Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)

M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái

Tencuiala poate fi bogată5 sau săracă6 în liant, poate fi groasă sau subţire, poate fi clădită dintr-un singur, sa din mai multe straturi7. Este important să menţionăm că probele destinate studierii structurii de strat trebuie luate dintr-un loc în care este exclus posibilitatea ca mortarul ieşit din rosturi să compromită probele. Este de evitat recoltarea de probe din locuri de reparaţii, din părţile unde straturile de tencuială se suprapun.

Grosimea tencuielii, cât şi finisarea suprafeţei este afectată de materialul de zidire: zidurile din piatră cioplită sau cărămidă oferă o suprafaţă mai netedă; zidurile din piatră de râu sau piatră de carieră dau o suprafaţă mai frământată, fiind acoperite de obicei cu tencuială de grosime schimbătoare: pe suprafaţa pietrelor mortarul poate fi doar de câţiva milimetrii, iar deasupra rosturilor poate atinge şi grosimea de mai mulţi centimetrii. Acest fapt influenţează procesul de carbonizare a varului, tehnica de pictură şi procesul de deteriorare a stratului pictat.8

Şi importanţa reprezentării poate influenţa calitatea prelucrării suprafeţei.

E posibil ca în principalele registre, unde se află picturi figurative, suportul de tencuială să fie prelucrată mai fin, decât pe partea de soclu, unde de obicei se pictează motive geometrice sau draperie.

Picturile bisericii romano-catolice din Vlaha, construită în secolul treisprezece pot fi datate la sfârşitul secolului paisprezece.

Draperia iluzorică de culoare galbenă şi roz, ce decorează partea de soclu a zidurilor sanctuarului, a fost pictată pe un strat de tencuială cu o suprafaţă destul de agitată, de sub care se conturează structura zidului (foto 1). Deasupra registrului de soclu se află imaginea Crucifixului cu Maica Domnului înduioşată şi Sfântul loan Evanghelistul, fiind pictat pe un suport prelucrat mai meticulos.

Modul de prelucrare a suportului poate indica şi obiceiul de lucm specific al atelierului. Studiând urmele lăsate în mortar, putem afla ce tip de unealtă a folosit meşterul (de exemplu şpaclu de metal, bucată de scândură, mănuşă de piele, etc.).

La Bădeşti, în biserica construită în secolul treisprezece, găsim picturi murale ce datează din diferite perioade. Suportul picturilor aflate în navă - datând din secolul paisprezece, ce depictează printre altele şi figura Sfântului Sigismund -, a fost prelucrat cu un şpaclu de metal de mărime mai mică, urmele lăsate de aceasta pot fi văzute cu ajutorul luminii razante (foto 2).

5 Tencuielile bizantine sunt de acest fel.

6 In partea vestică a Europei tencuielile de obicei sunt bogate în material de umplutură.

7 De exemplu Vitruvius recomandă ca tencuiala să fie aplicată în şapte straturi, dar în realitate nu prea s-a găsit mai mult de trei-patru. La nord de Alpi şi pe teritoriul regatului maghiar, se găseşc de obicei una sau două straturi.

8 Dacă, pe o frescă păstrată în condiţii bune, observăm tocirea şi prelingerea „nemotivată” a vopselei, ce nu se leagă nici de forme, nici de o culoare specifică şi nici nu e cauzată de avariere deliberată, atunci poate

fi vorba de acest fenomen.

Picturile ce datează din secolul cincisprezece şi care adomă peretele de nord a navei şi pereţii sanctuarului, au fost pictate cu tehnică al secco, pe un strat de var aplicat cu o unealtă asemănătoare cu o mătură, judecând după urmele lăsate de aceasta, ce se întind sub limitele de culoare (foto 3).

Urmele lăsate ajută nu numai la identificarea uneltei folosite, dar şi la stabilirea consistenţei mortarului în timpul producerii picturii.

Dacă urmele uneltei cu care s-a prelucrat suprafaţa suportului, au rămas intacte şi sub stratul de vopsea, mortarul era probabil deja uscat sau cel puţin întărit, atunci cănd s-a pictat pe ea.

în cazul tencuielii cu o grosime schimbătoare este posibil ca în părţile mai subţiri mortarul se usucă repede şi aici urmele de unealtă rămân vizibile, iar în părţile mai groase, unde rămâne udă mai mult timp, urmele de unealtă se şterg în timpul pictării. în funcţie de temperatura aerului şi de conţinutul de umiditate relativă, tencuiala se poate usca atât, chiar şi într-o oră sau două, încât suprafaţa nu mai poate fi ştearsă sau modelată.

Umiditatea ce se evaporă din mortar poate fi suplimentat cu stropire.

Stropirea are funcţie dublă: conţinutul de CO, din aer nu poate pătrunde în mortar prin porii umpluţi cu umiditate, în acest fel procesul de carbonizare poate fi încetinit şi se poate lucra mai mult timp în tehnică al fresco; cealaltă funcţie a stropitului este de a dizolva conţinutul de Ca(OH)2 necarbonizat din iteriorul mortarului, ce odată cu evaporarea umidităţii, poate ieşi la suprafaţă şi carbonizându-se ajută la formarea legăturii de frescă pe suprafaţa pictată.

Se obişnuia udarea zidului înainte de tencuială, cât şi stropirea mortarului pe parcursul lucrului pentru aderenţa mai bună a mortarului şi pentru prelungirea procesului de carbonizare, precum recomandă şi Cennino Cennini:

„Când vrei să tencuieşti, mătură dintru’ntâi bine zidul şi udă’l bine, căci niciodată nu poate fi udat prea mult;”9

„E adevărat, că uneori iama, pe vreme umedă, pe zidurile de piatră, tencuiala se păstrează proaspătă încă o zi. Dar, dacă poţi, nu întârzia, căci lucrarea în frescă, adică din ziua aceea, dă o legare mai puternică, mai bună, şi un lucru din cele mai plăcute ce se fac. (...)

Apoi ia-ţi pensula groasă de păr de porc, înmoai-o în apă curată, scutur’o şi stropeşte-ţi tencuiala; apoi cu o doagă (dreptar sau drişcă) de lăţimea unui pod de palmă, freacă învârtind peste tencuiala bine udată, încât doaga să poată scoate de acolo unde e mai mult, să pună acolo unde lipseşte şi să-ţi netezească bine tencuiala... Udă iarăşi tencuiala cu pensula aceea, dacă e nevoe, şi cu vârful mistriei tale, foarte curată şi pusă pe lat, freacă peste tot pentru a netezi tencuiala.”1"

Raportul de liant — material de umplutură, grosimea tencuielii, gama de granulaţie şi distribuirea materialului

9 Trad. Dimitrie Belisare-Muscel. 13 Septembrie, 74. p. 48-49.

10 Ibid. p. 50.

126