neutralizării acidităţii şi a tratamentului cu soluţii bazice, albastrul intens tinde lent să devină gri. Poate exista tendinţa de a considera ca acest proces s-a declanşat cu mai mult timp în urmă, ceea ce este fals, fenomenul fiind însă ireversibil (foto 3-4).

Culoare de tipar Kapplack: este cunoscut faptul că este foarte solubilă, migrează foarte uşor (trece de grosimea hârtiei), însă ceea ce pune cele mai mari probleme este faptul că poate să se degradeze chiar şi sun pelicule de protecţie folosite în restaurare (tinde să se dizolve). Petele de coloranţi sunt greu de eliminat de pe hârtie.

Accesoriile ieslelor improvizate

Accesoriile pot fi diferite, variante. Este des întâlnită situaţia în care la interioml ieslelor podeaua este „căptuşită” cu plante vii, cu muşchi uscat, prăfuit. în exterior, staulul este în unele cazuri omăt cu flori din mătase sau ceară. Icoanele de pe pereţi sunt uneori imprimeuri slabe calitativ, alteori pictura este o litografie în relief, lipită pe un suport dantelat din hârtie, sau cu aplicaţii de mătase. în cazul obiectelor cu formă de biserică, altarul este acoperit cu ţesătură din dantelă, iar steaua din Betleem, care atârnă deasupra ieslei este decupată din folie de gelatină (foto 5-6).

Documentaţia de restaurare

Restauratorul are întotdeauna obligaţia de a documenta caracteristicile obiectului, starea de conservare a materialelor cât şi tratamentele aplicate, rezultatul acestora, în cazul ieslelor improvizate această documentaţie trebuie completată şi de observaţiile complementare. Restauratorul, în timpul demontării obiectului, poate să ajungă în posesia unor date sau observaţii despre acesta, care ajută la cercetarea obiectului de către muzeograf, astfel trebuie să le aducă la cunoştinţa acestuia, să documenteze datele descoperite.

Acestea pot fi:- urme, semne de fabricaţie;- etapele construirii obiectului (dacă nu este evident);- în cazul învelitorilor aplicate în straturi succesive, documentarea caracteristicii hârtiilor, a coloranţilor, a mostrelor;- unde este posibil, documentarea şi schiţa straturilor cu caracter reconstmctiv;- în cazul interioarelor, descrierea precisă a materialelor şi a tehnicilor ce au fost utilizate, a învelişului, a ornamentelor, cu dimensiuni şi ilustraţii foto.

în unele cazuri, în timpul restaurării şi a reconstrucţiei, aceste detalii sunt acoperite cu straturile de intervenţie, sau, obiectul deja reîntregit nu permite examinarea suprafeţelor interioare. Astfel documentarea acestor date, prin descriere şi fotografiere este imperios necesară. Fotografierea digitală facilitează documentarea investigaţiilor, cât şi a fazelor de lucru, materialele fotosensibile ne fiind expuse timp îndelungat la lumină puternică, cu avantajul că imaginile digitale pot fi verificate imediat. De asemenea fotografierea digitală permite realizarea unui număr mult mai mare de cadre faţă de aparatele analog cu film. Documentaţia scrisă şi ilustrată în format electronic permite stocarea pe medii digitale (CD, DVD) facilitând arhivarea acesteia.

110