Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 8-9. (Székelyudvarhely, 2009)
Puskás Éva: A Szatmári Római Katolikus Egyhámegye kulturális javaainak megmentése
brele din pielea umedă, grăsimea formează un strat monomolecular.1 Probabil observarea acestui fenomen a condus în fabricarea pieilor la încercarea de a introduce uleiurile în piele împreună cu apa. în literatura de specialitate maghiară, sunt denumite cu termenul “likker” anumite emulsii apoase, în care cu ajutorul emulgatorilor sunt amestecate cu apă unele substanţe altfel hidrofobe. Aceste amestecuri au trei componente de bază: apă, ulei şi emulgator, dar pe lângă acestea pot conţine şi alte substanţe pentru a le îmbunătăţi calităţile (de ex. ceruri, uleiuri sulfatate etc.) 3. Degradări cauzate de grăsimi Grăsimile au pe parcursul prelucrării pieilor o serie de efecte benefice (vezi cap. 1) şi folosirea lor moderată pe termen scurt nu provoacă daune. Suntem predispuşi a crede şi despre substanţele folosite în restaurare că acestea îşi menţin calităţile neschimbate (culoare, consistenţă, solubilitate etc.). însă grăsimile acumulate în piele, după un timp pot suferi modificări în structura lor chimică: se pot oxida, polimeriza, hidroliza. Nici cele rezistente la îmbătrânire nu pot fi extrase din piele în formă neschimbată, deoarece prin grupările lor polare acestea se leagă de fibrele de colagen. De aceea înainte de a aplica tratamentele cu grăsimi, paste emoliente etc., este bine de analizat ce tipuri de daune sau schimbări remanente pot produce acestea în materialul obiectelor de artă. 3.1. Dacă nu sunt introduse în forma emulsiilor apoase, grăsimile şi uleiurile ajunse între fibre se leagă de colagen şi resping o parte din apă, uscând astfel pielea. Concentraţia prea mare de grăsimi fragilizează în primul rând stratul dermei / grenul cu fibre fine şi dense. Szalay Zoltán scria deja în 1970 următoarele: „Nu se analizează destul de amănunţit cauzele rigidizării pieii (...) în multe cazuri obiectele de piele deja suprasaturate cu grăsimi devin tari şi rigide în urma unui nou aport de grăsimi, în urma aportului exagerat de grăsimi fibrele din piele se lipesc între ele, ca urmare acestea se pot deplasa (contracta) limitat.”16 Pe lângă aceasta, unguenţii fixează praful pe suprafaţa pieii, care prin proprietatea sa absorbantă poate şi ea conduce la uscarea acesteia. 3.2. în special în cazul grăsimilor trigliceride nesaturate este caracteristică tendinţa de oxidare, în urma căreia se produc radicali liberi energetici. Aceştia catalizează descompunerea proteinelor, scăzând rezistenţa lor mecanică.17 în cazul uleiurilor sicative şi semi-sicative, în urma legării oxigenului începe formarea unei structuri spaţiale, transformându-le în substanţe gumoase, asemănătoare răşinilor. Cu trecerea timpului ele devin mai dense, îşi pierd calităţile de lubrifiere , rigidizează pielea. Acest proces este accelerat de mediul umed şi cald şi de prezenţa metalelor grele (foto 3-4).18 15 Tehnologia prelucrării pielii II. (1967) p 228 16 Szalay Zoltán (1970) 17 Kite, Marion-Thomson, Roy (2006) p. 51 18 18 Gábler Szandra (2001) pp. 31-33, Kissné Bendefy Márta (1988) pp. 126-128 3.3. în urma hidrolizei, grăsimile trigliceride se descompun în glicerină şi acizi graşi liberi. Prezenţa acestora din urmă măreşte aciditatea pieilor şi accelerează descompunerea colagenului. La temperatura camerei acizii graşi liberi (mai ales acidul palmitic şi stearic) migrează la suprafaţă formând pete albe asemănătoare petelor de mucegai (foto 5). Cu ochiul liber acestea par mucegaiuri, dar la microscop este posibilă deosebirea lor. La atingerea acestor pete cu spatula caldă acizii graşi se topesc şi dispar absorbindu-se în piele. în schimb petele de mucegai rămân neschimbate pe suprafaţă. Acizii graşi liberi pot reacţiona cu elementele de cupru sau cu pigmenţii pe bază de cupru, formând produşi de coroziune verzi, de consistenţa cerii (stearat de cupru, palmitat de cupru, etc.)19 (foto 6-7.).20 3.4. Surplusul de grăsimi libere migrează prin piele, deseori formând pete pe suprafaţă şi degradând stratul de culoare şi aurirea suprafeţelor. Această degradare este tipică în primul rând acelor grăsimi care nu au fost aplicate ca emulsii, precum şi acelora, care nu conţin grupări funcţionale capabile de a forma legături cu proteinele (de ex. derivatele uleiurilor minerale).21 22 23 3.5. La aplicarea emulsiilor (ante numite likker) de multe ori nu ţinem seamă că - datorită conţinutului lor de apă - ele pot dăuna materialelor sensibile la apă. Printre acestea se numără pieile tăbăcite cu alaun, pieile cu degradare acidă sau oxidativă ex.: descompunere roşie la cele pictate în culori pe bază de săruri metalice, respectiv la pieile contaminate cu produşi de coroziune (foto 8).21 3.6. Tot grăsimilor li se datorează fenomenul prin care pieile tratate cu unguenţi sunt mai predispuse la atacurile biologice (mucegaiuri, insecte) decât cele netratate.21 Mucegăirea pieilor tratate cu grăsimi este deosebit de periculoasă, deoarece pe lângă degradarea ei, este favorizată hidroliza grăsimilor trigliceride în glicerină şi acizi graşi liberi. 3.7. Unguenţii pot aduce neplăceri şi din punct de vedere estetic. Culoarea brun-gălbuie a trigliceridelor oxidate, râncezite, cât şi praful ancrasat pe suprafaţa unsuroasă cauzează aspectului obiectelor (foto 9). 4. Folosirea unguenţilor în restaurare 4.1. Experimente privind efectul unguenţilor asupra pieilor Studiind literatura de specialitate putem observa că deja, de la sfârşitul anilor 60 apar regulat studii despre urmările nefavorabile ale tratamentelor de emoliere. (Stambulov 1969, Szalay 1970, McCrady 1981, Raphael-Mc- Crady 1984, Miller 1986, Jägers 1988, Kissné Bendefy 19 Knuutinen (2005) pp. 249-254, Tsu, C. Mei-An - Fullick, Diane - Talland, Valentine (1999) pp.709-710 20 Foto 7. a fost realizată de Mijátovits Krisztina 21 Jagers, Elizabeth (1988) pp. 73-78 22 Kissné Bendefy Márta - Torma László - Bakayné Perjés Judit: (2002.) p. 146 23 Chahine - Vilmont - Rottier (1989) p. 33 162
