Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Marcel Ştirban: Biserica greco-catolică şi puterea politică. Premisele desfiinţării Bisericii Românie Unite

Bucureşti şi Sibiu şi împlinit, în etape, de oamenii noii puteri comuniste din ţară. Ierarhia Bisericii Ortodoxe Române a sprijinit şi a binecuvântat fapta lor.

Nicolae lorga nu mai era în lumea de atunci iar gândurile lui, mereu actuale, erau uitate şi neluate în seamă. în Parlamentul ţării, noii veniţi, vroiau să audă planurile noii construcţii iar Guvernul pregătea proiecte de legi menite a pava drumul puterii comuniste cu orice preţ. Premier era Petru Groza, desprins din oamenii vechiului regim. Era creştin, creştin ortodox, fiu de preot din neam în neam - ne-o spune chiar el. Creştin practicant, legat de Sibiu prin atribuţiile avute în cadrul

Mitropoliei de acolo, aproape patru decenii^, Nu avea, credem, prietenii printre uniţi şi nici nu purta vreo recunoştinţă Bisericii lor. "Eu am trăit sub regimul feudal unaar în Transilvania până în 1918 - povestea el interlocutorului său Jean Mussbaum, fost preşedinte al Asociaţiei internaţionale pentru apărarea religiilor, oprit la preşedenţia Consiliului de Miniştri pentru a-i lua lui Petru Groza un interviu la 27 septembrie 1947 - S-a făcut acolo încercări timp de sute de ani, ca să ne rupem de religia noastră şi să ne înstrăinăm. Habzburaii, îndeosebi, au încercat să se infiltreze prin catolicism în Ardeal şi au şi pătruns în parte, prin teroare şi arestări, intr-un timp noi sufeream chiar o dublă teroare: aceea a feudalilor unguri si aceea a papalităţii. în complicitate cu Habzburaii...”23.

Petru Groza a fost ortodox ca şi Nicoale lorga dar foarte departe de gândurile şi atitudinea acestuia. îşi dovedise neprietenia faţă de oamenii Bisericii Greco-Catolice şi cu două luni mai devreme, în întrevederea ce a avut loc la el acasă cu episcopul loan Suciu, Administratorul Apostolic al Mitropoliei de la Blaj, venit să-i ceară sprijin pentru preoţii arestaţi,. A dovedit-o şi în întreaga perioadă ce a urmat de pregătire a desfiinţării Bisericii Române Unite. Guvernul său a pregătit, în 1948, toată legislaţia ce avea să ducă la legalizarea unui act profund ilegal (legea cultelor, legea învăţământului, decretul de “autodizolvare” a Bisericii Greco-Catolice). Autorii morali pot fi căutaţi şi în altă parte (în ţară şi în afara ei) la Moscova, dar cei de drept erau cei de acasă, de la Bucureşti şi Sibiu (partidul comunist, guvernul, parlamentul, patriarhia şi mitropolia ortodoxă din Transilvania).

Motivaţia era desigur întărirea regimului, lucru dorit de forţele interne ale noii puteri. Iniţiativele, şi apoi acoperirea, au venit, o bună vreme, dinspre Moscova ce căuta să-şi impună, pe toate căile, oameni devotaţi ei. Petru Groza a fost unul din aceştia. Există o reciprocitate de fapt. Abilitatea în raporturile politice nu-i era străină. Era şi foarte popular, agreat mai ales în mediile feminine dar şi în cercurile politice apropiate lui. încrezător în propriile sale forţe şi în ale regimului ce îi plăcea să spună că reprezintă valorile unei noi, reale şi autentice democraţii a întregului popor, era crezut de masele populare cărora se şi adresa de fapt.

Privea cu simpatie - şi poate.şi cu încredere - spre Rusia Sovietică, pe care încerca să o prezinte opiniei publice româneşti altfel decât era percepută ea, ca o parte a bolşevismului de cazan şi fără Dumnezeu. A fost în Rusia la Kremlin şi Patriarhie, prin Uniune. Bine primit pretutindeni, s-a reîntors în ţară cu cele mai bune impresii.

Comunismul sovietic era prezentat cu o faţă umană, dacă nu creştin oricum împăcat cu “lumea lui Dumnezeu”, cu Biserica şi oamenii săi, care au început să se sprijine reciproc. Aşa le-a vorbit şi clericilor ortodocşi de la noi în martie 1948 şi tot aşa au fost prezentate lucrurile şi episcopului martir loan Suciu în iulie 1947.

Mai mult Petru Groza avea convingerea, bănuim sinceră, că în ce priveşte s-a realizat o comuniune perfectă între gândirea materialistă şi credinţa în Dumnezeu şi a chemat clerul ortodox să sprijine, după modelul sovietic şi al Bisericii ortodoxe Ruse acţiunile “cârmuitorilor lumeşti", din România. “Am marea satisfacţie sufletească - spunea la solemnitatea depunerii jurământului membrilor înaltului cler al Bisericii ortodoxe române, la 30 martiéi948 - de a fi ajuns să dovedim lumii că este posibil ca. concepţia materialistă, marxistă, leninistă, asupra orânduielilor Pământeşti, poate fi foarte bine coordonată cu concepţia religioasă. Biserica ortodoxă şi în Uniunea Sovietică - spunea tot Petru Groza - a dat dovadă, prin distinşii ei reprezentanţi, că a desprins realitatea, că a înţeles că rostul oe pământ al celor care cârmuiesc credinţa, religia oamenilor este de a munci în

colaborare cu cei care cârmuiesc rosturile pământeşti ale oamenilor”^4.

Era un adevăr spus doar pe jumătate. Războiul şi apoi tendinţele de expansiune ale puterii Sovietice, au îngăduit unele puncte de întâlnire. Biserica a fost folosită, în interior şi în exterior. în interiorul Rusiei comuniste. Vizita patriarhului Alexei al Moscovei din 1947 în România şi apoi Congresul pan-ortodox, organizat în 1948, se înscriu în această direcţie. Au avut loc-82-