Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 8-9. (Székelyudvarhely, 2009)

Puskás Éva: A Szatmári Római Katolikus Egyhámegye kulturális javaainak megmentése

Fragmentele detaşate de pe urma fracturării suportului au fost îmbinate prin adosare pe urma neregulată a fisurii. S-a urmărit obţinerea planeităţii iniţiale, atât pe spatele frizei cât şi pe faţa pictată.

Etapele operaţiei au constat în: localizarea şi fixarea diblurilor (în număr de şapte, având o lungime de 6 cm), în locaşe special confecţionate la dimensiunea dorită (adâncimea orificiilor a fost de 3 cm de o parte şi de alta a fragmentelor detaşate) (foto 3. b.j. Orificiile de montare au fost practicate cu un burghiu de lemn de dimensiune 8 mm, în cantul fracturat al scândurii, de aşa manieră încât să rămână ascunse la îmbinarea finală. Montarea diblurilor s-a făcut prin încleiere cu soluţie de clei de oase (70 % concentraţie), după care s-au adósat fragmentele şi s-au presat prin legare cu cordoane elastice, fiind lăsate la o uscare liberă. Scopul introducerii acestor dibluri a fost de a mări rezistenţa frizei pe urma fisurii având în vedere că lemnul suportului era puternic fragilizat în unna atacului biologic.

In vederea stabilizării scândurii suportului, s-a procedat la înlocuirea traversei lipsă. Aceasta a fost confecţionată din lemn de tei nou, stabilizat, după forma şi dimensiunile locaşului original care avea profil în formă de rândunică. Traversa în pană, cu profil similar are o lungime de 33 cm şi a fost introdusă în locaşul original după ce a fost crestată în patru locuri pentru a copia deformarea suportului, constând din curbarea după inelele de creştere anuală. în final, lemnul nou al traversei va fi stabilizat prin impregnare odată cu suportul.

Partea inferioară a fragmentului de friză care, în urma unei fracturi prezenta o zonă lipsă a suportului a fost consolidată prin completarea lipsurilor masive prin parchetare (fig. 2).

Scopul operaţiei a constat în refacerea zonelor lipsă din suportul de lemn cu reconstituirea dimensiunilor şi formei originale printr-o metodă care să confere stabilitate în timp intervenţiei.

Materialele folosite pentru această operaţie au fost următoarele: soluţie de clei de oase, baghete din lemn de tei stabilizat, bastoncini din bambus, praf de cretă purificat, chit din soluţie de clei de oase şi praf de cretă purificată, scule şi instrumente.

Intervenţia a constat în: în prima fază s-au introdus un rând de bastoncini înfipte cu vârful ascuţit în planul median din cantul suportului original, realizând astfel un plan de ghidare a suprafeţelor de parchetare. Beţişoarele de bastoncini fost fixate prin încleiere în cant şi pensulate cu soluţie de clei de oase pentru fixarea între ele. După presare şi uscare liberă, s-a continuat parchetarea cu baghete din lemn de tei stabilizat, tăiate şi fasonate la dimensiunile necesare, orientate cu fibra alternativ, una faţă de cealaltă (img. 4). Parchetarea s-a efectuat atât pe o parte cât şi pe cealaltă a planului de ghidare obţinut iniţial. Baghetele au fost impregnate în soluţie de clei, la cald şi montate prin adosare şi înglobare parţială într-un chit pentru o mai bună aderenţă. Operaţia s-a efectuat în etape succesive cu perioade de uscare şi presare între. După uscare, zona parchetată a fost fasonată la contur cu dalta pentru aducerea

în planul original. La final s-a şlefuit cu hârtie abrazivă de diferite granulaţii (80 - 100).

Fragmentul de friză care prezenta lipsuri numeroase ale elementelor decorative sculptate din acelaşi suport prin traforare a fost reîntregit prin completarea elementelor decorative lipsă cu elemente reconstituite din chituri fixate pe schelet de lemn nou.

Reconstituirea a avut ca scop refacerea aspectului original pe bază de analogie cu elementele decorative similare de pe alte fragmente de friză (foto 5—9), realizarea unui aspect estetic unitar al frizei şi crearea legăturii de rezistenţă între icoane.

Materialele folosite: soluţie de clei de oase, baghete din lemn de tei stabilizat, bastoncini din bambus, praf de cretă purificat, chit din soluţie de clei de oase şi praf de cretă purificată, chituri din soluţie de clei de oase, praf de cretă şi rumeguş din lemn de tei.

în prima fază s-a creat un schelet din baghete din tei fixate în axul median al ornamentului şi în elementele laterale cu un chit pe bază de soluţie de clei de oase şi rumeguş din tei (foto 10). După uscare, pe acest schelet iniţial s-au construit formele decorative lipsă în etape succesive cu bucăţi de lemn înglobate în chit, urmărindu-se planurile şi formele decoraţiei existente (foto 11). Reconstrucţia stratificată a urmărit eliminarea tensiunilor secundare dintre elementele originale şi intervenţie, precum şi o cât mai mare stabilitate în timp a completării. în faza finală, după o uscare prealabilă a volumelor astfel obţinute, acestea au fost chituite în vederea integrării cromatice. Chituirea s-a efectuat în mai multe etape: iniţial s-a aplicat cu spatula un chit din soluţie de clei de oase şi rumeguş din lemn de tei pentru a modela forma (foto 12), iar ulterior, pentru finisare s-a aplicat un chit compatibil cu grundul original din soluţie de clei de peşte 12 % şi praf de cretă purificată (foto 13). După toate etapele de chituire s-a lăsat un interval de uscare pentru a evita fisurarea şi facilita aderenţa unui strat la altul. în final, volumele obţinute s-au finisat printr-o şlefuire uscată cu hârtie abrazivă de diferite granulaţii (280 - 800) (foto 14-15).

în vederea reconstituirii planeităţii iniţiale a stratului pictural, s-a efectuat o chituire stratificată a zonelor lipsă (lacune), inclusiv a orificiilor de zbor şi a zonelor completate cu lemn nou. Această operaţie s-a efectuat în etape succesive cu un chit preparat din materiale compatibile cu tehnica de execuţie originală, reversibile şi neutre din punct de vedere chimic.

în prima etapă s-au degresat zonele lacunare prin tamponare cu o soluţie în părţi egale de alcool etilic cu apă, urmată de îndepărtarea mecanică a depunerilor.

în etapa a doua, după o uscare prealabilă în vederea creării unei bune aderenţe la suprafaţă a chiturilor, zonele lacunare au fost pensulate cu o soluţie de clei de peşte 12%. Chituirea propriu zisă a început în etapa următoare şi a constat în distribuirea chitului compus din soluţie de clei de peşte 12% şi praf de cretă purificată, prin pensulare. Au urmat succesiv, în funcţie de profunzimea lacunelor, de la 1 la 4,5 straturi de chit distribuite prin pensulare.

143