Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)
Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában
Colecţia de steaguri a muzeului de istorie a breslelor din Târgu Secuiesc, în anul 2005 Hedy M-Kiss Muzeu, bresle şi steaguri-date generale Preocupările pentru înfiinţarea unui muzeu local la Târgu Secuiesc se leagă de numele avocatului Ödön Ikafalvi Diénes, încă din perioada interbelică1. Dezideratul privind necesitatea unui edificiu muzeal a fost să fie realizate mult mai târziu, în 1969, cu ocazia vernisării, în două încăperi ale casei Turóczi, a expoziţiei comemorative dedicate personalităţii legendare Áron Gábor, la 120 de ani de la trecerea în nefiinţă. Casa construită în 1857, în centrul istoric al oraşului, sediul Consiliului Orăşenesc în 1863, se află pe locul fostului atelier de turnătorie de tunuri a lui Áron Gábor, aşadar, putea fi considerat un loc predestinat pentru o expoziţie retrospectivă a evenimentelor revoluţionare din 1848—49, precum şi prezentării aspectelor din viaţa breslelor locale. Printre dovezile materiale provenite din donaţiile urmaşilor familiilor participante la viaţa şi activitatea breslelor, ale asociaţiilor micilor meseriaşi, au fost multe steaguri şi drapele. Aceste dovezi patrimoniale semnificative, documente inedite de importanţă majoră, referitoare la istoria şi la viaţa socio-economico-culturală a acestui oraş, au stat la baza colecţiilor „Muzeului de Istorie a Breslelor” din Târgu Secuiesc2, deschis publicului la 3 martie 1972’. întocmirea unor suite de colecţii valoroase referitoare la bresle şi cu precădere la patrimoniul local, prin donaţii, colectări, depozitare, prelucrare parţială au fost iniţiate de către László Incze, profesor de istorie, cercetător pasionat al istoriei locale, personalitate definitorie şi susţinător al acestui muzeu, începând din 1970 şi până la trecerea sa în nefiinţă în 2007. După mărturia acestor colecţii, în perioada de glorie a Principatului Transilvaniei, începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVIl-lea, dezvoltarea breslelor a fost favorizată, asociaţii de acest tip au reuşit să se consolideze atât în oraşe mari, ca Braşov, Sibiu, Cluj, Alba Iulia, Deva, cât şi în cele provinciale, ca Târgu Secuiesc, Zalău, Bistriţa, Reghin, Odorheiu Secuiesc, Mediaş, Sighişoara, Haţeg ş.a. La Târgu Secuiesc, prima breaslă a fost cea a tăbăcarilor, înregistrată în 1572, în timpul domniei lui Ist-1 1932-1941 2 OPRIŞ, I., 1994, Istoria muzeelor din România, p.95-96, Ed.Museion, Bucureşti 3 Unitatea muzeală, face parte administrativă din cadrul Muzeului Naţional Secuiesc, cu sediul la Sfântu Gheorghe. ván Báthory4. Tăbăcarii s-au stabilit pe malul pârâului „Rácok”, meseria lor necesitând un consum sporit de apă. în 1807, în breasla lor erau înregistraţi 56 membri. Până în perioada interbelică numărul lor s-a redus la 7 tăbăcari. Actul de privilegii, privind libera practică a meseriei cizmarilor şi statutul asociaţiei acestora a fost parafat la Alba Iulia, „manu propria”, de către György Rákóczi I5. Meseria de cizmar a devenit una dintre cele mai răspândite la Târgu Secuiesc. La sfârşitul secolului al XIX-lea această breaslă înregistra peste 100 de membri. împreună cu pantofarii a devenit gruparea cea mai determinantă a vieţii economice, deoarece atât pantofii cât şi cizmele realizate din pieile tăbăcite fin, erau foarte căutate, fiind de mare preţ. Tradiţiile lor meşteşugăreşti au fost păstrate până în 1947. Tot la Alba Iulia a fost oferit şi parafat, la data de 29.1.1649, actul de privilegii şi statutul practicării meseriei de cojocar, de către Ferenc Rákóczi II6. Deşi materiile prime folosite de cojocari au fost pieile anumalelor domestice, miel şi de oaie, ei au dovedit priceperea cuvenită şi în cazul prelucrării pieilor şi blănurilor animalelor sălbatice, fiind blănari recunoscuţi. Cu timpul, datorită meseriei lor, au devenit cetăţenii cei mai înstăriţi ai oraşului. în această perioadă a fost înregistrată şi breasla olarilor (1649) din Târgu Secuiesc. Această meserie a fost considerată, ca şi în numeroase alte locuri, ca fiind cele mai ancestrală. Atelierele acestei bresle erau cu precădere în sectorul urban denumit „Kovácsszer”. Obiectele lor specifice, reprezentate prin farfurii, oale, căni, ceşti, cahle ş.a. au fost concurate ulterior de o gamă largă de obiecte de uz casnic, realizate pe sacră industrială. Datorită acestui fenomen, în primul rând, meseria de olar şi-a pierdut importanţa, odată cu trecerea timpului. La începutul secolului al XX-lea, în oraş au activat 14 olari, iar din 1966 încoace, odată cu moartea ultimului meşter olar, acest meşteşug, caracteristic zonei, a dispărut definitiv. Din păcate, nu deţinem informaţii, documente scrise privind existenţa steagului lor de breaslă. Breslele erau factori activi în viaţa economică, culturală şi spirituală a urbei lor. Erau consideraţi bastionii neclintiţi ai tradiţiilor locale, ai meseriilor, fiind partenerii 4 27.IX.1533 - I2.XII.1586. în perioada 1571-1576 a fost principele Transilvaniei. 5 8.VI.1593 - 11.X.1648. X. 11. în perioada 1630-1648 a fost principele Transilvaniei. 6 30.1.1621- 7.VI. 1660. în perioada 1648-1660 a fost principele Transilvaniei. 124
