Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)
Cuvânt înainte
jak comunitate, o parte a hasizilor, stând gata de drum. Sub deviza fanatismului religios decurgând din evoluţia ciocnirilor, de mai ori multe mi-am pus întrebarea, „ce a fost aici ieri şi alaltăieri?”, pentru că aici unele grupuri continuă un adevărat război sfânt pentru hegemonia comunităţii. Şi am ajuns la concluzia că istoria evreimii sătmărene se contopeşte cu vasta undă a cursului sorţii tragice universale a poporului evreu, şi că aici, încă de acum o sută de ani, suferinţele amarnice moştenite din evul mediu, i-au ajuns pe fiii poporului evreu. Fiindcă oraşul Satu Mare a fost lovit amarnic de-a lungul secolelor de calamităţile istoriei şi de suferinţe, şi ca răscumpărare a acestora, precum şi pentru fidelitatea faţă de curtea austriacă, oraşul a fost răsplătit prin primirea în 1721 de la împăratul Carol al III-lea a privilegiului de a nu accepta populaţie evreiască între zidurile oraşului, adică pe fiii poporului evreu care au suferit atâtea persecuţii de-a lungul vremurilor. Membrii acestui popor constrâns să ducă o viaţă orăşenească, au trebuit să aştepte peste o sută de ani pentru ca să se deschidă barierele închise în faţa lor, de nobila comunitate orăşenească (concivitas), cu permisiune crăiască. în istoria evreimii sătmărene se repetă fenomenul cunoscut din evul mediu, acela că breslele se străduiesc să-i ţină pe evrei cât mai mult timp departe de piaţa oraşului, să o domine ei înşişi, fără a se mai îngrijora de faptul că fiecare ar trebui să fie 8
