Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)

Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában

realizeze confecţionarea, asamblarea uneltelor de lucru, accesoriilor indispensabile într-o gospodărie. Locuitorii din regiunile în care pământul nu era bun pentru cultivare, din zonele păduroase, sau mlăştinoase erau nevoiţi să se apuce de însuşirea unor ocupaţii care cereau îndemânare, şi aduceau venit suplimentar. Acei membri ai comunităţilor ţărăneşti, care aveau deprindere, talent deosebit, şi nu puteau asigura traiul familiei prin muncile agrare, încercau să confecţioneze obiecte, care erau solicitate în forma cumpărării sau a schimbului de locuitorii din zonele mai apropiat, sau mai îndepărtat. în regiunile secuieşti cu pământuri mai puţin fertile, păduroase se poate documenta acest tip de trai. în ţinuturile bogate în conifere, numele unor sate este strâns legat de înrădăcinarea ramificaţiilor de prelucrare a lemnului. Şi aici a avut prioritate agricultura, dar în acelaşi timp, erau apreciate şi recunoscute şi deprinderile omului meşteşugar. Culegerile lui Haâz Ferenc dovedesc faptul, că procesul de a deveni meşteşugar începea prin manifestarea afinităţii faţă de meserie: „trebuie să aibă minte şi deprindere ca să ajungă maistru bun”; dar putea să se perfecţioneze şi motivat de constrângerea situaţiei: „dacă are unealta sa, şi mintea - fiindcă fără aceasta nu se poate - şi puţină răbdare, atunci poate deveni meşteşugar bun.”2

Materiile prime oferite de mediul natural din jurul spaţiului vital erau definitorii în privinţa ocupaţiilor înrădăcinate în anumite comunităţi. Deoarece regiunea Hegyalja din Scaunul Odorhei era un teritoriu păduros, printre locuitorii de aici s-a dezvoltat pe o scară largă tehnologia prelucrării lemnului. în Sóvidék din vecinătate, în schimb, lutul prielnic olăritului, a constituit materia primă care a asigurat condiţiile dezvoltării unei adevărate industrii a olăritului. Comunităţile săteşti utilizau la fel diferitele materii prime din mediul natural (papură, trestie, răchită), fibrele vegetale cultivate cu acest scop (pai, cânepă, in, sorg, pănuşă), precum şi materii organice obţinute de la animale (piele, lână, pene, os).

Pe parcursul formării unor unelte şi obiecte, la unii agricultori rurali, procesul muncii nu mai putea fi caracterizat numai prin atributele muncii gospodăreşti. Conform definiţiei date de Bâtky Zsigmond, pe durata procesului confecţionării premergătoare, materia este produsă şi prelucrată de către membrii gospodăriei, pentru propriul uz casnic.’ Prin exemplul unor sate din Scaunul Odorhei, poate fi sesizat, cum s-a transformat treptat producerea uneltelor iniţial de autoaprovizionare în îndeletnicire cu program de muncă parţial. Acesta era urmată de procesul de devenire de maiştri, statut din care rezulta avantaj economic. Teleac, Lueta, Păuleni, Zetea, Şiclod, Vârşag compensau mediul agrar nefavorabil prin valorificarea produselor din lemn, si pentru mulţi dintre ei prelucrarea lemnului constituie şi azi o sursă de venit. Meşteşugarii

2 Haáz Ferenc: A mesterember és mestersége. Udvarhelyszéki famesterségek. Cluj-Napoca, 1942. 62-64.

3 Bátky Zsigmond: Mesterkedés. In: Bátky Zsigmond - Győrffy István - Viski Károly: A magyarság néprajza. I. Budapesta, 1933. 260-324.

din Corund erau prezenţi ca vânzători la ocaziile de târg din principatele române sau de pe Câmpia Maghiară chiar de la începutul secolului trecut. Din mediul rural secuiesc s-au evidenţiat treptat mai multe comunităţi, care erau capabile de a elabora produse peste necesităţile propriei gospodării, şi valorificam surplusul prin schimb sau vânzare. Acest tip de producţie poate fi considerat aparţinând industriei meşteşugăreşti.4

Satisfacerea totală a nevoilor unei gospodării la nivelul muncii casnice a ajuns pe planul al doilea, acesta ne mai găsindu-se nici în practica comunităţilor rurale închise, în modul de viaţă ţărănesc mult timp n s-a dat importanţă mare banului ca factor de schimb, şi aşa s-a favorizat economia de schimb. Chiar şi la începutul secolului al XX- lea meşteşugarii care făceau comerţ ambulant valorificau cheresteaua, olăritul sau vasele din lemn schimbândule pe cereale. în unele sate secuieşti s-a format o atât de mare comunitate de meşteşugari, încât nevoile elementare erau asigurate de producţia maiştrilor locali. Exercitarea abilităţilor personale a condus la formarea unor specialiştiţărani, care au devenit treptat nişte meşteşugari maiştri recunoscuţi de comunitate. Pe lângă ingeniozitatea sus menţionată, poate fi considerată factor important transmiterea cunoştinţelor profesionale din generaţii în generaţii. Literatura de specialitate etnografică a documentat astfel de istorii de familii cu succes, printre care una dintre cele mai cunoscute este aceea a familiei Sütő din Vârghiş.5

Ingeniozitatea meşteşugarilor şi constrângerile generate de modul de viaţă au dus la valorificarea cât mai eficientă a materiilor prime. Comunităţile săteşti din jurul Odorheiului se străduiau să valorifice speciile de arbori în mod optim. Fagul a servit la confecţionarea lăzilor, oboroacelor, războaielor, bradul era folosit pentru scânduri, pentru şindrilă şi ca materie primă pentru diferite oale din lemn; din lemnulde mesteacăn se confecţiona furcă şi mătură; din scoarţa cireşului sălbatic fabricau vase folosite la culesul fructelor, din alun s-a făcut coadă de greblă şi văcălia ciurului, din stejar ciopleau bulumacul sau uşorul porţilor secuieşti.6 Şi această enumerare exemplifică faptul, cât de variată tehnologie presupunea prelucrarea eficientă a lemnului, din această cauză se pot disocia mai multe ocupaţii în cadrul anumitelor tipuri de materiale. Multitudinea materiilor prime prelucrate aducea după sine creşterea numărului meşteşugarilor. Un exemplu excelent pentru demonstrarea acestui lucru este sursa publicată de Gazda József: în urma culegerilor efectuate în satele transilvănene - din carul meşteşugurilor tradiţionala - a oferit date despre mai mult de o sută de ramificaţii.7

Etnografia a cercetat în primul rând traiul ţărănesc şi componentele materiale şi spirituale ale acestuia. Prin disoluţia societăţilor ţărăneşti, prin dispariţia acestui mod

4 Vezi: Bátky.

5 Kós Károly: A vargyasi festett bútor. Cluj-Napoca, 1972.

6 Haáz Ferenc: Székely famesterségek keletkezése. In: Udvarhelyszéki famesterségek. Cluj-Napoca, 1942. 58-61.

7 Gazda József: Mindennek mestere. A falusi tudás könyve. Budapesta, 1993.