Ciubotă, Viorel: Vicariatul Naţional Roman din Carei (Satu Mare, 1997)
Cap. II Recunoaşterea oficială a Vicariatului Naţional Român Carei
Capitolul II. Recunoaşterea oficială a Vicariatului Naţional Român Cărei Asistăm, subliniem acest lucru încă o dată, la o hotărâre nemaiîntâlnită în practica bisericii greco-catolice române din Transilvania, încălcând grav dreptul canonic, care privitor la pontificele roman spune: “Judecata Scaunului Apostolic, a cărei autoritate este mai mare, nimenea nu o poate retracta, nici este cuiva iertat a judeca asupra judecăţii aceleia". Deci numai Papa ar fi putut schimba hotărârile bulei “Christifideles!”7^. în ceea ce priveşte atribuţiile vicarului episcopesc, Conciliul provincial al Mitropoliei greco-catolice române ţinut în 1872 preciza că “Forul vicarului general este identic cu al episcopului, şi apelaţiune de la sentinţă sa se poate face numai de mitropolit. Vicarul general ca unul ce ţine locul Episcopului în absenţa acestuia, conchiamă Consistoriul, duce prezidiul, enunţă deciziunile şi în privinţa puterii de jurisdicţie ocupă locul prim după Episcop...”^4. Sigur că am putea să remarcăm şi faptul că era forţată un pic nota, deoarece aici nu era vorba de vacanţă de episcop, exista unul, care ar fi fost singurul îndreptăţit să-şi numească un vicar! Mai mult, tot în dreptul bisericesc se precizează că în cazul vacanţei de episcop nu vicarul conduce, ci capitlul episcopal76. Probabil de aceea am şi asistat la atâtea încercări ale lui Marchiş de a da un aspect cât mai legal procedurii revoluţionare a sătmărenilor. Oricum, din acest moment asistăm la o schimbare a atitudinii vicarului Romul Marchiş care în 20 noiembrie 1918 trimite o lungă adresă Nunţiaturii Apostolice din Viena unde după ce aminteşte că în anul 1912 ‘pe baza informaţiunilor false produse la S. Scaun apostolic prin un guvern corupt al fostului regat Ungar...” 46 de parohii româneşti au fost încorporate în episcopia maghiară de Hajdúdorog, după războiul mondial dreptul de autodeterminare a făcut să sune “ora libertăţii şi pentru supuşii ai Diecezei de Hajdúdorog”76. Degeaba a fost apelul la episcopul Miklóssy de a abzice de la jurisdicţia parohiilor române, pentru a nu crea tulburări, acesta nu a luat în seamă apelul lui Marchiş. Această atitudine a dus în mod logic la hotărârile adunării din Cărei din 18 noiembrie care a proclamat crearea Vicariatului Naţional Român. Ţinând seama că hotărârile poporului român sunt irevocabile el roagă nunţiatura să recunoască “momentan proclamarea acestui vicariat interimal, întărind pe subscrisul de vicar general a acestui vicariat cu drepturile, care le compet după sfintele canoane vicariilor generali în 20
