Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)

Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában

cei mai fideli ai localnicilor. Erau susţinătorii construirii bisericilor, al edificiilor administrative (clădirea Consiliului Orăşenesc, locul actual al muzeului), şi a altor realizări urbanistice. Au luat parte, în 1833, la construirea împrejmuirii cu gard de piatră al cimitirului reformat, în special reprezentanţii breslelor curelarilor, cizmarilor şi olarilor.

începând din 1691, în timpul instaurării administraţiei austriece, activitatea breslelor din Târgu Secuiesc a decăzut substanţial, datorită recrutării în armată a maeştrilor, calfelor şi ucenicilor. Prin aceste recrutări masive a populaţiei locale a devenit posibilă înfiinţarea, Regimentului II. de Grănicieri Infanterie, în 1763, cu scopul de a apăra graniţa de sud-est a Imperiului, respectiv a Transilvaniei. Ordinele centrale privind reforma breslelor, deasemenea, au avut menirea, tacită, de anihilare a acestor activităţi, în 1729 a fost înfiinţat Comisariatul naţional al breslelor, cu sopul de control al tuturor activităţilor. începând din această dată, breslele erau obligate să se supună, pe lângă regulamentele conducerii lor asociative, prevederilor forului central, precum şi prevederilor comisariatelor locale. Conform unui decret din 1761, parafat de Maria Tereza7 8, această stare stânjenitoare a controlului statului asupra activităţii breslelor, a fost reconfirmată, asigurând obligativitatea acestei prevederi prin documente ulterioare datate din 1803, 1813, 1824.

în ciuda acestor restricţii, la Târgu Secuiesc s-a constatat o revigorare oarecare a activităţii breslelor, după modele clasice, în special în primele decenii ale secolului al XIX-lea. în această perioadă s-au organizat în bresle separate măcelarii (13.VII.1809), curelării (1813), croitorii (7.XI.1841), tâmplării (1844), pălărierii (1845), căldărarii, fierarii, lăcătuşii ş.a. S-a considerat o activitate specifică cea a cofetarilor de turtă dulce, produsul local specific denumit „ pogace dulce”, la prepararea căruia s-a folosit miere de albine. La sfârşitul secolului al XIX-lea, încă activau 6 pogăceri, fără însă să se constituie într-o breaslă.

Formarea şi evoluţia breslelor la Târgului Secuiesc se poate corela atât cu dezvoltarea urbanistică a oraşului, cât şi cu dorinţa unei vieţi calitative a cetăţenilor săi.

în ciuda faptului, că breasla măcelarilor s-a constituit relativ târziu, din punct de vedere economic a devenit una dintre cele mai însemnate, membrii săi erau cetăţeni înstăriţi. Din aceste considerente erau în competiţie permanentă cu cojocarii, care, la rândul lor, vindeau came de miel prin pieţe.

Curelării, în schimb, erau în relaţie competitorie cu tăbăcarii, deoarece şi ei prelucrau pieile prin tăbăcire, doar că se foloseau dc alte deprinderi şi metode. Numărul membrilor practicanţi ai acestei meserii era însă mai mic decât cel al tăbăcarilor, fapt ce a favorizat negativ, întârziind cu mult, formarea breslei lor. Nici în acest caz nu se cunoaşte nimic depre o eventuală existenţă a steagului de breaslă.

Breasla croitorilor, în momentul constituirii, a numărat 20 de membri. Pe baza modelului asocierii lor, şi pălărie-7 1717-1780, împăratul Austriei în perioada 1740-1780, regele Ungariei

(1741-1780) şi Boemiei (1743-1780).

rii s-au organizat în breaslă. Ambele asociaţii meşteşugăreşti şi-au păstrat importanţa lor socială până la sfârşitul secolului al XIX-lea. începând din aceea perioadă pălărierii au dispărut definitiv din viaţa economică a oraşului, în schimb, tradiţia croitorilor a rezistat în timp, până în 1947. Astăzi la Târgu Secuiesc funcţionează un singur croitor, ultimul reprezentant al unei meserii solicitate, renumite şi apreciate altădată.

Pe lângă meseriile prezentate, în dezvoltarea vieţii citadine, tâmplarilor le-a revenit un rol însemnat. Asociaţia lor profesională a fost constituită la începutul secolului al XIX-lea. Alături de dulgheri s-au asociat într-o breaslă în 1844, având 24 membri. Actul lor de privilegiu, de liberă practică a meseriei lor, precum şi statutul asociaţiei au fost primite de la Ferdinand V.x

După instaurarea statului dualist, printr-o lege din 1872, structura organizatorică a breslelor a fost desfiinţată pe teritoriul Ungariei. în locul lor au apărut asociaţiile industriale, reprezentând diferite meşteşuguri, oferind pieţei, în locul produselor manufacturiale, numeroase şi diverse obiective industriale.

La Târgu Secuiesc, s-a păstrat o situaţie inedită, deoarece în lipsa unor unităţi industriale a devenit posibilă restructurarea breslelor în asociaţii meşteşugăreşti, prin acesta asigurând exercitarea diferitelor meserii domestice, până la data de 1 LVI. 1948, momentul naţionalizării mijloacelor de producţie în România. Punerea în practică a prevederilor legate de acest eveniment, de restructurare majoră şi radicală a mijloacelor de producţie, şi implicit a categoriilor sociale aparţinătoare unor meserii, a anihilat la Târgu Secuiesc o suită de preocupări meşteşugăreşti, bazate pe tradiţii ancestrale, cu numeroase trăsături medievale.

Datorită noilor modele impuse şi-au pierdut semnificaţiile tradiţionale obiectele simbolice ale breslelor, puterea mistică şi ezoterică ale acestora s-a devalorizat. Obiectele, ustensilele, instrumentarul şi sculele cu rol cultic în viaţa internă a breslelor au fost desconsiderate, batjocorite şi dispersate. Funcţiile din cadrul asociaţiilor meşteşugăreşti au fost private de onoruri, pierzând astfel şi ultima şansă de reabilităre a respectului moral. S-a instituit rapid o stare de concurenţă, blamare şi defăimare între generaţii, ce a favorizat destrămarea legăturilor interne, organice, între membrii breslei, între acei oameni care au trăit, secole de-a rândul, într-o comunitate liber consimţită, acceptată, interrelaţiile lor bazându-se pe respect reciproc, întrajutorare, compasiune, conlucrare şi ajutor frăţesc.

Lipsa acută de bani, precum şi a comenzilor sociale, a făcut ca urmaşii unor meşteri renumiţi să nu mai dorească practicarea meseriei taţilor lor, abandonând astfel tradiţia, care, în lumina timpurilor noi, a devenit generatoare de sărăcie. Lumea ezoterică a breslelor, care funcţiona pe baza acceptării doar a celor iniţiaţi, era pe sfârşite. Din meseriile seculare au rămas doar scule, ustensile, obiecte realizate, precum şi numeroase documente scrise privitoare la înfiinţarea şi funcţionarea breslelor, şi, nu în ultimul rând,

8 Ferdinand V. de Habsburg, fiul lui Francisc 1. (1792-1835).

125