Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)

Cuvânt înainte

îndreptăţit - chiar şi evreul - după cum s-ar cuveni, să poată trăi după munca sa, şi nici de faptul că progresul şi civilizaţia umanităţii sunt atrase de concurentă.î Se poate stabili în lumina cercetărilor istorice şi faptul că actuala colonie evreiască sătmăreană provine din viţă autohtonă şi a fost fondată de evrei din clasa de mijloc, religioşi, dar nu până la exaltarea intoleranţei, meseriaşi, comercianţi, arendaşi, care au ridicat la nivelul unui principiu de neschimbat în faţa comunităţii practicarea şi menţinerea cultului şi a spiritualităţii strămoşilor aşchenazi. Orice intenţie de deviere de la ideologia practicii cultice simple a aşchenazilor a stat departe de fondatorii comunităţii, iar în istoria acesteia, orice încercare de schimbare a principiului, spre care s-ar fi îndreptat, a produs ca rezultat, perturbare şi tulburare, până în timpurile cele mai noi. Documentele şi datele transmise prin această lucrare sunt rezultatul cercetărilor proprii, în proporţie covârşitoare. Am procurat documente cu adevărat valoroase de la vechea arhivă a oraşului Satu Mare. Luând în considerare constatările celei mai noi opere a dr. Venetianer Lajos, intitulată „Istoria evreimii maghiare“ (A magyar zsidóság története), după care, urmele istorice rămase, ar dovedi stabilirea evreilor la Satu Mare doar de la începutul secolului al 18-lea, nici nu am mai cercetat urme anterioare evreieşti din acest oraş, deoarece această constatare o întăresc şi monografiile Sătmarului. De aceea m-am restrâns în principal numai la materialele istorice

Next

/
Thumbnails
Contents