Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
încă la începutul secolului al 17-lea. Suporturile puteau fi pregătite din piele sau sfoară, extremităţile lor erau fixate în orice caz pe scoarţă ca şi nervurile. Coaserea se realiza prin punctul de împunsătură, iar suporturile adeseori erau fixate pe scoarţă doar prin firul de cusut (fig. 4). Partea exterioară a coperţilor de lemn putea fi teşită parţial (tăiată oblic). Legăturile prezintă în general tipul de închizătoare cu coame. Legăturile „Lányi” au apărut în primele decenii ale secolului al 15-lea şi se încadrează în categoria legăturilor maghiare renascentiste. Coaserea nu este total uniformă, soluţiile se află într-o fază de căutare. Fasciculele erau cusute în general fără punct de împunsătură, cu excepţia primului şi ultimului. Suporturile erau executate din piele, care au fost fixate pe fascicule odată cu coaserea acestora. Capetele acestora, care depăşau cotorul, erau fixate ca şi nervurile în scobiturile practicate pe partea exterioară a scoarţelor de lemn, cu cuie de lemn. Broderiile erau compuse în general din câte patru fire subţiri de culoare natură şi roşu-maroniu (fig. 5). Codicele Apor, aparţinătoare acestei grupe, prezintă un capitalband apărut în aceeaşi perioadă ca şi restul din grupă, dar este brodat diferit. Aceasta era legată în totalitate prin punctele de împunsătură odată cu fixarea capitalband-ului (fig. 6-7). Analogii pentru această soluţie aplicată la codicele Apor nu sunt rare în epocă. După cotitura secolului al 16-lea capitalband-ul bicolor a înlocuit formele folosite dinainte şi a ajuns în poziţie aproape monopolă. Varietatea caracteristică capitalbandurilor gotice a dispărut, tipurile păstrate au devenit mult mai simple. în secolele următoare acesta a început să se adapteze tehnicilor noi de legătură şi a fost aplicat în numeroase variaţii. în timp ce suporturile şi modurile de fixare erau diverse, aspectul final pe legături era uniform. Formele răsucite de mai multe ori încep să dispară, iar coaserea cu culori egal proportionate devine caracteristice (fig. 8-9). Un tip de legătură, din punctul de vedere al tehnicii, a fost extins pentm un timp deosebit de lung, de la cotitura secolului 16 până la sfârşitul celui 18. Acesta la fel nu a primit o denumire generală. Variaţiile tipologiei, în ciuda cantităţii mari de exemple, se leagă între ele. De aceea încadrarea într-o grupă comună ale acestor legături ar fi oportună. Unele detalii caracteristice grupei au apărut deja pe legăturile gotice din secolul al 15-lea, însă aceste legături sunt deja tipic renaşcentiste. Prima perioadă a tipului pare să fi durat până la mijlocul secolului al 16-lea. Incertitudinea se naşte din cauza caracterului extins al legăturilor prin care numărul variaţiilor este aproape infinit. Apariţia elementelor arată diferenţe şi paralelism în timp şi după regiuni. în ciuda variaţiilor tendinţele pot fi bine urmărite. Cărţile în cel mai mult caz sunt învelite în piele de porc tăbăcită cu alaun, dar se găsesc între ele, într-o cantitate mai redusă şi legături de piele de capră şi viţel, tăbăcite vegetal, de culoare maroniu. Aproape toate sunt împodobite cu decor imprimat prin presare seacă. Decoraţia centralizată a copertei va fi caracterizată prin chenare cât mai înguste şi motive imprimate care umplă acestea. Chenarele se compun din linii realizate cu filete şi umplute cu decor efectuat în special cu rulete, dar şi cu fiare (timbre) individuale. Câmpul central al scoarţelor putea fi împodobit cu imagini presate cu plăci. în cazul în care ilustraţia este diferită este vorba despre folosirea unei perechi de plăci. Proporţia scoarţelor determină de multe ori dublarea liniilor imprimate ori realizarea unei benzi lăsate gol pe latura mai scurtă a acestora. în cele din urmă au imprimat monograma prorietarului şi data ajungerii cărţii în posesie, eventual titlul acesteia. Data nu coincide neapărat cu anul legării. Decorul coperţilor anterioare şi posterioare în majoritate este identic, însă în anumite regiuni acestea pot fi imprimate diferit. Pe legăturile timpurii ale acestui tip este caracteristic decorul bogat imprimat şi umplirea întregii suprafeţe a scoarţei. Cu timpul imprimarea devine mai liberă, mai „aerisită”. în aşa fel, la sfârşitul perioadei poate exista o decoraţie simplă cu doar câteva chenare şi câmp central împodobit cu puţine timbre individuale. Motivul ornamental aflat în mijlocul câmpiei centrale în general era compus din timbre (ştampile) conţinând căte o pătrime din motiv. Acestea au fost aplicate şi separat pe colţurile copertei, ori câte două din ele pe benzile goale. Măsura decorării era determinată atât de meşter, cât şi de posesor. Elementele de ornamentaţie folosite se încadrează în special în stilul renaşcentist, însă la apariţia acestui tip de legătură se foloseau şi elemente gotice, cum la sfârşitul perioadei şi cele baroce. Până la mijlocul aniilor 1500 registrele cotorului au fost de asemenea bogat decorate prin imprimare. Mai târziu acestea au început să rămână nedecorate, ori împodobite doar cu câte un ornament presat. Imprimările au devenit accentuat doar pe nervuri şi pe capitalband. Acestea imită urmele cauzate de legarea nervurilor, respectiv acoperă neregularităţile liniilor urmelor, de aceea arată ca frânghia, ori se compun din linii sau benzi înguste. Imprimarea poate să acopere parţial şi scoarţa, dar şi să se termine la marginea acesteia. în cazul celei dintâi amintite decorai se încheie în triunghi sau sub forma de W. De-a lungul folosirii acestui tip de legătură se schimbă şi modul de învelire a pielii. La început pielea cotorului era ajustată strâns la rădăcina nervurii, cum şi capitalbandurile erau profilate ca acestea. Nervurile duble din sfoară erau semnate printr-o linie presată între ele. începând cu mijlocul secolului 17 această linie dispare de pe numeroase legături. De asemenea măsura profilării nervurilor se reduce până când acestea vor fi prezente pe cotor doar sub forma unor linii vălurite. însă accentuarea nervurilor prin imprimare rămâne să fie continuată până la sfârşit. (fig. 11). Măsura formării cotorului s-a diversificat paralel cu schimbarea cusăturii. La acest tip de legătură folosirea punctului de împunsătură este caracteristică. La început volumurile erau legate pe nervuri duble de sfoară, care au fost trecute prin orificiile practicate în scoarţa de lemn şi fixate pe partea interioară a acesteia. Cu 102
