Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
Apariţia capitalband-ului bicolor pe legături ferecate Zsuzsanna Tóth Capitalband-ul în două culori este cel mai cunoscut tip de capitalband, întâlnit de cei care au ajuns într-o legătură strânsă cu cărţi legate manual în zilele noastre. Acesta însoţeşte legăturile de mai mult de cinci sute de ani, în care s-a diversificat împreună cu ele. De-a lungul anilor au fost culese numeroase date despre capitalband-uri şi legături, respectiv despre relaţia celor două. Tipologia nu a căpătat o denumire general acceptată, însă descrierile legăturilor ferecate şi dorinţa de a uşura înregistrarea datelor au determinat naşterea denumirii arbitrare de „capitalband bicolor”. în consecinţă, acesta a fost distins de capitalband-urile cusute altfel, dar tot din două culori. Formele prezentate în acest studiu nu acoperă totalitatea variaţiilor, dar ajută la urmarea schimbării tipului, prin care legătura puternică a capitalband-ului cu blocul şi coperta cărţii dispare treptat şi devine doar un element artistic. Caracterizarea acestui tip de capitalband trebuie să se bazeze pe prezentarea tipurilor de legături pe care acesta se regăseşte. Legăturile ferecate înregistrate nu reflectă totalitatea formelor de legătură din perioada respectivă, deoarece ferecăturile au fost aplicate doar pe legături cu scoarţă de lemn. Cunoştinţele despre legături fără garnitură metalică, cu copertă de hârtie sau fără scoarţă mai trebuie să fie dezvoltate, însă studiul prezent face referiri şi la acestea. Cotitura secolelor 15-16, încheierea perioadei incunabulelor, a însemnat la fel o cotitură atât în istoria tipografiei, cât şi în legătoria de carte. Creşterea abruptă a multiplicării cărţilor tipărite, trecerea din stilul gotic în cel renascentist şi-au pus amprenta şi pe legături. Schimbarea s-a desfăşurat foarte rapid, în câţiva ani, decenii cu diferenţe zonale. Locul legăturilor gotice cu aspect masiv a fost preluat treptat de cele renaşcentiste, mai filigrane, între timp structura legăturilor şi motivele decorative folosite au trecut printr-o schimbare definitorie. Această perioadă se caracterizează printr-o căutare a soluţiilor tehnicii de legare. Existau paralel metode inovatoare şi tradiţionale în tot felul de forme. Variaţiile pare să fie legate de anumite regiuni şi ateliere de legătorie, care prin păstrarea tradiţiei au făcut posibil menţinerea acestora pentru o perioadă mai scură sau mai îndelungată. Astfel de tehnici persistente se regăsesc şi pe legături maghiare renaşcentiste. Legăturile timpurie au fost realizate în aşa fel, încât să reziste cât mai mult timp. La alegerea materialelor şi a construcţiei structurii rolul cel mai important primea durabilitatea. Capitalband-ul căpăta şi funcţie structurală, suportul lui era format în general din materiale identice nervurilor şi fixa ca şi acestea coperta. în plus, suportul acestuia a protejat muchiile fasciculelor în timpul coaserii. Aţa de cusut a ocolit suportul, a ieşit afară la capătul fasciculelor, după care a fost introdusă în următorul fascicul. în aşa fel suportul a împiedicat ruperea acestora în urma tragerii aţei la schimbarea direcţiei cusăturii. Fixarea suportului capitalband-ului s-a efectuat împreună cu coaserea fasciculelor, de aceea eventuala desfacere a aţei a determinat şi descompunerea suportului. Muchia (cantul) apărută pe legăturile gotice a făcut posibilă migrarea treptată a capitalband-ului, aflat înainte pe latura îndoită a fasciculelor, ori pe colţurile tăiate ale acestora, peste şnituri. Cu scopul de a proteja muchia suporturile erau cusute variat, realizând capitalband-uri colorate şi spectaculoase. Cu mare probabilitate tot spre sfârşitul perioadei a apărut şi „punctul de împunsătură”.1 La coasere trecerea dintr-un fascicul în următorul nu se mai făcea pe marginea fasciculelor, ci prin punctul de împunsătură. La trecere fasciculele erau nodate împreună. în acest caz suportul capitalband-ului era fixat independent de coasere pe legătură, în general sub punctul de împunsătură, şi nu era neapărat cusut în toate fasciculele (ftg. 4). La sfârşitul secolului al 15-lea cele două tipuri de broşare existau paralel, însă cele cusute prin punctul de împunsătură au luat treptat locul celor lipsite de acesta. în anumite cazuri acestea erau combinate: la punctul de împunsătură s-a făcut un nod, dar trecerea în cealălalt fascicul se realiza ocolind suportul captalband-ului, pe marginea fascicului. Data apariţiei capitalband-ului bicolor este nesigură, însă existenţa lui deja în sec. 15 poate fi demonstrată, în special pe legăturile care conţin şi elemente renaşcentiste. în cazul celor mai timpurii exemple încă găsim o singură variantă de coasere a capitalband-ului. Broderia acestuia se efectua de obicei prin răsucirea repetată a firului mai deschis la culoare, în aşa fel una din culorile prezente era mai accentuată, mai lată, ori alocuri se folosea fir dublu dintr-o culoare. Aspectul capitalband-ului este în ambele cazuri asemănător, însă la varianta răsucită mărgeaua este alungită şi conţine un singur fir. Tot în acest caz apar şi exemple cu culori egal proportionate (fig. 3). Această formă era folosită până la anii 1530, dar cea cusută cu culori egal proportionate şi răsucită de mai multe ori, se aplica şi 1 în maghiară „fitzpont sau hurokkötő”, în germ. „Fitzbund”. Este punctul aflat la capul şi piciorul cotorului fasciculelor, unde la coasere se face trecerea în următorul fascicul, prin efectuarea unui nod. (Menţiunea traducătorului). 101
