Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)
Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában
de viaţă specific, s-a schimbat şi atitudinea oamenior faţă de obiecte, s-au dezlegat legităţile care reglementau diferitele componente. Strategiile de viaţă s-au restructurat, şi prin aceasta ocupaţiile meşteşugăreşti au trecut printr-o schimbare mai rapidă sau mai lentă. Comunităţile de agricultori nu se mai limitau la folosirea produselor elaborate la nivel local, întregi sortimente au devenit inutile, şi prin urmare foarte mulţi meşteşugari nu şi-au mai putut fructifica cunoştinţele profesionale. Este vorba despre un proces unidirecţional care afectează toate comunităţile locale şi prin consecinţă trebuie să ţinem cont şi de efectele produse la nivel mental. într-un timp relativ scurt, munca meşteşugarilor cu reputaţie profesională şi prestigiu social, a devenit inutilă, şi ei au ajuns simpli consumatori pentru familiile lor. Experienţele, cunoştinţele lor prezintă interes numai în ochii celor avizaţi în domeniul culturii materiale tardiţionalc şi istoriei meşteşugăreşti, în zilele noastre se arată un interes minor faţă de produsele rotarului, tunarului, scobitorului de troacă, cizmarului, croitorului de suman, sau ale celorlalte ocupaţii tradiţionale asemănătoare. De importanţa numeroaselor mici meşteşugării din trecut ne amintesc numai obiectele „inutile” găsite în jurul spaţiilor vitale rurale, şi omul contemporan nu conştientizează priceperea celui care l-a produs. Este evident contrastul dintre modul de viaţă ţărănească tradiţională şi cel al satelor în proces de urbanizare, pentru că aspiraţiile spre realizarea confortului personal nu mai permit exercitarea strategiilor tradiţionale. Tradiţionalismul din satele agrare (secuieşti) este mai mult măsura lipsei potenţialului material, decât o strategie de viaţă aleasă conştient de locuitori. Nici folosirea grajdurilor humuite, nici agricultura de subzistenţă cu tracţiune animală nu reprezintă un mod de viaţă conştient naturală, ci o exemplificare a posibilităţilor agrare ale regiunii. Intr-un asemenea context putem discuta şi despre cei care cultivă micile meşteşugării, deoarece costul materiei prime, precum şi al confecţionării produselor rareori este rentabil. In vederea autenticităţii în continuare trebuie să nuanţăm comunicarea noastră despre practica producţiei aparţinând domeniului industriei meşteşugăreşti. Fără a contesta realitatea imaginii de ansamblu la care am făcut referire, prezentăm nişte repere de viaţă, care se bazau explicit pe o ocupaţie meşteşugărească, dar care pot fi considerate de succes. Expoziţia organizată în muzeu a fost realizată prin implicarea unor persoane, care au renume din punct de vedere profesional, şi care sunt capabile de confecţionarea unor obiecte reprezentative în domeniu. Reprezentanţii celor teri ocupaţii prezentate - confecţionarea de şindrilă, împletire din pai, împletire de coşuri — lucrează cu diferite materii prime, produsele lor se afinează la diverse cerinţe, sunt diferiţi în ceea ce priveşte procesul muncii, a produselor finale, precum şi cumpărătorii. Dar, cum vom vedea, în cazul fiecăruia, practicarea ocupaţiei în prezent se realizează ca urmare a aceloraşi/ asemănători factori de motivaţii. Confecţionarea de şindrilă Confecţionarea de şindrilă are tradiţie de mai multe secole în Ţara Secuilor, deoarece acomodându-se la condiţiile mediului natural, meşteşugarii din localităţile, cătunele mărginite de păduri de conifere, în scopul unui venit suplimentar făceau şindrilă. Chiar şi plătirea de impozite se făcea din acele produse, în care era bogată regiunea respectivă. Surse istorice atestă faptul, că Zetea încă din epoca lui Bethlen Gábor era obligat să livreze o anumită cantitate de şindrilă.8 Importanţa şi prestigiul acordat meşteşugăriei menţionate în epoca aceea, este exemplificată în cartea scribului Oroszhegyi Mihály intitulată Az Fenyőfának..., din 1655. Aşadar despre făurirea de şindrilă avem documente încă din secolul al XVII-lea, ceea ce nu exclude răspândirea acestei meserii cu mult înainte de această dată. Nu i-a scăpat din vedere nici lui Orbán Balázs această ocupaţie din aşezările piemontane, şi considera remarcabilă capacitatea de producţie a satului Zetea lângă aceea din localităţile Vlăhiţa şi Praid: „un mare sat-fabrică, unde fiecare casă este un atelier de şindrilă.”9 Molnár István a realizat o bibliografie pe acestă temă, care exemplifica însemnătatea acestei meserii prin Rapoartele Camerei de Comerţ şi Industrii din Târgu Mureş.10 11 Sabján Tibor accentuează faptul că, chiar dacă această meserie era socotită aparţinând domeniului industriei casnice, în zonele montane făurirea de şindrilă căpăta proporţii industriale." în trecut confecţionarea şindrilei se limita la perioada de iarnă. Se apucau de aceasta după culegerea recoltei din toamnă, şi aceasta reprezenta principala îndeletnicire până la începerea muncilor agricole din primăvară. în zilele noastre acest meşteşug considerat o ocupaţie secuiască tradiţională, este strâns legată de numele satului piemontan Vârşag, unde este generală confecţionarea şindrilei cu lungimea de 16 ţol (43 cm). Pentru confecţionarea acesteia cel mai potrivit material este bradul bătrân, cu durabilitate mai lungă, poate servi ca acoperiş de şindrilă chiar şi 30 de ani. Şindrila cu dimensiune mai mare, despicată din fag (draniţa) s-a păstrat numai în amintire. Azi cererea de şindrilă asigură venitul pentru o duzină de meşteşugari locali. T. A. locuitor din partea numită Tálasbérce a satului, a moştenit tehnica despicării şindrilei ca tradiţie familială. A contribuit la cultivarea acestei tradiţii şi aparatul de fălţuire moştenit pe linie bărbătească, datată din 1848. Mediul agrar care înconjoară spaţiul vital al familiei nu făcea posibilă nici gospodăria autarhică. Păşunile alpine sunt prielnice creşterii animalelor, dar 8 Haáz Ferenc: Néhány adat az udvarhelyszéki famesterségek múltjához. In: Udvarhelyszéki famesterségek. Cluj-Napoca, 1942. 65-72. 9 Orbán Balázs: A Székelyföld leírása. Történelmi, régészeti, természetrajzi s népismei szempontból. 1868. CD-ROM. 10 Molnár István: A hazai zsindelyfaragás térbeli-időbeli alakulásának áttekintése. Egykori és mai termelési sajátosságainak néhány vonása. In: Molnár István - Nicolae Bucur (szerk.): A székelykeresztúri múzeum emlékkönyve. Miercurea Ciuc, 1974. 327-354. 11 Sabján Tibor: Tetőfedések. Budapesta, 2007. 108. 89
