Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 10. (Székelyudvarhely, 2010)
B. Perjés Judit - Domokos Levente - Puskás Katalin: Tíz nap a "Nagy-Küküllő felső folyása mentén" avagy hazi és vendég restaurátorok a székelykeresztúri Molnár István Múzeum születő állandó kiállításán
Restaurarea a trei icoane pe sticlă provenind din centrele de la Nicula şi Gherla, judeţul Cluj, România Raluca Marilena Dumitrescu Scurtă introducere Icoanele au fost realizate în cunoscutele centre de pictură de la Nicula şi Gherla din judeţul Cluj, autorii lor fiind anonimi. Ele pot fi datate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Foaia subţire de sticlă prezintă neregularităţile specifice atelierelor de turnare a sticlei, cunoscute sub numele de „glăjării”. Ramele de lemn sunt simple, cu un sistem de îmbinare ingenios. Cele două icoane de la Nicula, reprezentându-i pe Sfânta Paraschiva şi Sfântul Nicolae, au o compoziţie simplă, cu un desen naiv şi cromatică vie, în timp ce Maica îndurerată de la Gherla prezintă o compoziţie mai elaborată, cu trăsături mai rafinate - deşi încă naive - şi tonuri de roşu şi negru ca şi dominantă cromatică. Icoanele sunt în proprietate privată, dar s-au găsit icoane originale la Mănăstirea Nicula1, cu desenul, înscrisurile, culorile, dimensiunile şi ramele foarte asemănătoare. Este cazul următoarelor icoane (foto 1-2 pentru cele în proprietate privată şi foto 3-4 pentru cele originale de la Nicula). De asemeni, se poate face o comparaţie între „Maica îndurerată” de la Gherla (foto 5) şi icoanele asemănătoare de la Nicula (foto 6, 7, 8 notate cu „ a ”, „ b ”, „ c ”), unde se pot vedea influenţele şi împrumuturile, întrucât cele două centre sunt învecinate. Starea de conservare Aceasta poate fi descrisă la modul general, întrucât toate cele trei icoane prezintă degradări asemănătoare. Deteriorările pot fi grupate pe o scară de la cele mai puternice şi până la cele mai uşoare, după cum urmează: pierderi şi exfolieri la nivelul stratului de culoare, pulverulenţe, împrăştieri şi izolări de context a solzilor de culoare; fragilizări, crăpături şi pierderi la nivelul părţii lemnoase datorită insectelor xilofage şi reparaţiilor necorespunzătoare, murdărie (mai mult sau mai puţin aderentă), pălire şi decolorare a stratului pictural datorita luminii, halouri de umiditate prezente pe panourile de lemn. Exfolierea a apărut ca rezultat al îmbătrânirii naturale a liantului şi pierderii elasticităţii stratului pictural. Există tipuri diferite de desprinderi între suportul de sticlă şi stra1 Fotografii primite prin internet, în octombrie 2009, prin bunăvoinţa părintelui Timbus Siluan. tul de culoare - desprinderile oarbe (foto 9, 10), desprinderile în formă de acoperiş şi desprinderile deschise (foto 11, 12). Tipul desprinderilor deschise include şi apariţia zonelor lacunare. De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de acţiunea umidităţii, în special în cazul pulverulenţei2, ce poate fi observată în foto 13. Pentru a ilustra împrăştierea şi izolarea de context a solzilor de culoare, foto 14, este relevantă, fiind evident că aceştia au fost colectaţi la baza icoanei, din spaţiul dintre ramă şi capacul din spate. Acest tip de degradare este combinat cu murdăria de compoziţie eterogenă, ceea ce agravează situaţia (fotol5). în ce priveşte partea lemnoasă, foto 16, 17 şi 18 ilustrează deteriorările produse de insecte, reparaţii necorespunzătoare şi umiditate. Restaurarea Aceasta a implicat consolidări amănunţite la nivelul peliculei de culoare. Pentru început, particulele de murdărie au fost îndepărtate, solzii de culoare au fost curăţaţi cu pensule fine şi colectaţi, cu notarea locaţiei acestora, acolo unde se cunoştea (foto 19). Ca şi consolidant, s-a folosit gălbenuşul de ou în apă distilată (în proporţie de 1:3), cu un conservant (acid salicilic), emulsia având dublu rol: ca adeziv şi ca plastifiant. Aceasta a fost introdusă în desprinderile deschise şi în formă de acoperiş cu o seringă cu ac subţire, iar pe restul zonei de consolidat prin pensulare fină (foto 20-21). După ce pelicula de culoare a absorbit emulsia şi a devenit mai elastică, aceasta a fost presată uşor, manual, prin folia Melinex (foto 22). Această metodă este de preferat datorită tipului delicat de presare - fiind cunoscut faptul că suportul de sticlă prezintă neregularităţi şi, de asemenea, aportul termic al mâinii este adecvat în procesul de consolidare. Ulterior, solzii de culoare desprinşi au fost repoziţionaţi în locaţia originară (foto 23). Verso-ul icoanei (suprafaţa acoperită cu stratul de culoare) a fost apoi curăţat cu aceeaşi emulsie de ou, datorită calităţii acesteia de a acţiona şi ca un adevărat detergent natural şi pentru acţiunea blândă ca solvent în acest caz. Cealaltă parte a icoanei (faţa), a fost curăţată cu o soluţie pe bază 2 în această zonă a fost o bucată de hârtie între stratul de culoare şi capacul icoanei, care - fiind un material hidrofil - probabil a absorbit şi menţinut umiditatea. 165
