Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Marcel Ştirban: Biserica greco-catolică şi puterea politică. Premisele desfiinţării Bisericii Românie Unite
compromisuri, de ambele părţi, în scopul întăririi fiecăruia. Acelaşi lucru s-a încercat şi în România, numai că situaţiile nu erau identice. Românii aveau două biserici naţionale - ortodoxă - grecocatolică - dintre care numai cea dintâi s-a alăturat noii puteri, iar cea de a doua era în disgraţia acesteia. Se priveau cu neâncredere reciprocă de unde s-a trecut, din partea puterii, la măsuri represive, ce au culminat cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice. Regimul a fost tolerant cu unele culte dar nu aşa cum va susţine Petru Groza că "s-a înregistrat /după 1945/ cu un mare entuziasm libertatea religioasă în România. în comparaţie cu temniţele si calvarul trecutului, de pe vremea partidelor istorice”25. Era o declaraţie profund demagogică. Stările din anii regimului şi libertăţile religioase, de atunci, nu puteau fi comparate cu ceea ce a fost în perioada interbelică din nici un punct de vedere. Poate, în “clipa în care a constituit guvernul” prima decizie a acestuia să fi fost - aşa cum spunea la 27 septembrie 1947, “eliberarea din temnite a tuturor acelora care, pentru credinţa lor, au fost întemniţaţi’’^, dar nu de partidele istorice şi nici pentru convingerile lor religioase, cum afirma Petru Groza. Noul regim a deschis în adevăr porţile neoprotestanţilor, dar chiar în vremea în care se făcea apologia libertăţilor religioase, în anii 1946-1Ş47 -1948, a fost pregătit drumul închisorilor pentru creştinii greco-catolici, pentru toţi cei ce gândeau împotriva regimului, indiferent de etnia lor. După alegerile parlamentare (din noiembrie 1946) arestările preoţilor greco-catolici au fost un fapt cotidian, cunoscut de premier. Libertatea religioasă - libertatea în genefal - a început să fie condiţionată de atitudinrea faţă de noua putere. Era restrictivă şi limitată, potrivit regulilor regimurilor totalitare de stânga chiar dacă ele se numeau “democraţii populare”. în aceeaşi perioadă Mitropolia Unită de la Blaj a primit o serie de acte normative care i-a îngrădit libertatea de acţiune şi de exprimare în problemele de ordin religios. Făcea parte din tactica şi strategia puterii. A recunoscut şi Petru Groza, tot în septembrie 1947. "Dacă această credinţă se exteriorizează, primejduind ordinea în această tară sau având o tendinţă egoistă să oprime pe alţii, atunci ea trebuie îngrădită’’27. Era vizată Biserica catolică. Oricine şi orice venea dinspre Vatican, supăra puterea de la Bucureşti, nu însă şi atunci când soseau de la Patriarhia Moscovită. Papalitatea devenise în concepţia puterii de la noi un agent al imperialismului, ce trebuia oprit din acţiunile sale şi alungat din inimile credincioşilor Orientarea puterii era evident anticatolică, iar atitudinea sa. în 1948 se dovedise a fi, deschis, împotriva Bisericii Greco-Catolice. Desfiinţarea Bisericii Române Unite, în decembrie 1948, prin decretul impropriu numit de “autodizolvare” este opera Guvernului, un act impus, cu o valoare de fapt, dar nu şi de drept. Potrivit concepţiei creştine - respectată şi de puterea laică cu virtuţi democratice autentice - unirea religioasă, (nimic ce este legat de dreptul canonic), nu se poată face prin constrângere exercitată din interiorul altei Biserici, a Statului sau a unor puteri străine. Libertatea credinţei, întrun'stat de drept, nu poate fi îngrădită de nimeni şi prin nimic. Cezarul este în drept să ceară ce este a lui şi este obligaţia creştinului să îi dea. între cele două instituţii - Stat şi Biserică - se pot crea (şi trebuie să existe) raporturi de conlucrare în rezolvarea problemelor comune (naţionale, sociale, spirituale etc.) în interesul societăţii (al societăţilor) nu însă de subordonare. Din nici o parte nu se pot exercita ingerinţe, nici din partea factorilor politici, nici din a celor spirituali, interni sau din afara ţării. Sunt desigur norme de conduită ideale dar care, în practica sistemelor politice totalitare comuniste au fost mereu încălcate, în aceeaşi vreme, din partea ierarhiei ortodoxe şi legile scrise şi nescrise creştine, ale egumenismuiui şi mai ales ale acelora dintre fraţi. Elogiul şi recunoştinţa celor mulţi au fost negate de cei puţini, dar care se credeau puternici prin forţa asumată. Note 1 Arhivele Statului Alba lulia. fond Mitropolia Greco-catolică, cabinet (inventar suplimentar), nr. 1730/1945, m. (1945-1947). 2. Ibidem, m. 2382/1946. 3. Ibidem, m. 4251/1946. 4. Virgiliu Tarau - Campania electorală şi rezultatul real al alegerilor din 19 noiembrie 1946 în judeţele Clui. Someş şi Turda în "Studii de istorie a Transilvaniei, Cluj, pag. 204-212. 5. Marcel Stirban - Drumuri sore oameni şi închisori. Articole şi comunicări, voi. III Cluj Napoca, pag. 1-20.-83 -
