Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)
M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái
Pigmenţi naturali şi tehnici de prelucrare ale acestora în lumina datelor etnografice şi bibliografice Levente Domokos Studiul de faţă, parte a cercetărilor întreprinse în scopul întocmirii lucrării de licenţă1, susţinută în 2010, se ocupă cu pigmenţii naturali, care pot fi găsiţi în Transilvania, folosiţi şi amintiţi de meşteri populari - pictori de mobilier — sau din bresle, apoi cu o variată trecere în revistă a bibliografiei referitoare la aceşti pigmenţi, fără să ne fi străduit la o redare completă a lor. Omul întotdeauna iubea frumosul, ceea ce până în prezent a rămas o valoare estetică principală. în nici un domeniu nu este atât de evidentă nevoia pentru frumos şi ornamentat, decât pe obiecte etnografice şi în arta populară. Mobilierul pictat reprezintă o latură specifică a culturii materiale a Transilvaniei, care s-a dezvoltat sub influenţa ornamenticii florale a renaşterii şi s-a răspândit cu ajutorul numeroşilor meşteri pictori-tâmplari, devenind un meşteşug popular, o artă etnografică. Odată răspândit în rândul populaţiei, acest meşteşug, a fost capabil să creeze o nouă modă, prin care s-a păstrat o valoroasă moştenire şi s-a dezvoltat o adevărată artă. Acest proces a fost amplificat cu apariţia, răspândirea ferăstrăului mecanic (joagăr) şi cu posibilitatea înlocuirii pigmenţilor importanţi, scumpi cu cei autohtoni, care au fost mult mai accesibili. Calitatea, preţul lucrărilor, stabilit de breslele orăşeneşti, sau preţul pigmenţilor importanţi nu au împiedicat lansarea modei mobilierului pictat, răspândit şi de pictorii-tâmplari din străinătate, şi prin omamentica conacelor nobilimii sau prin tavanele pictate ale bisericilor. Consecinţele pozitive nu au întârziat: scândura din brad ieftin, tăiat cu ferăstrău mecanic, descoperirea minelor de pigmenţi naturali, intensificarea comerţului, modernizarea locuinţelor, folosirea hornului în sistemul de încălzire a casei, cerinţele mărite au condus la o nouă renaştere a mobilierului pictat. îndeplinirea exigentelor a fost o provocare şi pentru meşterii populari şi pentru meşterii orăşeneşti, care au lucrat în cadrul breslelor tâmplarilor. Breslele oraşelor au oferit o marfă de calitate la un preţ ridicat, iar meşterii populari - datorită resurselor locale - au concurat cu preţuri scăzute. Bogăţia în lemn de brad şi pigmenţi minerali sau pământuri autohtone, a servit cu materii prime relativ ieftine, sau accesibile pentru meşterii tâmplari-pictori din Transilvania, reînnoind, îmbunătăţind şi ţinând la modă Domokos, Levente: Date şi culegeri legate de activitatea pictorilor-tâmplari din Transilvania. Restaurarea a două lădiţe de lemn pictate din colecţia muzeului „Molnár István” din Cristuru Secuiesc. Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2010 Facultatea de Istorie şi Patrimoniu „Nicolae Lupu”, Specializarea Conservare - Restaurare. Coordonator ştiinţific conf. univ. dr. Livia Bucşa, expert restaurator drd. Olaru Ion Valeriu mobilierul pictat al Renaşterii până la sfârşitul secolului al 19-lea. Materiale şi tehnici folosite. Studierea literaturii de specialitate Indiferent dacă tâmplarul-pictor a fost membru de breaslă, sau a fost meşter popular, a fost dependent de posibilităţile tehnice şi materiale ale epocii, în care trăia. în privinţa materialelor, respectiv a pigmenţilor a avut două posibilităţi: cumpărarea pigmenţilor, coloranţilor de la negustori, ori folosirea surselor locale, a minelor şi a vegetaţiei înconjurătoare. în amândouă cazuri — la majoritatea materialelor - a fost necesară pregătirea, prepararea lor pentru a fi folosite la picturi. De la Cennini încoace de mai multe ori a fost descrisă munca grea depusă pentru măcinarea pigmenţilor, despre care găsim referiri atât în cărţi medievale de pictură, cât şi în culegeri etnografice: „Pentru a ajunge treptat la toată strălucirea artei, să trecem la frecatul culorilor, înştiinţându-te dinainte care sunt culorile cele mai bune, care cele mai lipsite de gingăşie, care cele mai respingătoare. Care trebuie să fie mai puţin măcinate sau frecate, care mai mult. Care cer un clei, care alt clei. Şi află că, tot aşa de deosebite cum sunt culorile, şi felul de a freca.”2 Ucenicii şi calfele - înafara cunoştinţelor, tehnicilor preluate de la meşteri - uneori au avut posibilitatea de a învăţa şi de a studia şi erminiile, tratatele de pictură, caietele cu reţete sau cărţile cu modele. Dar şi meşterii au folosit aceste surse, uneori contribuind la îmbogăţirea, corectarea, suplimentarea acestora. Conform prefeţei lui Valentin Boltz scris la cartea lui despre tehnici de pictură3, este recomandată meşterilor îmbunătăţirea de zi cu zi a tehnicilor moştenite şi adăugarea învăţăturilor, rezultatelor la cartea de pictură4 (foto 1). Descrieri tehnice, reţete despre tehnica prelucrării lemnului, despre pigmenţi, lianţi sunt cunoscute deja din antichitate. Descrierile diferitelor tehnici de pictură, sau ale unor pigmenţi, coloranţi folosiţi, au fost incluse în cărţile de arhitectură (de ex. Vitruviu: De architectura - sec. 1. î.e.n.), sau de ştiinţele naturii (de ex. Pliniu cel Bătrân: Naturális História - sec. 1). Primele cărţi, care s-au ocu-2 Despre frecatul culorilor. In: Cennino Cennini: Tratatul de pictură. Editura Meridiane, Bucureşti, 1977. p. 56 3 Illuminirbuch. Băle, 1549; rééd. Benziger, Munich, 1913. 4 „ diss werck mit jhrem zusatstz täglich zu bessern.” 119
