Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)
Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában
ce nu se poate atinge cu tehnicile şi materialele tradiţionale. Nici măcar oamenii lui Hildebrandt n-ar fi reuşit! Omul zilelor noastre alintat de industrie, cu un gust de Barbie nu mai poate accepta ceea ce odinioară era cu totul acceptabil şi pentru un rege: ca zugrăveala pe bază de var să fie puţin pătată şi cu timpul să devină patinată. Faţă de acesta vopselele pe bază de silicaţi sunt autopurificatori, de pe suprafaţa lor timp de decenii se desprind în continuu particule nanometrice şi odată cu acestea se desprind şi impurităţile. Astfel faţada păstrează timp îndelungat aspectul de nou, apoi se distruge deodată. Cu aceste vopsele putem produce decoraţiuni scenice frumoase stârnind iluzia astăzi obligatorie că îmbătrânire nu există. Materialele moderne sunt mult mai bune decât cele vechi După cele descrise mai sus, s-ar crede că suntem împotriva materialelor modeme sau că nu le considerăm bune. Nici pe departe. însăşi autorul admiră marile realizări ale arhitecturii modeme, acele creaţii care prin tehnicile tradiţionale nici n-ar putea lua naştere. Acestea satisfac pe deplin atât aşteptările practice cât şi cele artistice impuse lor. Astăzi aşteptările faţă de clădiri sunt diferite. Colosseul nu de aceea este de nefolosit pentm că l-au construit greşit, ci pentm că timp de milenii l-au distrus voit. Stadionul (Népstadion) de la Budapesta n-ar rezista două mii de ani nici dacă l-am ocroti şi de vânt. Dar acesta nu era un criteriu la proiectarea sa. Industria (şi industria de construcţii) urmează nevoile societăţii. Şi pe planul materialelor, tehnicilor şi metodelor de renovare, zugrăvire. Printre produsele oferite sunt multe care într-adevăr îndeplinesc cele promise de producătorii lor. Faptul că ele eventual nu se potrivesc restaurării se explică prin faptul că aceasta nu constituia o cerinţă faţă de producător. La dezvoltare se proiectează pentm structuri, materiale şi metode modeme. Produsul este bun pentm toate acestea, dar de cele mai multe ori nu este compatibil cu materialele istorice. De exemplu o faţadă veche de secole tencuită cu var nu se poate completa cu tencuială pe bază de ciment, deoarece proprietăţile diferite ale acesteia ( duritate mare, rigiditate, porozitate redusă, conţinut mare de sămri, etc.) accelerează degradarea tencuielii originale. De aceea „trebuie” îndepărtată tencuiala originală şi înlocuită cu materiale moderne. Că lacunele ar putea fi completate cu puţin amestec de var şi nisip? Atunci cine ar avea câştig? Dacă comanditarii cer materiale potrivite pentru renovare, atunci producătorii le vor produce. Iar dacă nevoile cer materiale pentm restaurare, atunci le vor produce pe acelea. Un exemplu bun pentm demonstrarea acestui lucru este un producător care în urmă cu câţiva ani reclama nepotrivirea materialelor pe bază de var pentm faţade, sau inevitabilitatea hidrofobizării, iar astăzi - simţind întărirea atitudinii de restaurare în domeniul monumentelor - el produce cele mai de calitate sisteme hidrofilé, pe bază de var pentru restaurările în spirit nou. Este important de reţinut că şi restauratorii comit multe greşeli prin care slăbesc încrederea investită în ei. De multe ori lucrează din mtină, folosind aceleaşi una-două materiale pe care le cunosc, neanalizând dacă acestea sunt într-adevăr avantajoase sau nu. Şi în restaurare există tendinţe, mode, care de obicei se schimbă mai lent decât ar trebui. Dacă un restaurator s-a obişnuit cu un anumit material, greu îl preschimbă cu un altul, oricât de multe exemple negative ar indica necesitatea acestei schimbări. Un astfel de trend ar fi utilizarea soluţiilor şi dispersiilor acrilice. Cercetările şi publicaţiile referitoare18 * au demonstrat că acestea, asemănător vopselelor de dispersie pentm faţade, pe termen lung cauzează numai daune, totuşi se „ paraloidează” necontenit, se injectează obişnuitul „ Plextoll” şi materialul principal al restaurării rămân până astăzi vopselele acrilice sau „ vaml cu Plextol”. Urmărirea literaturii de specialitate sau participarea la cursuri de perfecţionare nu sunt punctul forte al restauratorilor noştri (mai ales că asemenea oportunităţi nu există la noi în ţară în domeniul restaurării picturilor murale). Ţările mai norocoase au depăşit deja moda sinteticelor. La noi probabil va fi necesară o generaţie pentru această schimbare. La adevărata restaurare a faţadelor de valoare se poate ajunge numai în cazul în care această nevoie se va trezi în comunitatea specialiştilor în monumente de patrimoniu şi în mediul societăţii. Dacă această abordare va fi dorită sau chiar impusă de către oficialităţi. Şi mai bine ar fi dacă s-ar adeveri că renovarea în spirit de restaurare este şi mai economic decât renovarea obişnuită. Oare de câte ori se poate vămi o faţadă din preţul unei vopsele sintetice costisitoare? De câte ori se poate repeta văruirea fără a dăuna tencuielii originale şi de câte ori zugrăvirea cu sintetice? Desigur nu toate faţadele necesită restaurare. La metodele de astăzi aplicarea adecvată a materialelor modeme poate fi într-adevăr indicată. în acest caz cea mai mare problemă este cauzată de economisirile excesive. Probabil cel mai mult câştigă cei care aleg materialele costisitoare, deoarece în echivalarea costurilor ridicate vin longevitatea şi avantajele pe termen lung datorate condiţiilor bune de fizica clădirii. în acelaş timp nici cei care aleg tehnicile tradiţionale şi îşi îngrijesc faţadele nu ies în dezavantaj. Când să apelăm la restaurare? Desigur numai în cazul în care avem ce restaura. Adică trebuie să ne convingem asupra faptului că tratăm suprafeţe valoroase, vechi, originale care ar trebui păstrate şi prezentate. Din păcate tocmai în cazul celor mai valoroase relevări trebuie să renunţăm la restaurarea şi etalarea in situ. Mai exact în cazul frescelor, a vechilor picturi decorative. Experienţa ne-a demonstrat că la climatul nostru frescele, 18 Ex.: Lehmann: Langfristige Schädigung von Wandmalerei durch die Wirkung eingebrachter Kunststoffe. In: Zeitschrift für Kunsttechnologie und Konservierung, Wemersche Verlagsgesellschaft, 18. Jahrgang, 2004. Heft l.pp. 71-90. 102
