Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)

M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái

ce priveşte sticla comună de uz casnic şi placa de sticlă, fiind urmată de hutele din Arpaşu de Sus şi Porumbacu, acestea funcţionează doar câteva luni pe an, dar „produc sticlă bună, veche, de calitate medie”, vândută cândva în proporţie mare în România, dar sticla din Ungaria şi Belgia a expulzat-o de pe piaţă. La Borsec se fabrică în exclusivitate acea „butelcă de sticlă”, în care se toarnă „apa acră”, succesul ei consta in producerea sticlelor de apa minerala de 1 litru de formă regulată, mai bune"6.

în a doua jumătate a secolului al 19-lea, în partea sudestică a Transilvaniei, au existat opt fabrici de sticlă: includem aici şi zona Făgăraşului, la Porumbac, Cârţişoara, Arpaşu de Sus, în zona Trei Scaune la Barcani lângă Zagon, Crasna (denumiri anterioare „colonie”, „glăjerie”), Bicsad, în comitatul Ciucului la Borsec, în comitatul Mureş-Turda la Gurghiu. Aceasta din urmă nu mai funcţiona în 1884. Demnă de menţionat este şi fabrica din Valea Zălanului, care a funcţionat până în 1860, respectiv huta din Barzauşa/Apa Roşie, care a existat încă în 1870; prima s-a desfiinţat datorită lipsei de lemn, cea din urmă datorită condiţiilor grele de circulaţie56 57. La pragul turnurii dintre secole hutele au fost ameninţate de desfiinţare - în afară de cele din Bicsad şi Borsec (prima deţinea încă resurse de lemn, cea de-a doua funcţiona cu cărbunele achiziţionat de la mina din Ditrău-Borsec) - deoarece producţia se desfăşura la un nivel primitiv, cu pregătire profesională lacunară, şi se fabrica doar sticlă dură, deoarece nisipul de cuarţ fin58 nu se găsea în cantitate suficientă în Secuime. Printre factorii care au determinat declinul producţiei de sticlă, se numără şi scăderea cantităţilor de marlă introduse în România datorită taxelor vamale ridicate şi de asemenea concurenţa apărută prin înfiinţarea fabricii de sticlă din Azuga în 1830 pe Valea Prahovei, situată direct lângă calea ferată, fabrică bine echipată şi sprijinită de stat. Să nu mai vorbim de avalanşa de produse străine ieftine, respectiv de plăcile de sticlă ale fabricilor mai performante de dincolo de Piatra Craiului şi de articole de sticlărie mai fine, toate la un loc micşorând rolul „sticlarilor”59 locali.

Fierberea potasei60, indispensabilă fabricării sticlei, s-a răspândit în teritoriu începând cu 1850, centrele principale ale antreprenorilor au fost: Vârghiş, Sfântul Gheorghe,

56 ibidem, p. 116.

57 Nagy Gyula: A Székelyföld közgazdasági szerepéről és hivatásáról hazánkban, különös tekintettel az erdészetre. Despre rolul şi menirea economică a Secuimii în ţara noastră, cu atenţie deosebită la silvicultură. In: A Székely Művelődési és Gazdasági Egylet Marosvásárhelytt 1884. évi szeptember hó 25-én tartott nagygyűlésének EMLÉKKÖNYVE. Volum omagial al marii reuniuni ai Asociaţiei Culturale şi Agricole a Secuilor, susţinută la Târgu-Mureş pe 25. septembrie 1884. Târgu- Mureş. 1884. p. 61.

58 Nagy Gyula: op.cit: 58. Sunt mai speciale cuarţul de culoarea cenuşii de lângă Malnaş, cuarţul albastru închis de origine vulcanică din „Rika”, calcarul cu aspect de marmură, etc, care până în 1884. s-au prelucrat pentru producţie autohtonă numai de către italieni.

59 idem. p. 61-62. Sticlarii erau acei secui de la ţară, care mergeau din casă-n casă, din sat în sat, şi îşi vindeau produsele, plăcile de sticlă achiziţionate din fabricile de mai sus, strigând „geamuri”.

60 Jakó Zsigmond: A magyarpataki és kalini hamuzsírhuta története. Istoria hutelor de potasă din Valea Ungurului şi Călina. Bucureşti. 1956.

Zagon, Târgu Secuiesc, Sângeorgiu de Pădure, Cristuru Secuiesc. S-au fabricat 2000 de chintale vieneze anual, un chintal valorând 12—13 de forinţi, însă din 1878 se aducea fără taxe vamale potasa ieftină din Germania, piaţa autohtonă fiind defavorizată61.

Funcţionarea hutei din Bicsad nu a fost lipsită de piedici pe parcursul secolului al 20-lea în lumina evenimentelor şi proceselor economice amintite. Ultima înflorire a fabricii se consemnează începând cu anul 1907 - când o firmă engleză construieţte coşul de fabrică înalt de 30 de metri - şi se menţine până în 1914, izbucnirea primului război mondial, respectiv până în 1915 conform altor opinii. Această ultimă înflorire se leagă de numele lui Sovánka István, cel care la apogeul recunoaşterii şi cinstirii profesionale, în 1907 lucrează în regiunea Trei Scaune în funcţia de conducător artistic al hutei din Bicsad.

Viaţa Iui Sovánka István János

Artistul sticlar s-a născut în sudul Slovaciei, la Liptószentmiklós pe 26 decembrie 1858, într-o familie de agricultori62 şi a decedat la vârsta de 86 de ani, pe 23 februarie 1944 la Bicsad. Este înmormântat în cimitirul din Bicsad, având o piatră funerară sculptată. La începutul studiilor frecventa cursurile şcolii din Zayugroc, conduse de un profesor german pe nume Hann. S-a remarcat deja ca şcolar, desenând-o pe soţia împăratul Francisc Iosif cel I, regina Elisabeta în mărime naturală, sculptând şi o ramă pentru tablou. Pentru acest lucru a fost răsplătit cu bani şi cu un cojocel63. şi-a început studiile de sculptură între 1875-1880 - a fost coleg cu Fadrusz János - apoi le-a continuat în atelierul lui Zala György. După terminarea studiilor, primul său loc de muncă a fost fabrica din Zayugroc, unde sculptau bastoane şi pipe de lemn pe bază de fotografii, la comandă pentru străini64. Din această fabrică s-a mutat în 1881 la fabrica de sticlă din Zayugroc în calitate de desenator. Aici a creat timp de peste două decenii, a devenit proiectantul fabricii şi de această perioadă se leagă cele mai valoroase piese de sticlă ale creaţiei sale. Anul debutului la fabrica din Zayugroc este şi anul căsătoriei sale: pe 7 iunie 1881 a luat-o de soţie pe Holkó Hermina, având împreuna 8 copii, din care patru au decedat la vârstă de bebeluş. Copiii maturizaţi au moştenit o îndemânare bună: Stefánia a pictat, Rudolf era preocupat de sticlă, apoi s-a apucat de fabricarea şi comercializarea jucăriilor,

61 Nagy, Gyula: op. cit. p. 83. Potasa locală a ajuns pe pieţele din Braşov şi Odorheiu Secuiesc, dar şi la Viena; dacă era produsă din fag, şi era de culoare albă, costa 20-21 de forinţi, iar potasa albăstruie (de casă) costa 16-17 de forinţi/chintal.

62 Afirmaţia cuplului de autori Bunta M.-Katona I., conform căreia Sovánka ar fi fost un copil adoptat (vezi: op. cit. p. 118.) este negată atât de nepoata lui Sovánka, doamna Fogarasi Sovánka Hajnalka, cât şi certificatele şi extrasele de căsătorie. Mulţumesc pe această cale ajutorul lui Kocs János, acordat la clarificarea datelor referitoare Ia familie, respectiv activitatea lui binecuvântată cu talent urmăritor de nepreţuit, depusă în realizarea arborelui genealogic.

63 Comunicat de către nepoata sa, doamna Fogarasi Sovánka Hajnalka

64 idem

164