Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)

Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában

Această lumină caldă şterge detaliile fine de pe clădire. Zonele umbrite sunt parţial luminate de reflexele albăstrui ale cerului, de aceea în aceste zone există şanse mai mari pentru surprinderea detaliilor. Aceste detalii s-au şi impri­mat în imagine, ele trebuiau doar evidenţiate prin tehnicile digitale (fig 14-15.). Trebuie luaţi în considerare şi alţi fac­tori posibili. Substanţele noi, mai sensibile aveau gradaţia mult mai mică, de aceea puteau înregistra detaliile şi în cazul unui iluminat mai contrastant, cu diferenţe mari de lumină-umbră. Emulsiile mai vechi cu gradaţie mai mare înregistrau suprafeţele puternic luminate ca supraexpona­­te, arse, astfel detaliile dispăreau. Pe aceste imagini tocmai datorită acestui fapt nu se văd ornamentele reliefate. Cu emulsiile noi capturarea acestora era posibilă. Binenţeles acestea sunt doar câteva explicaţii din cele posibile pentru motivarea lipsei ornamentaţiei. Aceste caracteristici tehnice pot explica faptul că în fo­tografia de la începutul anilor 1880 detaliile nu se văd de loc în lumină, dar sunt evidente în zonele umbrite. Ilumi­natul celor două imagini mai vechi (Heidenhaus, Klösz) se aseamănă cu zonlele îmbăiate de lumină de pe această fotografie. Fotografia lui Heidenhaus datează dinainte de invenţia lui Vogel, dar probabil şi următoarele două-trei fotografii au fost deasemenea înregistrate cu soluţia sensi­bilă doar la luminile albastre. Fotografiile mai târzii datează de după invenţia lui Vo­gel, substanţele cu spectru lărgit redau cu uşurinţă detali­ile fine. Astfel în fotografiile mai târzii se pot observa cu uşurinţă imitaţiile de piatră. Dovedirea celor descrise mai sus probabil nu va fi uşoară, deoarece la ultima renovare tencuiala originală a fost în mare măsură îndepărtată pentru a o înlocui cu o tencuială nouă, rezistentă, de mare duritate. Această in­tervenţie a fost parţial necesară pentru a putea aplica vop­seaua aleasă, cu dispersie de silicaţi, care nu este compa­tibilă cu tencuielile istorice. Din fericire profilul comişei principale şi o porţiune din stânga faţadei principale s-au păstrat, astfel ele permit cercetări noi. In 2006 pentm reconstrucţia sălilor de expoziţii tem­porare s-a construit o scară exterioară pe colţul din spate, pe latura dinspre Strada Muzeului. în acest scop a fost necesară perforarea pilaştrilor. Pretutindeni sub tencuială s-au lovit de piatră, aşadar chiar şi pilaştri de pe faţada posterioară sunt din piatră naturală şi nu din tencuială. Restaurarea faţadei în scrafitto a Universităţii de Arte Plastice de pe strada Andrássy Următoarea lucrare mai însemnată a fost restaura­rea faţadei în scrafitto a Universităţii de Arte Plastice30 în 1996-199731. Aici am observat că în mod interesant cele mai distruse porţiuni au fost zonele reconstruite în urma re-30 la momentul restaurării purta numele de Academie 31 Restaurarea a fost efectuată de către: Bóna István, Derdák Éva, Fodor Edina, Jébert Katalin, Lopusny Erzsébet. Aurire: Kovács Éva, tencuială şi colorit Márkus Péter şi Witzl Antal. Supraveghetor-patrimoniu Tahi Tóth Ilona. staurării precedente ce a avut loc cu câteva decenii în urmă. De exemplu la etajul doi nu mai existau suprafeţe originale de secolul 19 şi totuşi aceasta a fost zona cea mai deteriora­tă (foto 20.). Aici a trebuit să îndepărtăm întreaga suprafaţă rezultată din intervenţia anterioară, salvarea ei neavând nici o şansă. în cursul decapării a apărut o suprafaţă origina­lă - de aproximativ un mp - în technica scrafitto. Aceasta însă era într-o stare atât de slăbită, încât prezentarea ei a fost imposibilă, (foto 25.). De aceea în urma conservării am acoperit-o cu tencuială. Sperăm ca reconstrucţia de astăzi s-o protejeze de factorii de degradare. La examinarea peretelui de la etajul doi am constatat că era umedă în mai multe locuri, prezentând fenomene de degradare active, eflorescenţe de sare în evoluţie. Stopa­rea acestora întrece competenţele restauratorului de aceea în rezolvarea acestor probleme am apelat la ajutorul dom­nului dr. Várfalvi János, profesor la BME (Universitatea de Tehnologie şi Economie, Budapesta). Investigaţiile, modificările structurale şi perioadele de uscare au durat timp de un an pentru ca rezultatele să fie mulţumitoare, astfel operaţiunile de restaurare ale etajului doi au fost amânate. Decizie de atunci asupra intervenţiilor alese a fost confirmată de faptul că deşi suprafaţa restaurată în repetate rânduri s-a distrus rapid după fiecare intervenţie, astăzi, la zece ani de la restaurare ea se prezintă în stare ireproşabilă (fig. 17-18.). Mare parte din ornamentele în scrafitto ale faţadei s-au distrus de mai demult. Completările erau în stare atât de precară încât ele trebuiau îndepărtate. Distrugerea lor ra­pidă după restaurările anterioare era probabil cauzată de adăugarea în tencuială a unui pulbere de dolomită. Aceas­ta la efectul hidrogenului sulfurat din atmosferă se trans­forma în sulfat de magneziu, care este una din cele mai dăunătoare săruri la clădiri. Analizele de laborator,32 au evidenţiat de fiecare dată sulfat de magneziu şi gips. Suprafeţe originale s-au păstrat deasupra ferestrelor de la etajul întâi, în zonele protejate de cornişă. Pe acestea le-am împărţit în două categorii: fragmentele ce se puteau restaura la faţa locului şi fragmentele ce trebuiau abla­te, întrucât existau porţiuni ce nu puteau fi conservate la locul lor. Aderenţa acestora la suport era atât de slăbită încât nici nu s-a putut încerca fixarea lor. Un prim pas a însemnat ablarea acestora în tehnica „ stacco”, adică des­prinderea în masa purtătoare (împreună cu intonaco-ul). Fragmentele păstrate nepreţuit până acum, vor fi în cu­rând expuse probabil în foaierele facultăţii. Porţiunile restaurate la faţa locului au fost mai întâi curăţite. Prima dată s-a experimentat33 metoda de curăţire, apoi s-a aplicat rapid şi eficient după tehnologia elaborată. Testele s-au făcut cu următoarele materiale: apă, AB57,34 * * 32 Analizele au fost efectuate de Kriston László. 33 Experimentele, testarea materialelor au fost realizate de către autor. 34 Substanţă propusă de Centrul de Restaurare de la Roma. Compoziţia amestecului preparat de autor diferă de cel original: 30g carbonat acid de amoniu, 50g carbonat acid de sodiu, 15ml Triton X 100 şi o priză de CMC la un litru de apă distilată. Deşi acest material a fost criticat de mult pentru conţinutul său de sodium, el a fost totuşi folosit la curăţirea 105

Next

/
Thumbnails
Contents