Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)

M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái

Starea de conservare a unei colecţii de păsări inundate

Andrei M-Kiss

Colecţiile publice au fost concepute şi acceptate ca forme sigure de păstrare a patrimoniului cultural, printre care a obiectelor de cultură, artă, tehnică şi ştiinţele naturii, tot atâtea documente cu valoare inestimabilă.

Această definiţie însă este extrem de pretenţioasă deoarece presupune, în afara existenţei obiectelor de patrimoniu, depozite adecvate, substanţe şi utilaje de conservare, evidenţă specifică, management potrivit pentru organizarea muncii cu patrimoniu, garantarea securităţii, dezvoltării şi îmbogăţirii colecţiilor ş.a. Nu în ultimul rând, presupune personal specializat şi atestat, cu aptitudini pentru satisfacerea integrală a cerinţelor din sistemul muzeal, cerinţe care se grupează în jurul a două cuvinte cheie, definitorii pentru acest sector de activitate: patrimoniu şi conservarea.

în viaţa colecţiilor pot apărea situaţii de excepţie când dintr-o dată şi într-un mod cu totul neaşteptat, chiar forţat, factorii de mediu îşi pot exercita efectele negative asupra patrimoniului. Printr-o asemenea întâmplare se poate nărui, într-un timp foarte scurt, rezultatele muncii a generaţiilor întregi privind păstrarea şi conservarea patrimoniului. Fără exagerare, asemenea momente se pot defini catastrofe.

Scopul prezentei lucrări este relatarea unui asemenea caz de la Muzeul Banatului Timişoara, unde cu ocazia ploilor abundente, în special din noaptea de 22 iunie 2010, tavanul fals al depozitului de păsări a cedat şi a căzut peste vitrine în care erau depozitate păsările împăiate (foto 1-2).

Deficienţa scurgerii de pe acoperişul nordic al Castelului Huniadé a făcut posibilă infiltrări substanţiale de ape, care au fost reţinute de stratul de vată de sticlă, strat cu scop izolator al tavanului fals din rigips, care sa prăbuşit iar apa de ploaie a umplut cele două încăperi ale depozitului curgând spre coridor, infiltrându-se şi în pereţii sălii de bibliotecă, care este situată la etajul I.

Dimineaţa următoare ni s-a înfăţişat în faţa ochilor un dezastru, în sensul cel mai grav al cuvântului. Cei care au avut contact, au studiat această colecţie ştiu că avem de a face cu cea mai mare şi complexă colecţie de păsări din această parte a Europei, care se afla într-o stare perfectă de conservare. Pe bună seamă, această colecţie poartă numele lui Dionisie Linţia care a fost întemeietorul acestei colecţii.

Dionisie Linţia (1880-1952) a fost primul specialist recunoscut în studiul păsărilor din România, având titulatura de „Omitolog al Statului”. încă din copilărie s-a ataşat de acest grup faunistic, a colectat şi a preparat păsările

din sudul Banatului (Banatul Timişan). Preocupările sale nu au trecut neobservate şi i sa oferit ocazia să se perfecţioneze în Laboratorul de Dermoplastie şi să studieze în colecţia Muzeului Naţional Ungar din Budapesta, unde a legat prietenii cu omitologi de seamă ai timpului, cu reputaţie europeană ca: Madarász Gyula, Horváth Géza, Csörgey Titusz, Schenk Jakab, Vasvári Miklós, Hámori Mihály, Parlagi Béla, Lovassy Sándor, Nagy Jenő ş.a.

După terminarea cursurilor a devenit membru corespondent al Institutului Ungar Regal de Ornitologie unde a trimis numeroase eşantioane, piei, ouă, oase, ingluvii, conţinuturi stomacale, pene de păsări precum şi păsări împăiate. Le-a transmis, în mod regulat, observaţiile sale ornitologice şi a participat la observaţii sincrone iniţiate de Institut.

începând din anul 1904 a fost detaşat, din postul de învăţător la Oraviţa, la Timişoara şi a preluat custodia colecţiilor Societăţii de Ştiinţele Naturii (1873-1918), funcţie în care a activat până la terminarea Primului Război Mondial. După război el a fost chemat să devină primul director al Muzeului Bănăţean, cu mesajul ca muzeul să devină „focar de cultură pentru toate naţionalităţile din Banat”. Până la retragerea sa în pensie a fost coordonatorul Secţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Banatului Timişoara.

Pe parcursul vieţii sale Dionisie Linţia a preparat numeroase exemplare de păsări şi mamifere, care în marea lor majoritate au fost păstrate la Muzeului Banatului Timişoara, dar au ajuns şi în colecţiile diferitelor muzee din străinătate, de la Hanovra până la Viena, de la Budapesta până la Vârşeţ, la şcolile timişorene, ca material didactic, precum şi în colecţii particulare.

Experienţa sa de-o viaţă pe tărâmul ornitologiei alături de datele ştiinţifice au fost publicate în lucrarea de sinteză: Păsările României I, Păsările din R.P.R. 1I-III, lucrare recunoscută în cercurile ştiinţifice europene, fiind considerată cartea de căpătâi ale doritorilor să cunoască şi să se familiarizeze cu viaţa păsărilor.

Colecţia sa particulară a ajuns în 1937 în posesia Municipiului Timişoara, prin donaţie. Atunci colecţa de păsări a cuprins 1300 de exemplare, alături de întreaga dotare a laboratorului de preparare (taxidermie), a biroticii, a bibliotecii de specialitate, echipamente de teren şi campare, hărţi, notiţe ornitologice, corespondenţă ştiinţifică etc.

Astăzi, colecţia ornitologică Dionisie Linţia numără 2600 de exemplare din care 1769 piei de păsări (colecţia ştiinţifică) restul pieselor păsări împăiate (colecţia didac183